Atmosfera pe Giulesti a fost una tipica Rapidului, stadionul fiind arhiplin la ora meciului, cocheta arena de langa Podul Grant fiind animata de sufletistii fani giulesteni care au cantat neincetat, pe tot parcusul meciului.
Dupa o prima parte echilibrata, presarata cu ocazii de ambele parti, CFR Cluj a deschis scorul prin Barligea in minutul 28, in urma unui sut in forta din lateral dreapta.
Clujenii puteau sa mareasca diferenta in minutul 35, dar Korenica a tras slab, din pozitie excelenta.
Prima repriza s-a incheiat cu un sentiment general de nemultumire, impresia fiind ca, fata de sfarsitul sezonului trecut, lucrurile nu s-au imbunatatit considerabil.
Dar cum orice sfarsit e doar un nou inceput, toata lumea si-a pus sperantele in repriza a doua a partidei.
Al doilea mitan a inceput in forta, dar sutul dintr-un unghi imposibil al lui Burmaz a fost scos de Sava.
CFR a replicat imediat, dar sutul lui Keita din minutul 50 a trecut mult peste poarta lui Aioani.
Sperantele fanilor au fost rasplatite de Petrila care scoate un penalty acordat fara ezitare de Istvan Kovacs, iar Rrahmani a restabilit egalitatea in minutul 54.
In minutul 65, Iacob si Papeau au fost schimbati de Neil Lennon cu Manea, respectiv Gojkovic.
imediat, Burmaz scapa periculos spre poarta ardelenilor, dar prefera un sut in locul unei pase la Rrahmani si faza ramane fara rezultat pe tabela de marcaj.
Minutul 69 aduce o veste trista. Rrahmani s-a accidentat in urma unui fault nesanctionat nici cu galben de Istvan Kovacs si a parasit terenul in lacrimi, fiind inlocuit cu Jambor.
Slovacul are o dubla ocazie in minutul 73, dar trage slab din pozitie excelenta si scorul ramane 1-1.
Nu pentru mult timp insa, pentru ca, din pacate, Michael, proaspat intrat in locul lui Barligea, o readuce in avantaj pe CFR in minutul 75, cu o lovitura de cap din interiorul careului rapidist.
In minutul 84, Micovschi si Petrila au fost schimbati cu Borza si Hassani.
Cel din urma a reusit sa egaleze la ultima faza, salvand atat Rapidul de la o infrangere dureroasa, cat si pe Neil Lennon de la inca un esec impotriva lui Dan Petrescu.
Cum ti s-a parut meciul? Lasa un comentariu si hai sa discutam.
- Rapid: Aioani – Braun, Blazek, Iacob, Ignat – Papeau, Kait, Petrila, Micovschi – Rrahmani, Burmaz
- Rezerve: Ungureanu, Manea, Bădescu, Săpunaru, Borza, R. Pop, Oaidă, El Sawy, Hasani, Jambor, G. Gheorghe, Gojkovic
- Antrenor: Neil Lennon
- CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Ilie, Camora – Artean, Keita, Tachtsidis – Deac, Bîrligea, Korenica
- Rezerve: Hindrich, Gal, Abeid, Thaqi, Lucaci, Filip, Păun, Fica, Kamara, Nkololo, Michael
- Antrenor: Dan Petrescu







Te-am invatat sa scrii corect, futu-ti mortii tai de rapanos facut din laba ce esti! 😂
De atata si atata vreme iti tot oferi curul pe aici… Nu vrei sa pricepi ca ceea ce pe tine te-ntarata, pe ceilalti ii umple de scarba. Cauta-ti iubirea in alta parte, nu o s-o gasesti pe site-ul asta. Asa ca ia-ti curul ala puturos si zdrentuit si mars in mortii tai de-aici!
@Octavian
Sa mi te adresezi cum i te adresezi lui Sucu, sclavoiule! Acum treci in pozitie si ia-mi curul la limbi, asta stii cel mai bine sa faci! Inventatorul limbilor in cur de pe Giulesti, nentul Octavian😂😂😂
Deocamdată ne-a surâs norocul. Avem 2 puncte dar la fel de bine puteam să nu avem niciunul!
