El Sawy le tine pumnii stransi celor de la FCSB: „Sper sa se califice. Ar fi extraordinar”

FCSB a pierdut mansa tur disputata contra campioanei din Macedonia de Nord (0-1), dar El Sawy speră că roș-albaștrii vor putea întoarce la București scorul.

”Au pierdut un meci, nu au pierdut calificarea. Sincer, când am jucat anul trecut cu FCSB, am rămas surprins cât de bine joacă și cât de bine se înțeleg pe teren. Sper pentru ei să se califice, pentru coeficientul României. Ar fi extraordinar”, a punctat Omar El Sawy.

De asemenea, tanarul jucator al Rapidului a vorbit si despre meciul de vineri de la Miercurea Ciuc, pe care giulestenii il vor disputa contra celui mai vechi club de fotbal din Superliga:

”Vin după un meci mai prost și cu siguranță își doresc să se revanșeze față de suporteri, față de antrenor și față de conducere. Înainte de a pierde acest meci au făcut egal cu Dinamo. E o echipă foarte puternică. Ne va aștepta un meci greu.

Eu îi cunosc pe oamenii de acolo. Au capacitatea de a învăța din greșeli și cu siguranță nu cred că se vor întâmpla aceleași chestii (n.r. referitor la incidentele cu suporterii și dacă se așteaptă să fie și la Rapid la fel).

Când am ajuns la Miercurea Ciuc, nu eram cel mai disciplinat om. Nu eram atent la fotbal, dar m-au îndrumat și mi-au format un caracter puternic.

O să jucăm seara și o să ne dăm viața pe teren și indiferent la ce oră se termină sperăm să ieșim cu cele trei puncte”, a spus El Sawy.

De asemenea, fotbalistul a precizat și că vrea să facă diferența și la trupa din Giulești. El Sawy e conștient că trebuie să muncească extrem de mult.

”Știu că sunt un jucător care poate face diferența și aici la Rapid. Tot ceea ce trebuie să fac este să muncesc și să-mi văd de treabă. 

Fiecare jucător din vestiar își dorește să joace din trei în trei zile, până la urmă e un obiectiv al nostru. Îmi doresc din tot sufletul ca la final să ridicăm un trofeu. Toți ne dorim asta și cel mai mult să clădim o echipă care să domine fotbalul românesc”, a mai spus jucătorul.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

4 comentarii la „El Sawy le tine pumnii stransi celor de la FCSB: „Sper sa se califice. Ar fi extraordinar””

  1. Astea-s dinalea, ce culoare are laptele, alb. Orice jucator intrebat daca isi doreste ca rivalii sa castige in Europa are raspunsul caldut la indemana, da, vreau, pentru coeficient etc.

    Eu recunosc, nu vreau sa se califice. Ar insemna bani pentru aia, ar insemna facilitati de program (meciuri „amanate” ce pot fi apoi date la mica intelegere, in functie de nevoi), ar insemna jucatori care vor acolo si nu la noi, vezi Alibec, cand a incercat Sumudica sa-l aduca la noi a zis pas, dar pentru preliminariile CL s-a dus la fecesebe.

    Mi se rupe de el coeficient. Turul ala jucat in plus cu andorezi sau maltezi n-ar trebui sa fie o problema pentru o echipa care se respecta, si eu nu vreau sa mergem in Europa de pe locul 4+, inseamna ca n-ai valoare. Hai s-o spunem p-aia dreapta, nea Sucu, n-ai asa un pic de orgoliu sa iei campionatul in fata unora pe care-i bat pescari din Andora si ospatari din Macedonia?

  2. @ Rapidistul plictisit
    Baiatul nu a spus că ține pumnii strânși pentru FCSB ci doar că speră să se califice mai departe. Chestia cu pumnii strânși e băgată în titlu de autorul articolului. Ca jucător tânăr e bine să fii diplomat cu toată lumea fiindcă nu poți să știi ce-ți rezervă viitorul. Coeficientul de țară e foarte important pentru a nu pierde dreptul de participare în Europa League. Altfel te trezești că ai câștigat Cupa României (obiectiv ratat în mod jalnic de domnul Șumudică în sezonul trecut) dar joci doar în Conference League.

  3. Trebuie să-ți lipsească o doagă ca să ții pumnii pentru GGSB.
    Cât privește coeficientul, vindem pielea ursului din pădure. Dacă Rapid nu reușește să se târască mai sus de locul 5 sau 6, la ce-i folosește coeficientul?
    Decât să ureze succes altora, jucătorii ar trebui întâi să arate că sunt ei capabili de performanță. Cu KVSC n-au putut decât un biet egal acasă. Și nici la Miercurea-Ciuc nu prea cred că sunt în stare de mai mult.

  4. Pai si noi avem tot interesul sa se califice FCSB. Rational vorbind, ne creste coeficientul de tara si poate ajungem si noi mai aproape de Europa chiar si de pe locul 4.

Comentariile sunt închise.