Constituția din 1923, cunoscută și sub numele de „Constituția întregirii”, a fost adoptată în urma Marii Uniri din 1918, când România și-a extins semnificativ teritoriul și populația. Aceasta a înlocuit Constituția din 1866 și a rămas în vigoare până în 1938.
Caracteristici principale
- Adoptare și promulgare:
- Adoptată de Parlament la 26 martie 1923
- Promulgată de Regele Ferdinand I la 28 martie 1923
- Structură:
- Conținea 138 de articole, organizate în 8 titluri
- Principii fundamentale:
- Reafirma România ca monarhie constituțională
- Garanta drepturi și libertăți cetățenești extinse
- Introducea principiul suveranității naționale
- Inovații importante:
- Introducerea votului universal masculin
- Recunoașterea drepturilor minorităților naționale
- Reforma agrară și exproprierea marilor proprietăți
- Organizarea statului:
- Puterea legislativă: exercitată de Parlament (Adunarea Deputaților și Senat) și Rege
- Puterea executivă: exercitată de Rege prin intermediul miniștrilor
- Puterea judecătorească: exercitată de instanțele judecătorești
- Drepturi și libertăți:
- Libertatea presei, a întrunirilor și a asocierii
- Dreptul la proprietate privată
- Libertatea conștiinței și a învățământului
Importanță istorică
Constituția din 1923 a fost considerată una dintre cele mai avansate și democratice din Europa la acea vreme. A jucat un rol crucial în modernizarea și democratizarea României în perioada interbelică, stabilind cadrul legal pentru dezvoltarea țării ca stat unitar.
Limitări și critici
- Deși progresistă pentru epoca sa, constituția păstra anumite inegalități, cum ar fi excluderea femeilor de la dreptul de vot
- Unele prevederi, precum cele referitoare la reforma agrară, au fost implementate incomplet sau cu întârziere
Abrogare
Constituția din 1923 a fost abrogată în 1938, când Regele Carol al II-lea a instituit un regim autoritar prin introducerea unei noi constituții.
