Daniel Niculae acuza lipsa jucatorilor cu ADN rapidist: „Lipseste un lider in teren”. Ce spune despre postarea lui Sapunaru

Prezent în studio-ul Digi Sport, Daniel Niculae (41 de ani) a analizat parcursul giuleștenilor în noua stagiune a campionatului. Fostul președinte de la Rapid crede că ”Alb-vișiniii” au neapărată nevoie de un lider autentic în teren.

”La Rapid lipsește un lider în teren. Săpunaru nu a jucat, Drăghia nu a jucat. Chris (n.r. Christopher Braun) e un jucător cu experiență, dar Rapid are nevoie de jucători în teren cu ADN de rapidist.

La Rapid, în trecut, nu existau să nu fie pe teren vreo 4-5 fotbaliști cu pedigree de rapidist.

Uita-ți-vă la Dinamo. Acolo de exemplu nu mai sunt jucători cu pedigree. Nu mai sunt fotbaliști care să fie la echipă de la juniori sau să fie din tribună sau peluză. Da, bine, jucătorii știu ce înseamnă culorile clubului, dar nu mai sunt fotbaliști cu ADN.

Îmi pare rău că sezonul trecut Rapid nu a reușit să ajungă în finala Cupei României”, a declarat Daniel Niculae, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.

Tot Nico a vorbit despre citatul dat de Cristi Sapunaru zilele trecute.

”Ai înțeles postarea?”, a fost întrebat Niculae, aflat în studioul emisiunii Liga DigiSport, de către moderatorul Dan Filoti.

”Nu cred că s-a referit strict la fotbal sau la situația lui. E clar că Rapidului îi lipsește un lider în teren. Săpunaru n-a jucat, Drăghia nu a jucat, bine, el nici sezonul trecut nu a jucat, dar era un om foarte important în vestiar.

O echipă precum Rapid are nevoie și de jucători cu ADN rapidist.

Asta am încercat sa creez la Rapid de când am ajuns să lucrez în club, din Liga 4 și până la Liga 1, am vrut mereu să avem în echipă trei-patru jucători cu un astfel de profil”, a spus Niculae, la potrivit digisport.ro.

Niculae a mai spus că alături de astfel de fotbaliști a reușit să formeze o echipă capabilă să îndeplinească obiectivele propuse an de an, cu excepția sezonului trecut.

”Am încercat să strâng aproape astfel de jucători, am făcut un vestiar puternic și an de an ne-am îndeplinit obiectivele. Mai puțin sezonul trecut, când ar fi fost foarte bine dacă am fi jucat finala Cupei României sau dacă am fi câștigat trofeul.

Nu am ajuns să înțeleg ce s-a întâmplat în acea lună. A fost mai întâi acel dosar, apoi eșecul de acasă cu Farul, dar punctul culminant a fost meciul cu Universitatea Craiova. Am condus, aveam și un om în plus…

Dacă am fi câștigat acel meci, sunt absolut convins că altul ar fi fost parcursul nostru ulterior din play-off”, a mai spus Niculae, la Fotbal Club.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

4 comentarii la „Daniel Niculae acuza lipsa jucatorilor cu ADN rapidist: „Lipseste un lider in teren”. Ce spune despre postarea lui Sapunaru”

  1. Dacă Săpunaru e un lider așa de grozav, cu pedigriu rapidist, de ce s-a prăbușit echipa în campionatul trecut?? Că doar “liderul“ era pe teren. Și tot așa în playofful din 2023.
    Am impresia că pentru unii pedigriul rapidist înseamnă să sărbătorești un trimestru victoria banală cu FC Gigi în timp ce obiectivele serioase se duc dracului.
    Competițional vorbind, influența pozitivă a lui Săpunaru a fost inexistentă, din 2021 și până azi. O campioană adevărată nu trăiește pentru meciurile cu Gigi. În sport contează doar Locul 1, orice altceva e eșec.

  2. Meciul capital in play offul trecut a fost primul, cu mediocra echipa a lui Hagi (parca totul era construit subteran ca Hagi sa joace in cupele europene ceea ce nu s-a realizat pana la final), Precedat de episodul la fel de ciudat Albu-Borza. Galeria s-a retras exact cand era mai multa nevoie de ea si multi jucatori au jucat ciudat de execrabil antrenati si pozitionati tot ciudat de Bergodi. A urmat Craiova cu schimbarile mai mult decat ciudate facute de Bergodi cand conduceam, apoi toboganul pe care am alunecat condusi de Lobont si schioparea lui Aioani, evoluand cu un portar de doar 19 ani. Nu stiu cine l a vandut pe Lefter portar bun ,util cum se si vede, la Corvinul. Liderii se formeaza prin performanta in joc, experienta si intelectul dovedite in joc si in vestiar, capacitatea de a motiva echipa la greu.

  3. Ca si rapidist, pana la un punct sunt de acord cu tine! Dar din pacate nu joaca pedigree-ul. Oare cati jucatori de valoare a scos Rapidul in ultima perioada care sa poata sa tina echipa la un nivel bun si foarte bun?! Cu exceptia Viitorului/Farului, care aproape an de an au scos jucatori pe banda rulanta pe care apoi i-au valorificat atat in campionatul intern cat si in afara, inclusiv la nationala, marea majoritate a echipelor din Superliga aduc jucatori de peste tot. Si atunci, de unde atata pedigree? Din pacate boemia in zilele noastre nu mai are loc pe terenul de fotbal. Boemia si rapidismul asta de care vorbim foarte mult a ramas in sufletele noastre, ale celor care am trait si bune si rele alaturi de aceasta frumoasa echipa!

Comentariile sunt închise.