Marius Șumudică a oferit o informație BOMBÃ din interiorul clubului: „Cum sã faci asta?!” Ce l-a revoltat pe antrenor

Marius Șumudică a oferit o informație din interior despre programul echipei și s-a arătat revoltat de câte zile libere au primit rapidiștii înainte de jocul cu Petrolul.

”Hai să-ți dau eu o informație să se liniștească toți. Să-ți dau eu o informație acum ca să înțelegi ce se întâmplă la Rapid și de asta nu sunt întâmplătoare rezultatele. Jucătorii români și jucătorii străini care formează grupul de la Rapid în momentul de față nu sunt obișnuiți cu ce se întâmplă.

Îți spun programul Rapidului de săptămâna trecută, ciclul săptămânal dinaintea meciului cu Petrolul. Meci cu CFR Cluj, apoi două zile libere. A treia zi, meci pe Giulești cu FC Voluntari, 1-1. Direct meci amical, dar mai mult jucătorii care n-au prea jucat.

Săpunaru, x, y care în ziua meciului nu jucase, lasă-mă cu sprinturile alea că a făcut Săpunaru 20 de lansate. Este o zi pierdută, pentru că intensitatea meciului e intensitatea meciului. Până la urmă sunt trei zile libere cu meciul amical. Ăia care au jucat cu CFR, n-au jucat cu Voluntari, au făcut un antrenament”, a declarat Șumudică potrivit fanatik.ro.

”A cincea zi, un antrenament. A șasea zi, liber toată ziua. Vineri au avut liber toată ziua. În condițiile în care el vrea să implementeze, că de asta se întâmplă, probabil. Eu te înțeleg pe tine că ți-a mers bine pe unde ai fost, prin Anglia, prin alte părți, dar eu nu știu cât la sută din jucătorii ăștia s-au întâlnit într-un ciclu săptămânal cu un astfel de program, cu trei zile înainte de meci să ai o zi complet liberă.

Mai fac prin Olanda, dar asta înseamnă unde pregătește un sistem de joc gen Ajax, 4-3-3 de la copii și juniori până sus, în condițiile în care săptămână de săptămână faci același lucru. Indiferent că au fost opt zile, cum să dai trei zile libere?”, a spus Marius Șumudică pentru sursa citatã.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

18 comentarii la „Marius Șumudică a oferit o informație BOMBÃ din interiorul clubului: „Cum sã faci asta?!” Ce l-a revoltat pe antrenor”

  1. @Mache, vezi ca are beldie un articol decent pe iamsport.. citeste-l si spune daca e adevar acolo sau nu.

    „Șumudică nu are nicio urmă de obiectivitate în ceea ce face, interesul său este unul evident – să-l facă pe Șucu să ajungă la concluzia că a greșit cu Lennon și că ar fi trebuit să-l numească pe el, care-i rapidist, priceput și suferind pentru finanțele patronului. Da, azi i-a transmis în direct la Fanatik lui Șucu să aibă grijă de banii săi. Scriu și râd și scriu și mai râd un pic de penibilul situației……..

  2. Indiferent ce simte unul sau altul despre Sumudica, analizele pe care le face sunt pertinente și omul chiar are dreptate când il avertizează discret pe Sucu despre ce poate urma.
    Deocamdată ne-a surâs norocul. Avem 2 puncte dar la fel de bine puteam să nu avem niciunul!
    Jocul echipei e însă penibil. Lennon continua jocul de puzzle pe sistemul (e mult spus) cu 3 fundași centrali. E clar că nu cunoaște lotul și nu a reușit să-și evalueze elevii. Să-i ții pe bară pe Petrila și Manea in primele jocuri, să-i arunci in joc pe noii veniți ca într-un meci de pregătire, fără să ai habar de calitatile lor, să schimbi pozitiile cu care erau obișnuiți jucatorii…e haos total! Schimbarile făcute cu Petrolul sunt halucinante! Tatonarile pe care le facea Bergodi in incercarea de a lega o echipa sunt mici copilării față de permutările roscovanului!
    O să mai așteptăm 3-4 jocuri sperând că suntem noi chitibusari și irlandezul e un mare antrenor neinteles de români.
    Dar dacă nu-l apucă paltonul, Sucu o să fie vinovatul principal de data asta pentru ratarea sezonului! Pentru încăpățânarea decizionala și disprețul față de spiritul rapidist afișate cu aroganța managerului care crede că le știe pe toate!

  3. p-asta si sa vrei sa-l pui antrenor acum, nu ai cum, dupa ce a facut praf toti jucatorii Rapidului. Sa zicem ca pleaca Lennon, cum aduci clovnul asta in vestiar sa-l prezinti ca antrenor in fata jucatorilor de care si-a batut joc non stop?!?!?

  4. Hai sa nu transformam totul intr-un razboi pro / contra Sumi. Pana la urma, ca ne place sau nu de el e o chestie, dar nu din cauza lui am aratat cum am aratat in meciurile astea trei, de play-off-ul trecut nici nu mai vorbesc.

