Rapid București este foarte aproape să bifeze a cincea mutare a verii, iar ținta este Raul Stanciu, internațional român U21 în vârstă de 18 ani. Clubul din Giulești vrea să acopere cerințele privind regula U21, în contextul în care Andrei Borza este curtat insistent de Genoa, echipă aflată tot sub umbrela lui Dan Șucu.
Stanciu este o extremă stângă formată la UTA Arad și transferată în vara trecută de Lecce, club din Serie A, în schimbul a 150.000 de euro. Deși nu a debutat în prima ligă italiană, mutarea la Rapid ar însemna o șansă reală pentru jucător să evolueze constant la nivel de Superligă.
Potrivit Digi Sport, transferul este ca și rezolvat, fiind de pus la punct doar ultimele detalii contractuale. Surse GSP.ro confirmă informația și anunță că mutarea se va face în baza unui contract pe patru ani.
Cine e Raul Stanciu?
- 18 ani, extremă stânga
- Internațional U21 al României
- 5 apariții în Superliga pentru UTA
- 3 meciuri în Cupa României
- Transferat în 2024 de Lecce, fără debut în Serie A
„A fost un mix de emoții la debutul meu. Bucurie, entuziasm, dar și un pic de presiune. Sper ca data viitoare să fie și mai bine. Când ai 16 ani și joci pe un stadion mare, în fața a mii de oameni, totul pare wow.”
— Raul Stanciu, după primul meci pentru UTA, pe 18 august 2023, cu Universitatea Craiova (0-3)
Campania de mercato a Rapidului 2025:
- Kader Keita – mijlocaș defensiv (de la CFR Cluj)
- Drilon Hazrollaj – aripă dreapta (de la Malisheva)
- Antoine Baroan – atacant (de la Winterthur)
- Lars Kramer – fundaș central (de la Aalborg)
- Raul Stanciu – în curs de finalizare (de la Lecce)
Rapid continuă astfel strategia de întinerire a lotului și întărire pe termen lung, sub conducerea lui Dan Șucu, care vizează un sezon solid în Superligă și un parcurs european cât mai lung.







ALOOO, DLE DAN SUCU,
Stefanescu la Rapid , trebuia de 2 ani adus.
„Strategia de întinerire a clubului”…??
1) ce s-a întâmplat cu Omar El Sawi este cel mai bun exemplu legat de „strategia clubului”;
2) Ce se mai aude de Vulturar, este accidentat?
3) De Borza şi Grameni am auzit ce păţanii au făcut;
4) Ungureanu (portarul) l-am dat;
5) iar Rareş Pop a ajuns SUPER-JUCĂTOR…
Altă extremă?? Nu-i de ajuns că Pop, Omar, Gheorghe, Micovschi, Hazrollaj freacă banca?