Rapid a închis unul dintre cele mai discutate transferuri ale iernii. Olimpiu Moruțan va ajunge la București și are șanse reale să joace chiar în următoarea etapă de Superligă, în deplasarea de la Arad, cu UTA.
Giuleștenii au ajuns la un acord cu Aris Salonic pentru împrumutul jucătorului până la finalul sezonului, cu opțiune de cumpărare. Negocierile au fost purtate prin Ioan Becali și s-au încheiat favorabil Rapidului, care a câștigat cursa în fața FCSB, scrie gsp.ro.
Forma împrumutului este una avantajoasă pe termen scurt. În această iarnă nu va fi plătită o sumă de transfer către clubul grec, urmând ca din vară Rapid să poată activa opțiunea de cumpărare definitivă, estimată la aproximativ două milioane de euro.
Moruțan, în vârstă de 26 de ani, este așteptat la București pentru vizita medicală și pentru a intra imediat în programul echipei. Faptul că este în ritm de joc îl ajută. A evoluat recent pentru Aris, intrând pe teren în minutul 67 al partidei cu AEL Larissa.
În acest sezon, internaționalul român a bifat 17 apariții în toate competițiile pentru Aris, fără gol sau pasă decisivă. În vară, el fusese transferat de la Ankaragucu, însă nu a reușit să se impună în Grecia.
Costel Gâlcă speră să-l aibă la dispoziție chiar pentru meciul cu UTA, programat luni, 26 ianuarie. Dacă va trece fără probleme vizita medicală și adaptarea la antrenamente, Moruțan ar putea debuta rapid în tricoul alb-vișiniu.
Pentru Rapid, mutarea este una clară: un jucător creativ, capabil să joace între linii, adus într-un moment în care echipa caută soluții ofensive. Pentru Moruțan, este o șansă de relansare, într-un campionat pe care îl cunoaște și într-un context în care va avea continuitate.







Bun jucătr Pitu, dar mare figurant. @Bogdan știi tu sigur k a terminat contractul cu Dunkerque in Franța ? Tot machedon e si tot la frații Becali e in portofoliu.
Dacă e liber, vrea primă de instalare 3-400 mii de euro. Păi pe ce ?
Lui Moruțan i se dau 120.000 € primă la venire am auzit dimineață, ptr. k vine fără bani de la greci ptr. împrumut. Machedonii au zis 200 mii inițial, Șucu a zis nu, apoi 160 mii, Șucu tot nu, pe la 2 noaptea s-au înțeles la 120.000 € in 2 tranșe ptr. jucător + 2 milioane la vară dacă Rapidul îl păstrează.
Si dacă ia testele fizice azi la Sanador.
Sucule, transfera l rapid pe Alexi Pitu ca e gratis ! In 2 ani iei minim 2 mil pe el. A fost super la Farul dar e iesit din forma. Nu fa greseala cum ai facut cu Cirjan.
Am înțeles că Gâlcă și l-a dorit pe Moruțan. Să sperăm că a meritat efortul de al aduce la noi. Asta pentru binele Rapidului dar și al jucătorului.
Mai așteptăm puțin @Aby…
Moruțan a fost ÎMPRUMUTAT GRATIS de la Aris Salonic cu opțiune de transfer definitiv după 1 iulie 2026 contra sumei de 2 milioane de euro + comisionul impresarilor. Primele de joc i le plătește Rapid, normal.
Nu știm încă cine si în ce procente îi plătește salariul deocamdată.
Doamne Ajută să fie ce trebuie ptr. echipă
si să fie la măcar 80% apt medical.
Oricum e bună mișcarea lui Șucu, dar încă nu avem de ce să-i facem statuie ptr transferul ăsta.
Ce a facut Sucu prin acest transfer merita tot respectul.A bagat o caruta de bani in dorinta de a castiga titlul .L-am tot contestat , dar acum este momentul sa ne scoatem palaria in fata lui.Doamne ajuta sa luam titlul !
Moruțan azi abia face vizita medicală, abia DUPĂ ACEEA va semna, sau nu.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece deocamdată, băiatul ăsta a avut o accidentare urâtă la ligamentele încrucișate ale genunchiului si a stat 7 luni jumate pe dreapta in 2024 ( intre 24 aprilie si 6 decembrie 2024 ).
Din acest motiv a si fost doar invitat la C.E 2024 de către Edi Iordănescu.
La cum se prezintă terenurile in Ro la ora asta, mai mult de 30 min nu poate juca la parametri maximi. Peste 6-6 săptămâni, poate, cine știe ?
Iar fotbalul este joc de echipă, nu vine Moruțan singur si batem cu 3-4 la 0 in fiecare meci.
E un câștig ptr. Rapid, dar trebuie avut răbdare cu el.
Foarte bine că semnează cu. FC RAPID🇶🇦🇶🇦🇶🇦🇶🇦🇶🇦🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩 BUCUREȘTI este o alegere foarte bună. și OLE OLE OLE MULȚUMIM, RAPIDULE pentru victoria de aseară cu lanterna roșie 🍅! Metalo Globus.
