Cristi Săpunaru îl critică pe Gâlcă după declarațiile făcute: „Cum mai stai în fața lor?”

Costel Gâlcă (53 de ani), antrenorul Rapidului, a stârnit reacții vehemente după declarațiile făcute la finalul derby-ului pierdut cu FCSB. Tehnicianul a cerut public întăriri de la patronul Dan Șucu, afirmând că echipa sa nu poate lupta la titlu cu lotul actual: „Vreau calitate, cantitate am deja! Ne trebuie jucători cu personalitate și calitate dacă vrem să ne îndeplinim obiectivele.”

Aceste cuvinte au fost contestate imediat de Cristi Săpunaru (41 de ani), căpitanul și emblemă a clubului giuleștean, și de analistul Gabi Balint (62 de ani), fost mare jucător al fotbalului românesc.

Cei doi s-au aliniat și cu opiniile lui Marius Șumudică, fostul antrenor al Rapidului, care a fost și mai vehement în criticile sale la adresa lui Gâlcă.

Gabi Balint: „Nu trebuia să spui asta public”

La emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport, Gabi Balint a declarat: „Nu-mi place ce a făcut Gâlcă. Nu trebuia să declare deschis că are nevoie de jucători noi. Astea le discuți în particular cu conducerea, Costele! Trebuie să le dai încredere jucătorilor actuali, să le spui că sunt buni și că poți lua titlul cu ei. Trebuie să îi ții aproape.”

Cristi Săpunaru: „Cum te mai duci în fața jucătorilor?”

Cristi Săpunaru, liderul vestiarului și fost căpitan emblematic al Rapidului, a fost mult mai direct și a intervenit în apărarea colegilor săi: „Cum te duci tu în fața jucătorilor după ce ai spus public așa ceva, dacă patronul nu îți aduce întăriri? Va avea nevoie de doi-trei jucători, dar nu poți să declari asta deschis. Eu n-aș putea să spun public așa ceva. Cum îi mai antrenezi pe cei care rămân? De ce nu a spus asta și acum 5 meciuri în urmă?

Jucătorii au avut o relație bună cu el până acum. Dar vin și după câteva meciuri gestionate greșit de toată lumea. Chiar dacă antrenorul ar fi Guardiola, dacă jucătorii nu joacă, nu poți să dai vina doar pe unul singur. Să fim serioși!”

Criticile vin în contextul în care Rapid ocupă locul 2 în Superliga la finalul anului 2025, cu 39 de puncte, la doar unul în spatele liderului Universitatea Craiova.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

11 comentarii la „Cristi Săpunaru îl critică pe Gâlcă după declarațiile făcute: „Cum mai stai în fața lor?””

  1. Chiar așa, Tiberiu are dreptate ! Cum să le zici unora care nu nimeresc poarta goală sau nu știu să sară la cap la un corner, că au valoare de campioni (chiar și la mămăliga noastră) ? Eu zic că tocmai atunci nu mai au vreo motivație, gândind că sunt de neînlocuit. Hai să fim serioși, totul este un atac la Gâlcă !

  2. De ce sa minti jucatorii si sa le zici ca sunt buni..ca pot castiga titlul?! Si asa unii chiar se cred foarte buni..vedete si nu joaca mai nimic, mai misca asa din 3 in 3 etape si atunci cu echipe de mana a 3-a. Bine a facut ca a zis ce a zis Galca, sa revina la realitate lumea ca unii traiesc in lumea basmelor..

  3. În rest, sunt de acord cu ceea ce au scris @Mache si @Cal Bătrân ! Nu faci din rahat bici și să mai si pocnească !

  4. Si nu-i nicio catastrofă sau prăpastie in vestiar din cauza lui Gâlcă ! Băieții inteligenți vor înțelege ce vrea omul de la ei, iar cei idioți vor vb tot pe la colțuri, sau „sifonari” in presă si la conducători ! Așa era și pe vremea mea, fotbalistul român nu a evoluat prea mult mental si educațional in 35-40 de ani !
    Ultimele exemple ? Blănuța la Kiev, D. Paraschiv la Oviedo, Moruțan la turci… te uiți la ei cum vorbesc si la limbajul corpului si îți dai seama de ce nu înțeleg nimic din tactica jocului !

