Cristi Săpunaru a anunțat care este obiectivul în Giulești, după ce Rapid a învins-o cu 2-1 pe FCSB.
Căpitanul echipei din Giulești le-a transmis suporterilor că obiectivul rămâne clasarea între primele trei echipe ale Superligii, la finalul sezonului.
„V-am spus care e obiectivul nostru: locurile 1-3!
La noi fiecare jucător accidentat este important, nu doar ei doi (n.r. Albion Rrahmani și Claudiu Petrila).
(n.r. Așteptați prima de la domnul Dan Șucu?) Să vină să ne dea prima, nu știu. Dacă a promis dânsul (n.r. zâmbește)… Nu, astfel de meciuri nu se joacă pentru bani. Se joacă pentru suporteri, pentru ceea ce iubești.
Pe mine ca suporter al lui Rapid mă deranjează, nu știm cu care să ne certăm.
Suntem fericiți acum, apoi ne gândim la meciul cu Sepsi. Vor fi meciuri frumoase”, a declarat Cristi Săpunaru.
Rapid s-a impus cu 2-1 în meciul cu FCSB, grație golurilor marcate de Jayson Papeau și Paul Iacob, respectiv Joyskim Dawa.






