Pentru suporterii Rapidului, Podul Grant nu e doar un pod. E o punte între generații, între istorie și pasiune, între oraș și inimă.
Podul Grant e martorul tăcut al bucuriilor și dramelor din Giulești. A văzut mii de pași grăbiți în zi de meci, proteste ale suporterilor, flăcări de torțe și cântece care au spart liniștea orașului. Dar înainte de toate, a fost o soluție inginerească vizionară și un simbol al modernizării Bucureștiului interbelic.
De unde vine numele „Grant”?
Podul poartă numele colonelului Effingham Grant, un diplomat britanic stabilit în România în secolul XIX. El a fost consul al Marii Britanii la București și un mare susținător al modernizării transporturilor feroviare din România. De altfel, Grant a fost căsătorit cu o nepoată a domnitorului Barbu Știrbei, fiind bine conectat la elita vremii.
Primul pod Grant: începuturile (1910–1912)
Primul pod a fost inaugurat între anii 1910–1912, fiind unul dintre cele mai moderne la vremea aceea. A fost construit pentru a traversa linia ferată și pentru a lega mai bine zona Giulești de restul Capitalei, fără a bloca trenurile care circulau intens către Gara de Nord și Triaj.
Construcția a fost realizată din oțel și beton armat, un concept destul de nou la începutul secolului XX. La vremea respectivă, podul era considerat o minune inginerească.
Podul din Giulești – punct strategic pentru Rapid
Rapidul s-a născut în inima CFR-ului. Zona Giulești, dominată de căile ferate, depourile și uzinele CFR, era un cartier muncitoresc plin de viață, dar izolat. Podul Grant a fost poarta de intrare către stadionul Rapid, construit în 1939.
În perioada interbelică și apoi în anii ’50–’80, fiecare meci Rapid era precedat de un pelerinaj pe Podul Grant. A devenit o tradiție nescrisă ca suporterii să „coboare podul” încolonat, cu fularul strâns și vocea pregătită.
Reconstrucția din anii ’80
După mai bine de 70 de ani, podul a început să cedeze. Traficul intens, poluarea și lipsa întreținerii l-au adus în pragul colapsului.
În perioada 1980–1982, autoritățile au decis reconstrucția completă. Noul Pod Grant a fost inaugurat în 1982, având un design mult mai modern, cu patru benzi de circulație și un viaduct ce se arcuiește deasupra căii ferate. A fost una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din Bucureștiul socialist.
Podul în cultura suporterilor
Pentru suporterii Rapidului, Podul Grant e un simbol. Este „puntea” care unește orașul cu templul fotbalului – Giuleștiul. E primul pas spre meci, prima emoție. De pe pod s-au aprins fumigene, s-au arborat bannere, s-au strigat lozinci.
Chiar și astăzi, în era stadionului nou, suporterii încă își dau întâlnire „la capul podului”, ca acum 40–50 de ani.
Curiozități despre Podul Grant:
Sub pod se află în continuare linii de tren funcționale, folosite inclusiv de trenurile CFR și de marfare.
A fost surprins în zeci de filme românești, în special cele cu temă urbană post-comunistă.
Din 2019, zona a fost modernizată, iar podul a intrat într-un amplu proces de reparație capitală.
Concluzie
Podul Grant nu este doar un element de infrastructură. Pentru Rapid și pentru cartierul Giulești, este o ancoră identitară. Un loc de trecere, dar și de întâlnire. Un simbol care leagă trecutul de prezent.
La fiecare pas pe Podul Grant, suporterii Rapidului simt istoria sub tălpi. Și știu că, indiferent unde îi duce viața, acolo va rămâne mereu un pod care duce spre casă.