  5. Gâlcă a zis adevărul, care ne supără, dar ăsta e ! Greșeala lui este k a spus-o in fața presei, care are subiecte până de Anul nou !
    Dar dacă a zis-o si in privat, in club, iar nimeni nu a reacționat pozitiv… cine e de vină ?
    Gâlcă cu ajutorul lui Dumnezeu, ( mai mult chiar Dumnezeu… ), a făcut 39 p in 21 meciuri ! Credeați careva chestia asta in iulie 2025 ? Sincer !

  6. Hai ma ce naiba, omul e la capatul rabdarii si-a zis-o tocmai pentru ca suporterii, jurnalistii etc. sa inteleaga ca nu el e cel ce nu-si doreste jucatori noi. A vrut s-o spuna clar ca nu putem visa la mai mult de locurile 5-6 cu lotul asta. E un fel de ori imi aduceti, ori plec. Vai, sa nu se supere jucatorii, ce sa spun. Ce-o sa faca, o sa fie Dobre mai haotic decat acum sau Vulturar mai gafeur? O sa alerge Kolic intr-un picior, fata de un picior jumate, cum o face acum? O s-o dea Petrila cu poarta goala la 5m, in loc de cum a dat-o recent, la doar 1m-2? Mai lasa-i si pe jucatori, ca au salarii babane care nu se vad.

  7. Intr-un club administrat haotic, Galcă părea singurul care reușea să țină echipa pe linia de plutire. In ciuda unui joc mediocru a beneficiat de un noroc incredibil in multe meciuri. Și asta in condițiile in care a fost furat de 8 penaltiuri neacordate!
    Dar iată că a axplodat și el. Și a dezvăluit că nu are abilitatea de a relationa cu jucătorii in plan mental. Mai mult, afirmațiile publice uluitoare vis a vis de valoarea jucatorilor + pretențiile legate de întăririle au creeat o prăpastie iremediabila între antrenor și jucători. El nu mai poate fi antrenor la Rapid.
    In primul rand trebuie adus un presedinte care știe fenomenul și are autoritate pentru a face ordine in administratie și lot. Iar soluția se numeste, in opinia mea, Dănuț Coman.
    Apoi un antrenor care să evalueze lotul și să stabilească sistemul de joc potrivit calităților jucătorilor actuali. Abia apoi să identifice ce posturi sunt deficitare si ce jucători trebuie aduși. Aici e cel mai greu, selectia și achizițiile s-au făcut fără cap, bazate strict pe valoarea jucătorilor – ex. Pop, Grameni, El Sawy și nu pe complementaritatea cu ceilalți titulari și cu un sistem de joc stabil.
    Ori renunțăm la promovarea tinerilor (cazul Mutu si Suumudica), ori găsim antrenorul care să-i folosească rational într-un sistem care se potrivește. Ori le dăm drumul și privim invidios cum fac față la alții – cazul lui Carjan. Cred că Iftodi ar fi potrivit să imbine tineretea cu experienta, a dovedit acest lucru unde a lucrat. Însă nu știu dacă poate fi adus, mă rog, or mai fi și alții!
    Și mai trebuie ceva: Angelescu să stea in banca lui, a dovedit că nu are habar de fenomen, chiar dacă a fost alături de club in ligile inferioare. Dar stătea cuminte că era primarul de la 1 care conducea de fapt. Nu pot să-l iert pentru gafa cu Boupenza!

  8. Poate sa vina oricine, nu ai ce face cu aceasta ceata de așchii !
    Ii doare la banana, nu au salarii de 2500 de lei !

  9. Miținho, stai pe aproape! Gâlcă e pe cracă, iar antrenor în miez de iarnă e greu de găsit. Fii pe fază!

Comentariile sunt închise.