Rapid

A inceput procesul in care Florin Manea solicita Rapidului 30% din transferul lui Rares Ilie. Ce au decis magistratii

Impresarul Florin Manea, care a colaborat cu Rapid în Liga 2 și Liga 3, a chemat clubul giuleștean în instanță și cere 30% din cei 5 milioane de euro încasați pentru transferul lui Rareș Ilie la Nice. Fiul legendei rapidiste Nae Manea se bazează pe o clauză pe care clubul și-a asumat-o, respectiv să achite 30% din viitoarele transferuri ale juniorilor descoperiți și propuși de el clubului.

Vinerea trecuta a avut loc primul termen al procesului, iar magistratii au hotarat sa amane cauza pana pe 9 februarie si au cerut clubului Rapid sa prezinte instantei contractul de transfer al lui Rares Ilie, iar lui Florin Manea sa indice martorii pe care se bazeaza.

Ce declara Florin Manea la inceputul procesului

„Ne judecăm pentru transferul lui Rareș Ilie. Era Ovidiu Burcă, cu el l-am luat de la Juniorul București. Am văzut mai mulți juniori de la ei, am făcut referate, costau la pachet vreo 70.000 de euro. A trebuit să insist să achite această sumă. Cu chiu cu vai a dat banii Victor Angelescu și pe urmă a luat 5 milioane de euro pe el. Clubul Juniorul și-a luat deja milionul de euro trecut în contract.

Când m-am dus la Rapid, au zis că nu au bani să-mi dea, că îmi dau 1.500 de euro salariu. La Liga 2 mi-au făcut 2.500 de euro. ‘Bine, mă, nu e problemă! Dar îmi dați 15% din toți jucătorii pe care eu îi aduc și îi vindeți’. Nu dau nume, că pe urmă mă dă în judecată și n-am altă dovadă decât cuvântul meu, dar unul mi-a zis că îmi dă 30% ca să le dau 15% înapoi. A făcut un românism. M-au trecut cu 30% din ce am adus pentru academie. Am și la Sefer aceeași clauză.

Mi-a expirat contractul în 2021, iar pe Rareș Ilie l-au vândut în 2022. Angelescu consideră că nu mai trebuie să-mi dea banii. Dar procentele astea au un efect permanent, nu cât durează contractul meu. Eu am adus un produs valoros, poate că tu mă dai special afară chiar înainte să îl vinzi.

Eu am cazuistica, la Barcelona a contribuit unul la aducerea lui Neymar, apoi a fost vândut cu 220 de milioane de euro la PSG și el nu mai era în club. I-au trimis 6 milioane de euro omului. Acum ne judecăm în civil în România, nu am fost la comisiile FRF. Nu am fost angajat la Rapid, am avut un contract de colaborare, prin firma mea din Anglia. Mi-au predat pe hârtie managementul și scoutingul, dar faptic nu au predat nimic, că tot ei făceau. O să ajungă să plătească și acum o să țin toți aia 30%.

Eu am încercat să mă înțeleg cu ei, dar nu am avut cu cine. M-au atacat că vreau bani de la Rapid… Eu vreau niște bani pe care eu i-am produs. Din zero sau dintr-o parte din aia 70.000 ai luat 5 milioane de euro. Ai dat un milion la Juniorul, ai rămas cu patru milioane. Dă-mi și mie partea mea, pentru munca mea!

Florin Manea aduce Mobexpert in discutie

Am văzut că domnul Șucu spunea că Ionuț Lupescu a luat lojă și că eu cer bani de la Rapid. Nu am înțeles legătura. Eu am muncit pentru banii aia, Lupescu nu a muncit la tine. Dă-mi banii și iau și eu două loje. Dar dă-mi banii pentru care am muncit. Tu ai fost 30 de ani la Mobexpert. Ai dat un scaun, o masă gratis la Rapid? O canapea ai dat gratis? Tot respectul pentru ce a făcut cu acele baze sportive, dar sunt ale lui, au rămas pe numele lui. Mă bucur că a venit, cel mai bun lucru care se putea întâmpla Rapidului este că a venit Șucu cu bani, dar în această chestiune nu are dreptate.

