Dacă în sezoanele trecute suflarea vișinie lua cu asalt casele de bilete și site-ul Entertix imediat ce se anunțau abonamentele, vara lui 2025 aduce un peisaj complet diferit. În plin haos intern, cu scandaluri în lanț și o ruptură tot mai mare între conducere și Peluza Nord, clubul Rapid nu a reușit să vândă nici măcar 2.000 de abonamente.
Potrivit datelor vizibile în sistem, aproximativ 1.900 de abonamente figurează ca fiind „ocupate”, însă numărul real al celor vândute este și mai mic. Surse apropiate clubului susțin că o parte semnificativă din aceste locuri sunt, de fapt, blocate pentru invitați, parteneriate sau pachete speciale precum Rapid Experience, și nu au fost achiziționate de suporteri.
Răspunsul fanilor după tăcerea conducerii
Boicotul nu a fost anunțat oficial, dar este resimțit puternic. Comunicatele dure venite din partea brigăzilor Legiunea Chitila 2010 și Alianța Berceni 2020 explică starea de spirit a Peluzei Nord: fanii nu se mai simt reprezentați, iar felul în care au fost tratați simboluri precum Cristian Săpunaru a produs o rană adâncă în relația cu clubul.
În mod tradițional, Rapid era clubul care vindea abonamente din pasiune, nu doar pentru fotbal, ci pentru spiritul de apartenență. Astăzi, însă, suporterii aleg tăcerea și reținerea ca formă de protest, iar efectele se văd direct în cifrele dezamăgitoare ale campaniei de abonamente.
Nici măcar „magnetul Giulești” nu mai ține
Noul stadion, cunoscut pentru atmosfera sa unică, nu mai reprezintă de unul singur o atracție. În lipsa unei legături reale cu tribuna și a unui proiect clar care să inspire încredere, fanii refuză să mai „investească emoțional”.
Mai mult, pe fondul scandalurilor recente, de la tratamentul aplicat lui Săpunaru până la absența unor transferuri de impact, mulți suporteri se simt ignorați și marginalizați.
Semnal de alarmă pentru conducere
Vânzarea slabă a abonamentelor nu este doar o problemă financiară. Este un barometru de încredere. Iar în acest moment, clubul pare să o fi pierdut din plin. Dacă Rapidul vrea să meargă mai departe cu stadionul plin și cu tribuna alături, va trebui să repare urgent relația cu suporterii.







stati linistiti, e de-ajuns sa venim cu 3 puncte de la mjoveni si biletele cu cfr-ul nu se vor mai gasii de marti. asa a fost la noi intodeauna.altii nu-si fac grijile noastre.noi suntem mai cu mot