Rapid

Președintele Daniel Niculae, mesaj pentru fani înainte de CSA Steaua – Rapid

Președintele giuleștenilor a vorbit la emisiunea „SUFLET DE RAPIDIST” cu Robert Niță, despre cât de importanți sunt suporterii pentru club, motiv pentru care le-a transmis să vină în număr mare la duelul contra CSA Steaua, scrie Fanatik.

Mesajul lui Daniel Niculae pentru fani înainte de CSA Steaua – Rapid

Daniel Niculae a transmis un mesaj pentru fanii Rapidului, la emisiunea „SUFLET DE RAPIDIST”, înaintea confruntării din cupă contra CSA Steaua: Să fie alături de noi în continuare, pentru că și noi vom încerca să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor.

Am primit o peluză, adică până la 5.000 de bilete. Peluza va fi cu siguranță plină și sper să fie rapidiști și la tribuna a doua.

Noi avem în sânge tribuna din Ghencea, pentru că lumea știe foarte bine, Rapidul deține recordul de asistență la un meci cu Petrolul, jucat în Ghencea”.

„Am avut o comunicare foarte bună cu cei de la CSA, sper ca meciul să se desfășoare fără probleme, fără incidente și cel mai bun să câștige.

E păcat că nu prea e populată arena la meciurile din Liga 2 a echipei. Sperăm să nu ne accidentăm, pentru că ne cam urmăresc accidentările în ultima vreme”, a mai spus Daniel Niculae, la SUFLET DE RAPIDIST”.

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.