Mihai Iosif nu și-a ascuns dezamăgirea după eliminarea Rapidului din Cupa României, provocată de egalul făcut de giuleșteni miercuri seară pe teren propriu, 0-0 cu CFR Cluj, scrie prosport.ro.

Este al doilea sezon consecutiv când echipa alb-vișinie părăsește această competiție încă din faza grupelor, fapt ce, în mod evident, a generat o mare nemulțumire printre fani, cei care chiar i-au apostrofat pe jucători la finalul partidei cu CFR.

„Păi este o dezamăgire pentru toți suporterii ce am văzut și cred că pentru toți din club. Făcea parte din obiectivul clubului această cupă. Din afară lucrurile se văd într-un fel, din interiorul echipei totdeauna sunt cu totul și cu totul altele. Orice echipă are suișuri și coborâșuri. E o perioadă mai nefastă, dar probabil își vor găsi echilibrul.

E cam tot ce a rămas, dacă acum Cupa nu mai este, campionatul ar fi consolarea pentru toți. Eu zic că au puterea de a se bate la campionat și trebuie să o facă, cred eu, cred că ar trebui.

(n.r. ce jucători ar trebui să transfere Rapid) Asta cred că tot ei… Nu știu ce strategie au, pe tineri, pe jucători consacrați, de viteză, masivi. S-a văzut lipsa lui Rrahmani, nu a fost o dublură. Depinde de ceea ce au ei, eu personal, când mă duc la o echipă, zic că vreau un atacant de felul cutare. Nu pot să îmi dau cu părerea despre ce jucători le-ar trebui, pentru că nu știu ce își doresc.

(n.r. despre evenimentele de la finalul meciului cu CFR) Este un club greu Rapid, am spus-o dintotdeauna. E frumos, dar, pe cât e de frumos, este un club greu, în care răbdarea nu există, se vrea totul încontinuu, ca să spun așa. Dar în același timp este frumos că oamenii, dacă văd că dai totul pe teren, nu o să îți reproșeze nimic. Iar lipsa victoriilor bineînțeles că duce la o frustrare”, a spus Mihai Iosif pentru PROSPORT.