  5. Haterii lui Sumi sunt rapidisti de canapea, atâta prostie n-am vazut! Pai Sumi e bai natarailor de vina ca Lennon n-are chef de munca și da libere pe banii lui Sucu??! Adevărul e ca băieții sunt top, merita sa o frece cata vreme zbarnaie în 352-ul asta. De la Interul lui Inzaghi n-am mai văzut un 352 asa eficient!! Sunteți penibili sau postaci plătiți, ca altfel nu se explica aversiunea fata de un Campion cu Rapid.
    Unde erați, bai panaramelor, când Sumi marca pentru Rapid și castigam campionatul după 32 de ani??

  6. De unde ai tu ba jupuitule informatia asta bomba?! Eu am una mai bomba ca a ta, cica au fost la curve si au baut toata saptamana cu Sucu si Anghelescu la aceeasi masa! Daca avem presedinte, cred ca ar fi cazul sa iasa public si sa-i dea peste bot frustratului asta oparit !

  7. Sumudica de pe margine toți sunt mari antrenori.
    Chiar toți sunt prosti și nu-l vad pe Guardiola-Ninel-Erdogan?
    Dacă ești asa bun de ce nu te baga nimeni în seama?
    Ai fost un fotbalist mai mult decât mediocru, iar ca antrenor nici atât….ramai cu maneliștii tăi!

  8. Lasati-l pe Sumi.
    Nu va irositi energiile.
    Ca nu din cauza lui Sumi sunt astia catastrofe, PENIBILII PENIBILILOR.
    PROSTII SATULUI

    Ziceti mai bine ce facem cu asa hal de jucatori, epuizati fizic dupa primele 15…20 min, nepregatiti total.
    Te uitai ieri…nici pase nu mai stiau.
    Ar trebui sa se puna in caseta tehnica si PROCENTUL DE PASE GRESITE…

    Iar irish lennon in moț, fara nicio conceptie de joc, fara nicio reactie, zero.
    Alege cele mai nepotrivite formule de joc.

    Se vorbeste de 3 5 2, ca 3 fundasi, ca 2 fundasi,…si de tot felul de formule, ..
    Pai ai jucatori pt aceste sisteme ?

    I-a bramburit pe toti, nu mai stiu ăia nici ce stiau inainte.
    Pe Micovschi…unde l-a pus sa joace ?
    Petrila….ce juca inainte …si unde il pune acuma sa joace ?
    Braun …la fel.
    Ignat unde e pus acum sa joace ? Apare ba pe dreapta, ba pe centru, ba pe la mijloc.

    Hai hui cu totii.
    Si s-a vazut la golul gazarilor, ce gauri erau, ce aiureala de aparare.
    O faza au gazarii….si pac…gol .. 1 – 0 …adios 3p.

    Si cum am jucat cu gazarii ?
    Nicio constructie, nimic, schema ceva…
    O ploaie de centrari de la braun, unele si de pe stanga, intr un careu aglomerat de gazari…specialitatea casei…..centrari majoritatea la adversar, FARA NICIO SANSA DE CEVA.
    Plus ca aveau aia un portar inalt de1 km.

    Băi irlandezule…a dat braun 1000 de centrari…tu chiar nu ai vazut ca sunt pierdute ?
    Si sa schimbi ceva in joc….

    Apoi auturi batute de noi din terenul gazarilor, sau cornere….care in loc sa duca la faze de atac…majoritatea se duceau la aioanei.

    Ce tactica sulii e asta ?
    Sa ai cornere si sa le bati in spate…pana la aioanei.
    Si lennon ăsta vine din zona unde cornerele sunt dorite, sunt iubite, sunt cautate…si el isi bate joc de ele…la Rapid.

    Ca sa nu mai zicem ca nu legau 2 pase….sau o dadeau la adversar…

    In concluzie
    Te bate si ultima clasata…ce avea o situatie vai de mama ei…neplatiti…probleme la club.

    Si iata cum avem DOAR 2p din 9 posibile.
    Cu astea atacam titlul…

  9. ANUL ASTA RPESIMT CA O SA FIE O MARE DEZAMAGIRE, PACAT DE BANII DOMNULUI SUCU SPER SA NU PLECE CA E JALE

  10. Ati citit articolul cu ciobanul-popă ?
    Cum rade de noi, nenorocitilor, voi ii dati apa la moara, prostovanilor, cum sa aliniati o asa echipa !!!

  11. Sumi tu esti un mascarici fara contract care umbla sa bage bete in gard aiurea.Ai fost un mediocru ca jucator si slab ca antrenor.Nu o sa fi antrenorul Rapidului prea curand.Ne trebuie un antrenor gen Halagian pe vremuri sa scoata untul din ei.Astia nu au auzit de profesionalism.Cel mai bun antrnor din liga la ora actuala e Dorinel Munteanu ,dar nu cred ca pleaca de la Galati.

  12. De când nu-l mai bagă nimeni în seamă, Jumulică se bagă singur. Ca musca în curul calului.

  13. Sumi, stai linistit, nu te baga astia in seama, facem pariu ca aceasta echipa (la ora actuala) retrogradeaza ?

  14. Bă Șumi, tu ai fost vreodată antrenor în Anglia? Acolo pe tine te-ar primi doar ca să dai cu cârpa pe jos prin grupurile sanitare, bă.

Comentariile sunt închise.