Viorel Moldovan este noul Președinte al Rapidului: „Sunt onorat și mândru”

Viorel Moldovan este noul Președinte al FC Rapid!

„Sunt mândru și onorat să fiu Președintele acestui club, cu o istorie senzațională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noștri. Sper ca toată suflarea rapidistă să fie alături de noi, la acest nou început. Sunt încrezător ca la finalul sezonului 2024/2025 să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat”, a declarat noul Președinte al Rapidului, pentru fcrapid.ro, site-ul oficial al clubului.

Clubul Rapid îi face o prezentare de excepție noului președinte

Cu o carieră impresionantă, ce include performanțe deosebite atât pe teren, cât și pe banca tehnică, Viorel Moldovan a demonstrat mereu determinare, profesionalism, fiind și un om care cunoaște foarte bine spiritul rapidist.

Ca jucător, Viorel Moldovan a evoluat în Giulești între 2006 și 2007, marcând 21 de goluri, dintre care 15 în campionat, două în Cupa României și patru în cupele europene, unul dintre ele chiar în sferturile Cupei UEFA.

Debutul său în tricoul alb-vișiniu a avut loc pe 9 martie 2006, într-o partidă istorică, acesta intrând în minutul 72 al victoriei cu SV Hamburg (2-0), din Giulești, în turul optimilor Cupei UEFA.

Ultimul său meci la Rapid coincide cu ultimul trofeu al Cupei României obținut de clubul nostru, după o finală câștigată în fața Politehnicii Timișoara (2-0), în 2007.

Palmaresul său ca jucător este unul de invidiat, fiind o „mașinărie de goluri” la echipe ca FC Nantes, Fenerbahce Istanbul, Grasshopper Zurich sau Neuchatel Xamax.

Fostul atacant al naționalei României a obținut o performanță importantă și ca antrenor al Rapidului, promovând din liga a doua în 2014, într-o perioadă dificilă a clubului.

De asemenea, a ocupat pentru o scurtă perioadă funcția de director sportiv al clubului, în 2007.

Experiența sa, atât națională cât și internațională, va aduce un plus de valoare în eforturile noastre de a readuce Rapidul acolo unde îi este locul – în vârful fotbalului românesc.

Clubul Rapid îi urează bun venit lui Viorel Moldovan.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

18 comentarii la „Viorel Moldovan este noul Președinte al Rapidului: „Sunt onorat și mândru””

  1. Dupa atatea laude la adresa lui Moldovan am incredere ca va fi bine. Oricum mai rau decat pana acum nu cred ca are cum sa fie. Sa fie intr-un ceas bun si sper sa ne bucuram cu totii cat mai curând, de rezultatele acestor schimbari!

  2. P.S. Competenta? Cand esti campion al Frantei, al Elvetiei, cand dai 150 de goluri pentru Grassophers, Nantes, Fenerbahce, Coventry, Servette, Rapid in 270 de meciuri inclusiv in faze superioare ale cupelor europene, cand ai lucrat cu antrenori super consacrati, inclusiv la lotul national in cele mai glorioase momente ale fotbalului romanesc ? Cand ai in spate un om ca Sucu si restul staffului supercompetent? Adevarat ,poate incompetent in fotbalul mocirlos,subteran de la noi unde cinstea si onoarea nu au loc. Acum ca ii batem pe toti ca staff mai ramane totusi esentialul: lotul, jucatorii unde suntem pe 5-6 ca valoare.

  3. Moldo-gol. Campion al Elvetiei cu Grassopoers, al Frantei cu Nantes, 25 goluri in 70 meciuri pentru nationala, in lot la CM 1994, 1998, LA EURO 1996, 2000, cu nimic mai prejos fata de elita fotbalulUI modern romanesc, Hagi, Lacatus, Belodedici, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, Rat, etc. Ultima cupa am luat o cu el. A mers cu Rapid in B , Ne-a promovat, a tras pentru noi strangand din dinti. La propriu. Accidentat la coloana si a pus un brau (arhicunoscutul brau al lui Moldovan) si a continuat sa inscrie pentru noi. Numai modestia si bunul simt nu l-au promovat in functiile pe care le-ar merita. Pana acum. Bravo d-le Sucu, respect total Moldo si acum la lupta, ca pe vremuri.

  4. De Viorel Moldovan nu stiu multe, stiu doar ca este antrenor, dar ce il recomanda pentru funcia de presedinte habar n-am. A mai fost oare intr-o funcție similara? Si daca da, la un asemenea nivel, adica de titlu? Nu contest ca nu e un om serios, dar oare are abilitati pentru o asemenea funcție, la un asemenea nivel?

  5. Felicitări Moldovan ! Merita șansa de a conduce Rapidul.Patron serios,antrenor serios,acum și președinte. Forța Rapid!

  6. Asta da bomba. Nu pot sa uit cum dupa ratarea calificarii in semifinala UEFA, iesea plangand de pe teren. Mi-a placut si ca antrenor cand ne-a promovat si nu am inteles de ce nu a continuat. Sa speram ca va face treaba buna. Succes Vio.

  7. Felicitari dlui Sucu pentru alegerea facuta! Mult suscces Viorele in functia respectiva si sunt sigur ca, cu dedicarea, profesionalismul si calitatile pe care le ai, vei avea un parcurs excelent in noua misiune!

  8. O alegere excelentă. Cred că suntem pe un drum bun. Să vedem transferurile! Pentru cel ce semnează sub pseudonimul „Neimportant” : porecla lui Viorel este „Moldo-gol”. Comisarul era de la câinii roșii.

  9. Este exact ce spuneam, dl Sucu, tace si face, si merge pe un drum de constructie moderna a clubului de fotbal. Vom fi surpriza placuta a campionatului. Sper ca si galeria(ultras) sa sustina proiectul de modernizare si curatire a clubului. Felicitari dl Sucu.

  10. Succes Vio, in sfârșit s-a gasit și un rapidist pentru conducerea clubului!
    Un om serios in intreaga carieră de jucator și antrenor, sper să confirme ca presedinte!

  11. E o afacere bună. Acu rămâne ca și jucătorii să înțeleagă că trebuie să fie profesioniști și constanți tot campionatul . Baftă tuturor!!!! Hai să dominăm și noi tot campionatul și la final să fim campioni !!!

  12. Felicitări! Mult succes în noua funcție mr. Moldovan! Forzza Rapid Giulești!!!

  13. Domnule Șuvu, jos pălăria! RESPECT! Ne plângeam că dispar rapidiștii din conducerea clubului și, ghici ce?, domnul Șucu pune un rapidist pur-sânge președinte. Mă înclin, domnule Șucu?

Comentariile sunt închise.