Claudiu Petrila e fericit după victoria cu Dinamo: „Sperăm să o ținem tot așa”

La finalul partidei cu Dinamo, Claudiu Petrila a precizat că este mulțumit că Rapidul a câștige, având în vedere seria de rezultate modeste în startul mandatului lu Cristiano Bergodi.
„Suntem fericiți, am lucrat bine în aceste zile, important e că nu am primit gol, am marcat și patru. Dar importante sunt cele trei puncte. Ne-am dat seama că trebuie să ne trezim, treceau meciurile iar noi eram tot în spate. E bine că am reușit să ne revenim și am legat trei victorii la rând.
Am reușit să dăm gol repede și pe urmă i-am deschis mai bine. Și eu i-am dat pasă de gol lui Oaidă, suntem chit. Atmosfera e bună, trebuie să continuăm tot așa.
Rrahmani e un jucător foarte bun, un atacant care știe să profite de spații, sperăm să o țină tot așa”, a declarat Claudiu Petrila la finalul meciului.