Bogdan Lobonț a rămas impresionat de atmosfera din Giulești. Ce a declarat „Pisica”

Bogdan Lobonț a rămas impresionat de atmosfera din Giulești și gestul suporterilor după succesul cu Dinamo București. Acesta a povestit cum a trăit câștigarea celor trei puncte cu fanii „vișinilor” conform fanatik.ro.
„A fost ceva fantastic pentru că suporterii noștri au reușit să facă un lucru extraordinar nefiind prezenți pe Arena Națională, au fost prezenți într-un număr foarte mare pe Giulești. Toată peluza a fost plină, au fost în jur de 5.000 de băieți care ne-au încurajat, iar toată energia lor au reușit să o teleporteze pe Arena Națională.
Este un lucru remarcabil ce au reușit, apoi ne-au așteptat pe Giulești. A fost ca un Revelion, ceva fantastic! Sunt convins că emoțiile lor au fost multiplicate față de emoțiile pe care le trăiau dacă erau pe Arena Națională. Au făcut un lucru fantastic, este ceva de apreciat.
Lucruri cum s-au întâmplat înaintea meciului cu Dinamo nu ar trebui să se întâmple pentru că cine pierde este fotbalul. Un meci de genul acesta să îl joci cu 11.000 în tribune pe un stadion de 50.000 de locuri aproape gol nu ar trebui să se întâmple”, a spus Bogdan Lobonț conform sursei citate.