Dani Coman a vorbit despre ultimele schimbãri de la Rapid şi spune cã prin eliminarea rapidiştilor clubul riscã sã-şi piardã identitatea.
„Nu aş vrea să vorbesc prea mult despre Rapid, desi aş avea acest drept, pentru că eu am jucat pentru acel club. Atât timp cât dispar rapidiştii din organigrama clubului, eu zic că identitatea, uşor, uşor, se va pierde sau poate chiar asta se doreşte.
Pentru mine şi pentru suporterii Rapidului, cel mai bine şi cel mai frumos era ca antrenor să fie Şumudică. La Rapid este mai important să dai o bară frumoasă, decât un gol cu capul, dar mai bine mă opresc. Aş avea atât de multe lucruri de spus, dar prefer să mă abţin, să le acordăm timp şi să vedem dacă au luat deciziile cele mai înţelepte, deşi eu mă îndoiesc.
Nu am avut nicio ofertă de la Rapid, să nu se înţeleagă greşit. Am discutat cu alte trei cluburi din prima ligă”, a declarat Dani Coman, abia instalat la FC Argeş, în Liga 2, pentru orangesport.ro.







Aolo!!! Da ce sa dispara identitatea Rapidului Danute?! Pai ce, atunci cand tu si alti mari rapidisti numarati banisorii slujind pa la alte echipe noi nu mai aveam identitate sau cum?! Aveam Danute, aveam, si ce mai identitate, mai ales in ligile inferioare si cu tribunele pline.
Era o zicala – vulpea cand nu ajunge la struguri zice ea, nu-mi pasa oricum erau acri… asa si cu cei care acum arunca fumigena cu pierderea spiritului rapidist, ma mir ca el care a stat prin birourile de conducere la mai multe cluburi nu a inteles ca o afacere este condusa de cel care da banii nu de cei care isi dau presupusul, sa nu uiatam ca nu cu mult in urma se numea „Dani-banii” si , ma intreb : dece nu la-u pastrat in continuare cluburile la care a activat ca conducator ??? , informatii le venite la urechea patronului rapidist se pare ca l-au pus in garda !!!
Coman vorbeste prostii. Parca era instalat la CFR, dar Dan Petrescu l a ghicit si se pare l a gonit. Nu are dreptul sa vorbeasca, a contribuit la scufundarea Rapidului si nici nu s-a alaturat cand ne ardea buza prin liga a3a . Si , sa spunem deschis profesional ca posibil presedinte este submediocru. Care identitate si-o pierde Rapidul, aia de victime permanente? De blatisti strecurati in lot?
Ce-i clar e ca Sucu s-a ars cu „rapidistii” sezonul trecut si-acum sufla si-n iaurt. Inteleg ce zic Coman, Pancu si altii, din afara asa pare, ca se merge prea departe, nu era cazul cu Iencsi etc., dar nu stim ce-a fost acolo iar daca „identitatea clubului” sta in smecherii din vestiar care imparteau banii cum voiau ei sau in smecherii din conducere care ajutau si incurajau golanii din galerie sa bage torte si fumigene pe stadion, s-ajungem pe la comisii, fara spectatori… mai bine ma lipsesc de asa „rapidism”. Si nici nu ma iau de acuzatiile de blaturi / pariuri ce-au aparut prin presa, inca necontestate de nimeni dintre cei vizati. Poate-ar fi timpul ca „identitatea clubului” sa nu mai insemne golaneala.
In prezent, nici un rapidist nu are loc la Rapid.
Este un proiect al lui Sucu, il face cum crede el ca e bine.
Si-a ales echipa, stie drumul, pasii, a facut o strategie si merge pe mana lui, cred ca pe eventualii rapidisti, capabili, cu imagine buna, in club, i-ar percepe
ca pe niste obstacole.
Nu pare sa aiba idee de ce zice Dani Coman sau scrie B Baratki, cred ca e consecinta realitatii ca s-a indragostit de fotbal la 60 de ani.
Sper, ca toti rapidistii, ca va iesi ceva bun.
Restul mai vedem, cand rapidistii nu se vor mai simti bine acasa, pe Giulesti, o sa ” ramanem si mai multi „