Daniel Niculae a devenit inculpat in dosarul materialelor pirotehnice, iar fostul patron Nicolae Cristescu are a informatii ca Dan Sucu urmeaza sa-l dea afara de la Rapid.
„Îmi pare rău, e o acuzație extrem de gravă, dacă se confirmă, nu mai e nimic de făcut. Din ce știu, nu se mai poate să rămână în club, ar pune clubul într-o imagine proastă, ar defavoriza imaginea.
Era deja mutat ca director sportiv și ar fi fost o mutare bună, în contextul venirii lui Dani Coman ca președinte. Coman ar face un tandem de vis cu Marius Șumudică”, a declarat Nicolae Cristescu pentru GSP.ro.
Președintele Clubului Rapid, Daniel Niculae, este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice, de luna trecută, pentru „complicitate la săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, a anunțat vineri, 26 aprilie, Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis un comunicat oficial:
„În continuarea comunicatelor de presă nr. 24/VIII-3/2024 din 14.03.2024 și 25/VIII-3/2024 din 15.03.2024, precum și ca urmare a interesului public manifestat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au extins acțiunea penală față de 2 inculpați, persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal.
În fapt, în sarcina primului inculpat s-a reținut că, în data de 14.03.2024 a deținut fără drept mai multe materiale pirotehnice la adresa de reședință, după cum urmează:
- 34 cutii inscripționate „Triplex Stroboskop 90 Sek”, cat. F2, a câte 3 buc. articole pirotehnice tip stroboscop fiecare – total 102 buc.;
- 1 buc. articol pirotehnic sub formă de cilindru, inscripționat „Enigma Fireworks” – CACTUS RAIN;
- 31 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, neinscripționate, la exterior fiind din carton de culoare maro;
- 14 cutii a câte 10 buc. articole pirotehnice fiecare tip petarde luminoase inscripționate „Pyro Boom 2 – Flash Banger – petardă luminoasă”, cat. F4 – total 140 buc.
- 23 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, culoare verde, inscripționate „Pirotecnica Manna” KL F2/NR REJ 2806-F2-001191;
- 6 buc. articole pirotehnice tip torță, culoare albă, cu capace în laterale de culoare roșie și verde, inscripționate pe capace „FDF”;
- 14 buc. articole pirotehnice tip torță, formă cilindrică, inscripționate „Pirotecnica Manna – Torcia Manna”, KL T1 NEC”
De ce e acuzat Daniel Niculae
Parchetul a transmis și că Daniel Niculaee acuzat de faptul că l-a susținut moral și material pe „Bocciu”:
- În data de 27.01.2024, a sprijinit material și moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul material oferit în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal, constând în oferirea unor sume de bani pentru achiziționarea materialelor pirotehnice, fiind și de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmițând acest acord liderului grupării, oferind astfel și sprijin moral.
- În data de 09.03.2024, l-a sprijinit moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal) sprijinul moral oferit autorilor necunoscuți în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal constând în aceea că a fost de acord ca autorii neidentificați să folosească materiale pirotehnice la începutul unui meci de fotbal disputat în data de 09.03.2024, transmițând liderului grupării, acordul său în acest sens, după ce acesta din urmă l-a solicitat pentru ca membrii galeriei să acționeze fără a afecta relația pe care o are cu clubul de fotbal pe care îl susține, înlesnind astfel activitatea infracțională constând în deținerea, transportarea și folosirea de materiale pirotehnice, fără drept, la începutul meciului de fotbal.