Jocul echipei e însă penibil. Lennon continua jocul de puzzle pe sistemul (e mult spus) cu 3 fundași centrali. E clar că nu cunoaște lotul și nu a reușit să-și evalueze elevii. Să-i ții pe bară pe Petrila și Manea, să-i arunci in joc pe noii veniți ca într-un meci de pregătire, fără să ai habar de calitatile lor, să schimbi pozitiile cu care erau obișnuiți jucatorii…e haos total! Tatonarile pe care le facea Bergodi in incercarea de a lega o echipa sunt mici copilării față de permutările roscovanului!
O să mai așteptăm 4-5 jocuri sperând că suntem noi chitibusari și irlandezul e un mare antrenor neinteles de români.
Dar dacă nu-l apucă paltonul, Sucu o să fie vinovatul principal de data asta pentru ratarea sezonului! Pentru încăpățânarea decizionala și disprețul față de spiritul rapidist afișate cu aroganța managerului care crede că le știe pe toate!
Un meci ce nu prea clarifică multe, se vede că unii jucători nu sunt jucați unde/cum trebuie, Jambor nu mi se pare chiar rău, depinde de cât de repede se va integra, Burmaz are constanță, Rahmani m-a dezamăgit, poate vrea să plece, dar nu mai este același jucător și clar și-a pierdut motivația, lotul este mai slab decât cel de anul trecut, dl Lemon mi se pare peste Bergodi, totuși cu transferuri de câteva sute de mii de euro per jucător nu am cine știe ce așteptări, e limpede că șucu și-a cam pierdut entuziasmul, și cum face tot felul de invenții în legătură cu antrenorii pe care-i aduce, nu am așteptări prea mari, un loc 3-4, dar nu mai mult în niciun caz, și normal fără vreun trofeu și anul acesta!
@Alex
Excelenta observatie maimutoiule atoatestiutor! Ma angajez sa caut adevarul domnule macac numai in gura ta.
Meciul a fost destul de slab mai ales in prima repriza. Blazek a fost un fundas nesigur ca si in partida de la Arad. Aioanei putea sa faca mai mult la golul 2 dar a fost incurcat de acelasi Blazek. Irlandezul inca nu a reusit sa formeze o echipa, in adevaratul sens al cuvantului, din niste individualitati. Trebuie sa avem rabdare. Daca va uitati la rezumatul meciului veti vedea ca in afara de goluri am mai avut inca 5 mari ocazii de a marca. CFR a stat mai bine ca noi in teren si a fost mult mai pragmatica nemaiavand alte ocazii mari de gol. Daca ar fi sa joc la pariuri as miza pe aceasta echipa ca va lua campionatul. Ca lucruri pozitive la noi, remarc ca totusi am reusit sa egalam dupa ce am fost condusi de 2 ori (ultima data cu noroc). Mi-au placut mult Burmaz, Petrila, Ignat si chiar si Jambor care a jucat putin. Ma bucur pentru ca Hasani a spart in sfarsit ghiata dar mai ales pentru Ignat, cel care (sper eu) ca va fi urmasul lui Sapunaru. HAI RAPID!
A aparut voluntarul, i-a inapoiat Carciug telefonul! 😂😂 de ce nu ne expui, cum numai tu stii, motivele pentru care avem o conducere extraordinara, cu jucatori de champions league si antrenor perfect! Asta ai facut un an intreg, ca mai apoi sa dispari in playoff cand s-a demonstrat ca suntem vai mama noastra! Boschetarule!
@Alex
Ma bucur ca nu m-ai uitat si imi duci dorul, maimutoiule? Recunosc ca, desi te comporti ca un macac, si data aceasta ai perfecta dreptate. Si incep sa te apreciez pentru ca, domnule macac in gura ta, m-am convins, salasuieste adevarul.
Ba cand va aud cu ne trebuie portar, ma iau cu mana de cap. Aioani e f bun. La ce a gresit ma ??? La golul 2 boul de blazek n a sarit si nici marcaj bun n a facut. Are potential sa fie peste Moldovan. Poate ne trebuie portar ca rezerva. Altele sunt problemele noastre. Voua inca va place rahmani ? A trebuit sa vina penalty sa mai dea si el un gol. In rest fara gol de 6 etape. E cu gandu doar la.plecare. cel mai mare minus e sistemu de joc de 2 lei nepotrivit pt liga 1. Afara cu rahatu ala de antrenor. Sucule ai dat o im bara grav.