Nu @ferdi, diferența nu este la staff-ul tehnic. Acolo e cam egalitate….
Diferența este la staff-ul administrativ in favoarea javrelor. Oameni mai puțini si mai competenți, zic eu. Și cu suport politic, ca de obicei, javrele….
Plus cooptarea lui Florentin Petre in staff, respectul galeriei față de lot, incurajarea tinerilor, africani bunicei si bătăioși + managerul general Nicolescu, care a făcut treabă bună si la Rapid timp de 2 ani, fiind asociat cu Angelescu.
Ce nu suport eu, sunt insolvențele astea repetate, prin care au păcălit creditorii, statul român si fotbalul in general.
Milițienii tot milițieni rămân, din 1948 !
Eh, dacă am fi nimerit și noi un antrenor ca Kopic! Acum defilam, cu lotul pe care îl avem.
Da, tocmai am vazut si eu Dinamo – U Cluj. Dinamo in momentul asta e peste noi, sunt de acord. Cred totusi ca prindem podiumul inainte de playoff. Nu stiu dupa. Depinde si de cum se acomodeaza noii-veniti.
Să dea Dumnezeu să fie cum zici tu, @Mihnea.
Dar m-am uitat la meciul javrelor cu U Cluj…
Sincer, DEOCAMDATĂ sunt peste noi ca si calitate a jocului, capacitate de efort, șuturi la / pe poartă, disciplinați tactic… și in afară de Cârjan, Boateng si portar, nu au prea mari valori.
E antrenor bun si Kopici ăsta, naiba să-l ia, iar galeria a pus bani din buzunar să salveze echipa, nu ca alții…. „Nu spui cine, becheri bibicule, parol” ! ;))))
Sa-l vedem la treaba, daca da la poarta ca si Paraschiv, am pus-o !
Echipa Campioana Rapid: Aioani,Manea,Pascanu,Kramer,Borza/Salceanu,Ciobotariu/Grameni,Christensen,Morutan,Petrila,Paraschiv,Dobre
Păi care alți doi promiși ar mai fi @Rapidistul ?
Portarul Iliev si cei trei : Sălceanu -under 21 fundaș banda stângă, Paraschiv – vârf si Moruțan – nr. 10 !
Ăștia sunt, alții nu mai vin…. cred.
Dacă e vândut Borza, poate… oricum sunt mulți in lot. Dar eu sper să fie păstrat pâna la vară Borza.
Bună ideea ta cu Ciobi lateral dreapta, a jucat si la Sepsi pe postul ăsta. Poate încearcă Gâlcă si varianta asta.
Păcat ptr. Grameni, iar nu prinde primul 11, tocmai acum cand arată că e in formă.
Pe cine să scoată Galcă din linia de mijloc Moruțan- Keita- Christensen ?
E bine că toți 3 au dubluri :
Grameni-Vulturar/ Hromada-Hazrollaj.
Pe flancuri in atac e cam deranj dacă Dobre sau Petrila sau ambii sunt suspendați ori accidentați. Pe Caio de la Argeș l-am ratat, pe N’Simba nu-l dă Rotaru nici mort la noi, pe Guțea de la Voluntari nu știu cine din conducere nu-l vrea….
Mergem cu lotul ăsta până la vară 95% !
Eu cred ca e un transfer bun, dar nu suficient. Ne mai tb si cei doi promisi de la mijloc in sus. Cred ca ar tb incercat ciobi in dreapta, unde manea a fost slab, iar onea, saracul, e din alt film. Petrila e limitat, koljic marcheaza rar, iar dobre se zbate singur si, uneori, lasa impresia ca pedaleaza in gol. Avantajul nostru a fost prestatia slaba a competitorilor.
Decat Stanciu, prefer Morutan de 1000 de ori
Haideți să vedem. Întai va face vizita medicală si apoi să-i vină „cartea verde”.
Ca împrumut e bine, ca si transfer complet, să demonstreze că este ceea ce ne trebuie si mai vorbim.
„Cand vine vorba de frații Becali, eu îmi trag toate fermoarele si închei toți nasturii hainelor si strâng si pixul Parker si bricheta Ronson de pe birou, ks nu „se piardă” ! Si îi conduc până in stradă, ks fiu sigur k au plecat ! ” ;))))))
Porumboiu parcă zicea asta ! ;)))))
O să le pupați ghetele lui Moruțan și Paraschiv în playoff.
Rapid e noua campioană.
Bună soluția imprumutului! Să vedem dacă-și revine, dacă se adaptează la Rapid și mai ales dacă poate juca 10! Sper că nu se lucrează la cedarea lui Petrila sau Dobre, așa cum bine ar fi să nu-i dea drumul lui Borza până la vară!
In rest, poate să joace și el 15-20 de minute la Araf, dar nu mai mult că nu e Maradona!