Fanii Rapidului au decis să nu se prezinte la meciul cu Dinamo, de pe Arena Națională.
Frați vișinii, prin intermediul acestei postări anunțăm oficial că Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de sâmbătă.
Ne cerem scuze față de toți rapidiștii care doreau să participe la acest eveniment și înțelegem orice punct de vedere diferit, însă decizia noastră a fost stabilită tocmai pentru a nu se genera, din nou, o situație prin care foarte mulți suporteri ai echipei să rămână în afara stadionului, din cauza unei promisiuni nerespectate a rivalilor.
Deși, inițial, s-a promis galeriei Rapidului un număr de 5000 de bilete, facțiunea cea mai pătată și coruptă din rândul suporterilor dinamoviști, a reconfirmat mediocritatea în care se scaldă de ani buni. Și, astfel, bineînțeles, că liderii pch-ului au decis să demonstreze cât sunt de mici, convingând conducerea clubului gazdă să reducă nr. de bilete la 2800, la ultimul inel.
Prin urmare, am luat decizia să nu ne prezentăm la meci. Încurajăm rapidiștii să procedeze la fel, pentru a evita eventualele neplăceri și vă asigurăm pe toți că dinamoviștii vor vedea Giueștiul în anii următori la fel cum „vom vedea” noi meciul de sâmbătă.
Morala experienței e una singură: Javrele rămân tot javre!
Hai Rapid!







Motivarea lor : Stadionul Giulesti fiind prea mic , % pentru galeria oaspete este infim….
O echipa care nu are stadion si care devalizeaza bugetul Romaniei a 2 a oara are pretentii de UCL!??
Aceasta echipa nu era in Superliga daca burleanu nu era un escroc si nu bloca steaua sa promoveze!
Niste impostori vor sa stea la masa principala.
Ii vom calca in picioare si se vor intoarce unde le este locul in Liga a2a!
Hai Rapidul!!!
Să sperăm la victorie,sper să nu începem să ne apărăm că așa se juca pe vremuri în Italia.Meciul trecut s a lăudat Bergodi că a făcut schimbările care trebuiau de parcă altcineva făcuse echipa de început.
Nu trebuiau scrise ultimele trei rânduri !
Trebuie cea mai buna si ofensiva echipa.
3p sunt obligatorii.
Meciul nu e un derby.
Baietzii nu trebuie sa se gandeasca ca e derby.
Doar concentrare, viteza, ambitie, motivare.
Si sa muscam din ei din primul minut.
Si le umplem tolba.
Sa isi puna baietzii in cap ca trebuie sa le dam de la 4-5 in sus.
Sper ca macaronarul sa nu vina iar cu cine stie ce inventii si idei tampite.
TREBUIE CEA MAI BUNA ECHIPA OFENSIVA.
Nu as incepe cu Oaida, Djokovic, Ionita, Albu.
Si as zice asa:
Aioani
Braun/Onea – Sapun – Iacob – Borza
Hassani – Papeau – El Sawy
Funsho – Rrahmani/Burmaz- Krasniqi
Nu e nevoie de amenințări, clubul ăsta ținut artificial in viață o să dispară o perioadă din peisajul primei ligi după ce va retrograda!
Sa moara dinamo😂
Corect! Din punct de vedere al diferentei de valoare intre cele doua echipe la meciul asta nici nu ne-ar trebui galerie, dar sa nu facem nunta, Rapidul este Rapid!
Superb…cred ca jucam meciul la voluntari ca nu au bani de chirie😂😂😂
Sper sa rămână asa decizia.
Așa trebuie! Ne-am obișnuit sa fim umili!