În 1997, am început un jurnal care urma să devină un martor tăcut al celor mai intense trăiri ale mele ca suporter al Rapidului. Totul a început cu meciul jucat pe stadionul din Cotroceni, când o victorie împotriva celor de la Olympique Lyon în meciul decisiv din Cupa INTERTOTO ne-ar fi deschis drumul direct spre Cupa UEFA.
Gheorghe Butoiu a deschis scorul, răsplătind devotamentul suporterilor care strigau din tot sufletul: „Ne plouă, răcim, dar nu vă părăsim”. Din păcate, francezii au reușit să întoarcă scorul și să câștige partida. Mircea Lucescu, antrenorul nostru, a acuzat grave greșeli de arbitraj la finalul meciului, iar Rapid a fost eliminată din competiție, concentrându-se exclusiv pe campionat.
Entuziasmul era de nedescris. Venirea lui Mircea Lucescu pe banca Rapidului a creat o emulație incredibilă, iar noi, rapidistii, eram liberi să visăm la ceva ce nu îndrăznisem de mult: TITLUL DE CAMPIOANĂ.
Am notat în jurnalul meu fiecare meci jucat în acel an. Am scris despre meciurile cu FC Argeș – pierdut în tur 1-2 pe Giulești și câștigat 3-0 în retur, acesta din urmă fiind și prima mea deplasare EVER în Galeria Rapidului. Am descris victoria uluitoare cu Dinamo din a doua etapă, trăirile mele ca suporter, meciul cu Steaua când, după ce ne-au condus cu 2-0, mingea l-a lovit pe Tartau în spate și dintr-o jumătate de ocazie s-a terminat 2-2.
Un alt moment intens a fost finalul halucinant când am fost egalați în ultimul minut de Steaua pe Giulești, apoi golul lui Lupu în ultima secundă pe Cotroceni și nebunia de la meciul Rapidului cu Suceava (3-0) când eram în Regie la egalul scos de Sportul lui Răzvan Lucescu, care ne-a făcut să sărbătorim un campionat ce avea să fie pierdut inexplicabil la Craiova.
Ultima frază pe care am scris-o în jurnal, pe data de 2 mai 1998, a fost: „E scris în Glasul Roților de Tren, că în 1967 Rapid a câștigat e adevărat un titlu, dar a pierdut ușor vreo 10! Astăzi l-a pierdut pe al 11-lea”. Chiar și acum, retrăind acele momente, lacrimile îmi inundă ochii.
După ce am scris acea frază, am rupt jurnalul și l-am aruncat în foc. Totuși, am continuat să-mi creez amintiri alături de Rapid, unele fabuloase, de care îmi amintesc cu plăcere, altele dureroase, pe care prefer să le uit. Însă toate au fost la fel de intense.
În câteva zile, Rapid începe un nou drum, la capătul căruia ne dorim cu toții să sărbătorim un nou titlu sau, și mai bine, chiar eventul. Cu bunele și relele noastre, unii mai mult, alții mai puțin, îi vom fi alături Rapidului, creându-ne amintiri ce vor dăinui în timp, învățând lecții extraordinare.
Vom suferi, ne vom bucura, ne vom vărsa amarul cum putem, dar, mai presus de toate, vom sfârși uniți de același imn, de același „Hai Rapiduletu'” și de aceeași dorință nebună de a vedea Rapidul din nou pe marile stadioane ale Europei.
Dar să fie ca la Berlin, nu ca la Bruxelles!
Hai Rapiduletu’!
Dragos Leasa
1923.ro
