Cristiano Bergodi a vorbit despre meciul cu Voluntari, dar si desprea transferul surprinzator facut de Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Rapid București, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari și a vorbit, printre altele, despre transferul lui Claudiu Micovschi, extrema dreapta în vârstă de 24 de ani, scrie prosport.ro.

„Vom avea un meci dificil împotriva unei echipe care joacă bine, are 6 puncte. Zic că va fi un meci dificil, ca de obicei în SuperLigă. Vom încerca să câștigăm, trebuie să reparăm semieșecul de acasă cu Botoșani. Dar sunt încrezător.

Nu am avut mult timp la dispoziție pentru a regla anumite lucruri, să cunosc bine lotul și nu a fost așa ușor, mai ales că în prima etapă am jucat cu o echipă foarte bună. Apoi am câștigat și a urmat acel pas fals cu Botoșaniul, dar zic eu că vom regla lucrurile, se vor îmbunătăți toate aspectele.

Eu vreau să câștig toate meciurile, normal că a existat puțină dezamăgire după primele etape. Dar e început de sezon, nu acum se vede adevărata față a echipei. Noi ne-am antrenat bine.

Eu am venit târziu, nu caut alibi sau scuze, sunt încrezător pentru că echipa se antrenează bine. Dar am nevoie de timp pentru a implementa idei noi. Echipa a avut un lot și un sistem de joc diferit anul trecut.

Nu l-am solicitat pe Micovschi, l-a adus clubul”, a declarat Bergodi.

Micovschi a ajuns la Rapid, dar în trecut dezvăluia că este fan al rivalei FCSB de când era mic.

„FCSB este echipa mea de suflet. Sunt fan de când eram mic. Le urmăream meciurile. Prima dată m-am îndrăgostit de culorile acestui club, roşu și albastru. După aceea, destinul a făcut să semnez fix cu Genoa, care are aceleaşi culori”, a spus Claudiu Micovschi, în 2021, pentru Prima Tivvu.

Cotat la 150 de mii de euro de către Transfermarkt, a jucat în sezonul trecut la Avellino și Fidelis Andria, în Serie C. Anterior, românul a mai fost legitimat la Luceafărul, Chievo, Genoa și Reggina.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

3 comentarii la „Cristiano Bergodi a vorbit despre meciul cu Voluntari, dar si desprea transferul surprinzator facut de Rapid”

  1. Vom încerca să câștigăm,….
    Asta zice marele nostru antrenor….si asa se motiveaza pt meciul cu voluntari.

    bergodică, bergodele, pai TREBUIE SA IEI 3p si sa bati la vreo 3 boabe diferenta.
    Asta e scopul.
    Te duci acolo, le dai vreo 3, bati, 3p in buzunar, si gata !
    Arati ca esti o echipa mare.

    Cu micovsvhi, cu petrile, cu „rahmaninovi” sau cu cine vrei tu din băieeețiiii, dar nu ai voie sa ratezi din nou.
    Daca nici acum, ce facem, iar amânăm pt urmatoarea etapa ?

  2. O tot tineti ca iera fan fcsb.Avea 8-9 ani cand a zis asta. Casa vezi ca este un antrenor prost ,ca nu la cerut el. Pai tu pana deschizi gura,pana ceri trece turul si nici nu l ai vazut jucand pe baiat si te ai si pronuntat deja. Sa intelegem ca baiatul asta nu are nicio sansa

  3. Presiunea rezultatelor începe să-și spuna cuvântul! El e un tip civilizat și nu vrea să se scuze că n-a avut timp să pregătească echipa – ceea ce este adevărat, dar cu jumate de gură cam invocă acest lucru. Surprinzător este faptul ca se fac transferuri peste capul lui, mai ales că deja sunt 20 de zile de când e la echipă! Încă o bilă neagră pentru DN!
    HAI RAPID ȘI CE-A SPUS RICĂ!

Comentariile sunt închise.