Cea mai proasta alegere pentru postul de antrenor. Vei culege ce ai semănat Sucule. Acum pupincuristii sariti sa albiti fundul patronul ca fotbal nu jucam
Este devreme de tras concluzii, dar s-a vazut ca portarul este slab, Blazek slab, mijloc subtire rau. Sa recunoastem, totusi, ca am jucat impotriva unei echipe extrem de agresiva, cu un lot mai bun si care probabil va castiga campionatul.
S-a văzut diferența
Sava vs. Aioanei
Barligea vs. Rahmani
Unde-s pupatorii-n penis, AndreiFZR alias Jean si Octavian?! Nu au avut timp sa-si apere idolii ca a fost meci si voluntarii nu au voie cu telefoanele pe teren! 😂 asta e fotbalul sampanie promis si hegemonia penisului lasat, vai de capul nostru cu toti amatorii astia chinuiti!
Eu zic că în loc să umblăm după cai verzi pe pereți pentru vrăbiile care visează la mălai și la transferuri bombă mai bine folosim ca lumea ce avem deja: doi portari talentați, pe Braun și pe Micovschi care sunt în topul posturilor lor, Ignat care e o revelație și viitor internațional, excelentul Petrila plus un grup de atacanți sclipitori. Iar Gabi Gheorghe va reuși curând ce n-a reușit, din lipsă de sprijin, remarcabilul Cătălin Cîrjan.
Nu mai zic de Oaidă, Kait, Gojkovic (mișto centrarea), Omar sau campionul național Borza.
Alta acum…
Cineva zice ca Micovschi a fost fudas lateral stanga….!?!?!?
Am jucat cu 3 fundasi centrali Ignat, Blazek si Iacob, permitand fundasilor laterali Braun si Micovschi sa urce in atac. Inchizator Kait in crestere dar insuficient ca forta ((cu el si cu Oaida am ramas pana cand va reintra Hromada-Emmers clar ca vrea sa ne paraseasca). Petrila stanga, Papeau in dreapta jucatori de travaliu facand si faza de atac si ajutand si in faza de aparare, de interceptie. Doua varfuri, Rrahmani, Burmaz. Ne trebuie portar, inchizator si macar o extrema. De valoare nu alte improvizatii.
Asa penibilitate de antrenor, sa te bucuri ca un ratat pt.un punct scos norocos, n am.crezut c o sa vad. Imi.pare rau ca am egalat. A distrus tot.cu sistemul lui in care nimeni nu stie pe ce post joaca. Si impreuna cu el.sa plece si mortul de s a ocupat de transferuri…am adus numai ciurucuri. Jambor ala infect, tb sa fie 2 1 cand i a plasat o.burmaz..acolo s a vazut ce jalnic e. Blazek ala e cu 2 clase sub cristea. De 2 meciuri da numai la.adversari. mijloc inexistent. Nu putem.juca mai prost de atat. Sucule, trezeste te baaaaaaaa !!!!!! Nu repeta greselile din trecut.
Foarte bine construit golul doi, adevărat joc colectiv. Gojkovic a deposedat și a centrat precis, Burmaz a pasat cu capul la Jambor care i-a pus mingea perfect lui Hasani. Și Hasani a plasat-o calm lângă stâlp. Bravo!
Iar la faza penaltiului Iacob a dat o pasă excelentă.
Ignat s-a descurcat bine la primul meci important din carieră. Merită să rămână titular.
Zice cineva pe aici ca Ignat a fost fundas central.
Oare ??!?!??!!!
Sa spuna atunci cine a fost fundas stanga dintre cei 3 ramasi: Brown, Blazek, Iacob ?
M am mai uitat la reluare…la golul 2 al cfr-eilor
Ignat in loc sa fie pe stanga, eventual sa-l incurce pe Michael, sa nu dea gol, el era aiurea prin centru…si cand intra mingea in plasa, el era pe la bara din dreapta.
Uitati-va la reluare.
Inca o data….
BINE CA A IESIT ASA.
Avem nevoie …in ordine de:
=2 fundasi centrali..dar meseriasi. Suntem praf in centru aparare…blazeku asta a dat -o numai la adversar, e foarte lent…..e inalt dar degeaba.
=nr.10…dar unul meserias
=un nr.8,…dar unul bun
Dar sucu nu o sa aduca nimic !
