În inima cartierului Giulești, într-un loc unde sunetul trenurilor se împletește cu scandările galeriei, există o scenă pe care nu se joacă fotbal, ci teatru. Teatrul Giulești – cunoscut astăzi drept Sala Giulești a Teatrului Odeon – este unul dintre cele mai importante repere culturale din istoria acestui colț de București.
O idee născută din dragoste pentru oameni
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, noua putere instalată în România a decis că fiecare cartier muncitoresc trebuie să aibă acces la cultură. În acest context, în anii 1946–1947, a început construcția Teatrului Giulești – un teatru dedicat clasei muncitoare, construit special pentru a le aduce oamenilor din zonă bucuria spectacolului.
Arhitectul: Horia Creangă, un vizionar al vremii
Proiectul inițial al Teatrului Giulești îi aparține celebrului Horia Creangă, nepotul lui Ion Creangă și unul dintre cei mai apreciați arhitecți români ai perioadei interbelice. El a fost cunoscut pentru stilul său modernist și pentru modul în care a integrat funcționalul cu esteticul.
Deși Horia Creangă a murit în 1943, schițele sale au stat la baza proiectului final, realizat și adaptat ulterior de arhitecții statului socialist, păstrând în mare parte ideile originale: o sală mare, aerisită, gândită pentru spectacole grandioase, dar accesibile omului simplu.
Teatrul muncitorimii
Teatrul Giulești nu a fost doar o clădire. A fost un simbol. Un semn că și oamenii din cartierele „de margine” merită acces la artă. Piesele puse în scenă vorbeau despre viața muncitorului, despre greutăți, vise, iubiri și trădări. Erau piese cu mesaj, dar și cu suflet.
Trupa teatrului era formată din actori angajați permanent, iar repertoriul era unul variat – de la dramă realistă la comedie și spectacole pentru copii. Seară de seară, sala era plină. Oamenii veneau direct de la uzină sau de la stadion.
Anii de glorie ai Teatrului Giulești
În anii ’60–’70, teatrul devine o forță în peisajul cultural bucureștean. Regizori talentați, decoruri impresionante și piese curajoase atrag atenția criticilor și a publicului din tot orașul.
Pentru giuleșteni, însă, teatrul rămâne „al lor”. Un loc unde își pot vedea poveștile jucate pe scenă, unde râd, plâng și se regăsesc.
După Revoluție: din Giulești spre Odeon
În anii ’90, teatrul intră într-o nouă etapă: este preluat de Teatrul Odeon, devenind „Sala Giulești” – o extensie a uneia dintre cele mai prestigioase instituții teatrale din România.
Cu această ocazie, sala a fost modernizată și adaptată cerințelor moderne de spectacol, păstrând totuși farmecul de altădată. Aici se joacă în continuare piese valoroase, spectacole de dans și evenimente speciale.
Teatru și Rapid: două inimi din același cartier
Giuleștiul e cunoscut pentru Rapid. Dar suporterii adevărați știu că în cartierul lor s-au născut și aplauze din alt registru – nu pentru goluri, ci pentru replici puternice, monologuri care încremenesc sala și decoruri care dau viață viselor.
Mulți copii care mergeau cu părinții la teatru în anii ’70–’80 își aduc aminte cu nostalgie de foaierul de marmură, de scaunele roșii și de mirosul ușor prăfuit al scenei.
Curiozități despre Teatrul Giulești:
Clădirea teatrului a fost una dintre primele săli construite special pentru spectacole în perioada postbelică.
Arhitectura are influențe moderniste, specifice viziunii lui Horia Creangă, combinată cu elemente funcționaliste din perioada socialistă.
În anii ’80, în teatru se jucau peste 200 de spectacole pe an.
Concluzie
Teatrul Giulești e mai mult decât o sală de spectacole. Este un monument viu al spiritului giuleștean. Un spațiu unde arta a fost accesibilă, sinceră, aproape de oameni.
Azi, în umbra noului stadion și a zgomotului orașului, Sala Giulești continuă să spună povești. Iar noi, cei care iubim Rapidul, nu putem uita că, în același cartier în care ne batem pentru fiecare minge, a existat și o scenă unde oamenii au luptat cu emoția, cu cuvântul, cu arta.
