Dani Coman, președintele celor de la Hermannstadt, care a făcut performanță la Rapid, a transmis că, în opinia sa, Rapid este echipa cu cei mai mulți suporteri. Chiar dacă sondajul INSCOP indică altceva, Dani Coman a ținut să precizeze că între suporteri și simpatizanți este o diferență majoră.
”Suporteri sau simpatizanți? Din punctul meu de vedere, cei mai mulți suporteri îi au cei de la Rapid. E adevărat că FCSB are cei mai mulți simpatizanți, dar Rapid are cei mai mulți suporteri. Mă refer la emulația creată, la investiții, la stadion, la infrastructură.
Pentru mine, suporterii sunt cei care vin la stadion și încurajează echipa. (n.r. Radu Naum: Dar și FCSB are mulți suporteri la stadion) Nu mă puteți convinge orice ați spune. Din punctul meu de vedere, cei mai mulți și mai fanatici suporteri sunt ai Rapidului.
(n.r. de ce este FCSB pe primul loc în acest clasament) Ar fi multe lucruri de discutat în privința aceasta, dar până la urmă nu e treaba mea. Dacă aș spune că au o istorie în spate, o popularitate, m-ați întreba care e Steaua”, a spus Dani Coman la emisiunea Fotbal Club, conform digisport.ro.







Mi se pare absolut aiurea acest sondaj cand peste tot in tara unde joaca Rapidul sunt sute si mii de suporteri locali ai Rapidului ! Un sondaj publicat cu ceva timp in urmă numai pe Bucuresti evidentia ca Rapidul este de departe cea mai iubita echipa in Bucuresti ! Procentele fată de fcsb si dinamo erau duble si triple !
Asa ca Dani Coman are mare dreptate !
Este foarte adevarat ca suntem singurul club autentic din Romania . De ce spun asta ? Pentru faptul ca rapidist te nasti, nu devii. Tocmai de aceasta suntem diferiti fata de ceilalti suporteri si cluburi de pe teritoriul patriei noastre. Orice suporter din Romania nu simte pe un alt stadion, emotiile pe care le simte pe Giulesti, acesta fiind motivul pentru care suntem unici. FORTZA RAPID!.
Respect Dani Coman. Forța Rapid.
Adevarul este ca Rapid este peste toti si este singurul club autentic din Romania !