Rapid

Cât s-a terminat meciul și ce revenire importantă a avut loc la Rapid în amicalul cu Mioveni

Rapid a disputat un meci de pregătire în compania CS Mioveni, formație de play-off în eșalonul secund, scrie gsp.ro.

Cu o parte dintre jucătorii importanți titulari la Rapid, precum Djokovic, Funsho, Petrila și Burmaz, cu alții intrați de pe bancă pe parcursul partidei, exemple fiind Alexandru Albu, Hromada, Hasani și Papeau, argeșenii s-au ținut aproape doar în prima parte.

Giuleștenii au deschis scorul prin Borisav Burmaz în minutul 9, s-au văzut egalați de Remus Guțea în minutul 27, dar au tranșat partida în favoarea lor cu 3 reușite venite în partea secundă. Claudiu Petrila a înscris de două ori, în minutul 51 din penalty, apoi în ’54, în vreme ce Alexandru Albu a închis tabela în minutul 69.

Partida a consemnat revenirea în acțiune a belgianului Xian Emmers. Belgianul nu mai jucase de aproape 6 luni, accidentându-se în toamna lui 2023.

Echipa de start Rapid: Drăghia – Onea, D. Grigore, I. Cristea, El Sawy – Djokovic, Emmers – Bamgboye, Cîrjan, Petrila – Burmaz.
Au mai intrat: Briciu, Nenciu, Albu, Hromada, G. Gheorghe, Hasani, Papeau.

Interesant este postul pe care Cristiano Bergodi l-a ales pentru tânărul mijlocaș ofensiv Omar El Sawy. Acesta a fost utilizat ca fundaș stânga, primele două variante pentru acel post, tinerii Robert Bădescu și Andrei Borza, fiind convocați la naționala U19.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.