Din punctul meu de vedere, actele nu le dau nicio scăpare. Bine, în România se poate întâmpla orice. Suntem deocamdată în prima instanță. Eu, având firmă înregistrată în Anglia, am voie să mă duc și la TAS, dacă consider că nu sunt judecat corect în România. Cer un tribunal de arbitraj și acolo câștig 100%. La FIFA, la TAS, la tribunalul federal elveţian câștig 100%. 

Aia înțeleg ce înseamnă un contract din fotbal, mecanismul procentelor. Poate că un judecător român, care nu a mai judecat așa ceva, nu înțelege conceptul. Victor Angelescu încerca să ducă discuția spre alte zone, că e vorba de third party ownership, că nu e legal. Cei 30% sunt bonus în caz de transfer, eu nu dețin niciun procent din jucător. Am un bonus din suma de transfer, din ce am produs pentru club. 

Ei nici nu mai au contractul, nu știu pe ce se apără. Le-am dat un contract ca să mă angajeze, pentru că era un pic de iureș cu fanii. Pe mine, într-un fel, fanii m-au impus la Rapid, m-au numit de frica lor. Nu m-au pus pentru că voiau să mă folosească, să mă pună serios la treabă. 

Au semnat contractul atunci, dar nu cred că mai știu ce au semnat. Acum dau din colț în colț. Victor Angelescu crede că nu trebuie să-mi mai dea banii, pentru că nu mai sunt la Rapid din 2020. Dacă mă ambiționez, poate mă duc la tribunal să-mi iau banii până în 2021 și pe urmă să vedem cum e cu prelungirea, dacă mai sunt încă angajat sau nu la Rapid„,  declara Florin Manea pentru sport.ro în urmă cu ceva vreme.

S-ar putea sa te intereseze

6 Comments

  1. Se RĂSUCEȘTE NAE MANEA în mormânt !
    SĂ-ȚI FIE RUȘINE CERȘATORULE, cum ai putea primi ceva pe PROMISIUNI VERBALE, așa ceva NU SE POATE SUSȚINE ÎN NICI-O INSTANȚĂ SERIOASĂ !
    SIKTIR POMANAGIULE !

  2. O parafraza: ” actele vorbeste! ‘ Cauza: lacomia. Exemplu cu Neymar este elocvent, adevarat, arata clar , celui care l-a descoperit i-au dat 3% din bani si toti au fost multumiti. In rest balmajeala multa despre un contract pe care doar el il are, pentru ca cei de la Rapid nu au stiut ce semneaza, nu mai au (ciudat) contractul procente promise pe cale orala,etc. Legea si instanta isi vor spune cuvantul.

  3. Inteleg ca pomanagiului Florin Manea instanta ii cere sa indice martorii pe care se bazeaza. Adica nu are documente semnate de oficialii clubului Rapid si inregistrate la notar, cu care sa-si sustina pretentiile? Daca probele lui se bazeaza doar pe promisiuni si marturii verbale si nu pe documente oficiale, procesul este pierdut. E doar o presupunere a mea, poate ca ma insel, dar am senzatia ca domnul Cardinho incearca o cacialma.

  4. Nu trebuie sa ne dam cu parerea ca ei stiu mai bine ce contracte au facut. Daca are Manea dreptate, sa i se dea banii, daca nu, nu. Ce atata tura-vura.

  5. Victore, n-ai ce face, o sa platesti, nu ai jucat corect pe manea, acum scoti banii, nu o sa mai vinzi tu jucatori cu 5 bulioane, veac, acum ce ne adunci, alt Funsho cu 50 de bete si te-ai scos, dar deocamdata tot ciobanu este in fata!

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.