Diferenta de valoare a loturilor, de omogenizare. In timp ce Sava foarte bun scotea suturi de gol, mediocru Aioani nu scotea nimic. Indecis, plasament prost, degajari aiurea. Ne trebuie portar. Am castigat neasteptat un fundas central, Ignat mult mai matur decat varsta. Schimbarea lor Michael in atac a inscris, schimbarea noastra, Jambor a ratat un gol ca si facut, totusi util la golul egalizator. Totusi am jucat cu posibila viitoare campioana. Sa vedem mai departe. Sita cerne, pana in Septembrie vedem cine va fi imprumutat si cine o sa mai vina. Exemplara galeria, ca pe timpuri, si la bine si la rau, asa cum trebuie.
Tocmai vroiam sa zic ca cfr-eii au mare noroc in acest meci si ne-a parasit pe noi norocul….
Dar iata …cu cateva secunde o pierde ala de la cfr si ajunge mingea prin careu …la gramada…la disperare….la intamplare….si 2-2 nesperat.
Ca doar nu a fost vreo schema de gol….
A fost ca la flipper…
BINE CA A IESIT ASA !!!!!
Dar sa fim seriosi, banca e slaba, achizitiile sunt deocamdata de mijloc clasament.
Pai Coikovic si Jambon ăştia…sunt de play-out, nu de play off.
Jambon a avut de 2 ori golul in gheata in aceeasi faza…..si a dat-o in reflectoare.
Iar Blazat-ul asta…scuze vroiam sa zic Blazek , e PRAF.
Si cu Iacob bulevardul…..avem motivul DEGRINGOLADEI DIN APARARE.
irish lennon, unde naiba vrei sa joace Ignat ?
Il zapacesti pe pusti…
Daca e fundas stanga….ce naiba cauta langa Braun pe dreapta ?
Si la golul 2 al cfr-eilor …dat de pe partea stanga…..uitati-va unde e Ignat.
Nu e pe stanga sa l marcheze pe ala de a dat gol….e prin centru..aiurea….fara adversar.
Uitati -va la faza golului….
1. Antrenorul Neil Lennon nota 6
2. Arbitraj părtinitor pentru CFR Cluj
3. Săpunaru trebuie introdus urgent în locul lui Blazek.
In rest, Dumnezeu să fie cu noi!
Ala se pupa cu toată lumea de parca am câștigat UCL!! Penibil! Rezilierea și valea, nu jucam fotbal!
Eu v-am zis, primele 8-10 etape vor fi foarte grele. Nu vreau sa punctez chestiile rele, nu inseamna ca nu sunt, nu iau apararea nimanui, le-am vazut cu totii. Eu vad si chestii bune – Lennon macar pare ca isi da seama ce nu merge, spre deosebire de Bergodi cu „baietii giocato bene”. A zis ca vrea portar (100% de acord, Aioani mie mi se pare pe nicaieri, fara curaj, de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie nu e hotarat), fundas central (Blazek ala e un dezastru) si mijlocas central mult mai bun decat Kait. Acolo s-a pierdut, au fost peste noi la mijloc, ne-au omorat, grecul ala si Keita pentru ca Petrila nu-i inter si se vede ca nu se simte bine acolo (cum primea mingea cum fugea in banda), Papeau nu se descurca daca are adversar care intra tare la el, Gojkovic a intrat pe varfuri, sper, ca altfel e grav, doar pase gresite a dat. Macar n-am mai vazut Borza, n-am mai vazut Oaida etc.,Bergodi ma scotea din minti ca nu schimba echipa deloc, macar Nelu incearca ceva. Prost (3-5-2-u asta e total nepotrivit) dar incearca.
S-a demonstrat ca nu avem individualitati de valoare. Nu putem juca, in special la mijloc sau in atac daca adversarul pune presiune. Pierdem mingea rapid daca atacam pozitional, iar verticalizari asa cum trebuie am vazut doar vreo 4-5 tot meciul. Chiar si la alea, s-au facut greseli la finalizare, cu exceptia penalty-ului. Mai e mult de lucru, dar nu prea avem cu cine. Sa speram ca nu e nimic serios la Rrahmani, ca altfel iar ramanem pe jumatate in fundul gol in atac.
Dominați la toate capitolele, s-a mai accidentat și Rahmani, vai de capul nostru !
Rămân la părerea că ne batem la retrogradare !
Suntem mai slabi, nu uitați ce a făcut Mititelu!!!
A avut echipa mai bună decât noi, a retrogradat direct !!!
Daca nu aduceți jucători nu avem nicio șansă !!!