O voce care îmi rasună și acum in cap: „Sper că te-ai ridicat în picioare.”

Ce găsești în articol

  • "Sper că te-ai ridicat în picioare"
  • Ziua în care tata s-a ridicat în picioare în locul meu
  • Lecția din două zile consecutive

La început de aprilie 1994 aveam 11 ani și jumătate și știam deja drumul din Berceni până în Giulești fără să mă încurc. Metrou, tramvai, apoi pe jos. Mergeam singur la meciurile Rapidului, cu emoția aceea simplă și totală pe care doar un copil o poate avea.

În ziua aceea, Rapid întâlnea Petrolul Ploiești. Un meci câștigat clar, 3-0. Au fost goluri, aplauze, strigăte, bucurie. Dar ceea ce a rămas cu adevărat în mintea mea nu are legătură cu fotbalul jucat.

Înainte de fluierul de start, stadionul s-a liniștit brusc. Vocea crainicului a devenit gravă:

„Înainte de începerea partidei, vă rugăm să ținem un moment de reculegere în memoria lui Valentin Stănescu.”

Legenda Rapidului murise cu două zile înainte, pe 4 aprilie 1994. Pentru mine, atunci, era doar un nume rostit solemn. Nu știam cine fusese, nu știam ce făcuse pentru club. Dar m-am ridicat în picioare, la fel ca tot stadionul.

„Sper că te-ai ridicat în picioare”

Seara, i-am povestit tatălui meu, Dumnezeu să-l ierte, cum a fost la meci. Când am menționat momentul de reculegere, expresia i s-a schimbat imediat. M-a privit fix și mi-a spus pe un ton serios:

„Sper că te-ai ridicat în picioare.”

Nu m-a întrebat scorul. Nu m-a întrebat cine a marcat. Doar asta conta.

Când i-am spus că da, m-am ridicat, s-a liniștit. Atunci am înțeles că există lucruri mai importante decât fotbalul în sine. Respectul pentru cei care au construit istoria nu depinde de vârstă și nici de cât de bine îi cunoști.

La vremea aceea știam totul despre jucătorii Rapidului din prezent. Le știam numele, posturile, stilul. Despre marile legende știam prea puțin. Eram doar un copil.

Ziua în care tata s-a ridicat în picioare în locul meu

A doua zi, tatăl meu a venit acasă cu ziarul „Evenimentul zilei”. Pe pagina unde era anunțată moartea lui Valentin Stănescu, sub text apăruse o reclamă cu femei dezbrăcate.

Nu a comentat mult. S-a dus direct la telefonul fix și a sunat la redacție.

„Nu vă e rușine să puneți așa ceva sub anunțul morții lui Valentin Stănescu?”

Vocea nu era ridicată, dar era tăioasă. De partea cealaltă, o femeie și-a cerut scuze. Mai mult ca sigur nu ea decisese acest lucru. Tatăl meu nu căuta un vinovat anume. Căuta o limită care dispăruse. Si garanția că nu o sa se mai întâmple.

România abia descoperea democrația și libertatea presei. Odată cu ele venise și o libertate fără discernământ, în care senzaționalul și vulgarul nu țineau cont de context sau de decență.

Sub anunțul morții unei legende a fotbalului românesc, nu doar rapidist, fusese pusă o reclamă care nu avea ce căuta acolo.

Lecția din două zile consecutive

Pentru mine, acele două zile au devenit o singură amintire.

În prima zi, m-am ridicat în picioare pe stadion fără să știu exact pentru cine.
În a doua zi, l-am văzut pe tatăl meu ridicându-se în picioare în fața unei nedreptăți.

De fiecare dată când aud numele lui Valentin Stănescu, nu mă gândesc doar la antrenorul care a intrat în istoria Rapidului și nici la stadionul care îi poartă numele. Mă gândesc la liniștea din Giulești și la o întrebare spusă grav, aproape ca o poruncă:

„Sper că te-ai ridicat în picioare.”

Uneori, așa începe maturizarea unui suporter. În tăcere, cu capul plecat, într-un stadion plin.

Dragoș Leasă

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „O voce care îmi rasună și acum in cap: „Sper că te-ai ridicat în picioare.””

  1. Frumos si emoționant, Dragoș….
    Bine că nu mai scrie Superbet pe fațada stadionului Giulești -Valentin Stănescu.
    C.S. Rapid, club departamental, ne-ați vândut amintirile pentru 200.000 € / an timp de 2 ani.
    Mulțumim C.S. Rapid ! ;((((((
    Sper să nu se mai repete NICIODATĂ !

Comentariile sunt închise.