Bocciu reacționează după împrumutul lui Micovschi la UTA: „Încă o dată dați dovadă de semi-amatorism”

Liviu Ungurean, cunoscut drept Bocciu’, liderul galeriei celor de la Rapid, a ieșit la atac împotriva conducătorilor de la Rapid pe rețelele de socializare, după ce giuleștenii au anunțat împrumutul lui Claudiu Micovschi la UTA Arad, scrie prosport.ro.
Decizia conducătorilor de la Rapid i-a lăsat mască pe unii dintre suporterii giuleștenilor, care au reacționat dur pe rețelele de socializare. Un fan a sugerat că Micovschi ar fi fost adus în baza unor relații pe care conducătorii le-ar avea cu anumiți impresari.
- „Altă enigmă a perioadei de transferuri”
- „Ăsta nici nu a apucat să debuteze și e împrumutat, de ce a mai fost adus la echipă? Incredibil!”
- „Mulțumim pentru efortul depus până acum în tricoul echipei”
- „Asta e demnă de dosarele X”
- „Conducerea trebuie să realizeze ca semnarea jucătorilor pe baza unor prietenii cu diferiți impresari denotă un amatorism jenant. Jucătorul se duce liniștit împrumut la UTA, dar imaginea clubului Rapid are de suferit. Vă rog, domnilor, mai mult profesionalism”, au fost câteva dintre reacțiile acide ale suporterilor de la Rapid.
Un cuvânt greu de spus l-a avut tocmai Bocciu’, liderul de galerie de la Rapid, care nu a ezitat să-i înțepe încă o dată pe șefii clubului, solicitând mai mult profesionalism din partea celor cu putere de decizie.
„De asta tot spunem că vrem oameni profesioniști în club… Anunțați cu surle și trâmbițe marele transfer și acum anunțați că a fost împrumutat, incredibil! Încă o dată, arătați și dați dovadă de semi-amatorism”, a fost reacția dură a lui Liviu Ungurean, zis și „Bocciu”, liderul de galerie de la Rapid.
Sincer am crezut de la inceput ca aducerea lui Micovschi (in Romania) chiar este un caz social. A fost atacat de suporterii lui Ascoli si banuiesc ca nu avea viata usoara acolo. Nu cred ca se baza nimeni pe aportul lui. Daca totusi demonstreaza la UTA ca stie ceva fotbal si poate fi util, o sa fie adus inapoi, ca si Ignat ,trimis la Mioveni sa joace, sa se rodeze. Si pentru a intarii cele spuse ,ca dovada ,Ionut Voicu ( pe langa insarcinarile pe care le are) a fost delegat sa se ocupe si de supravegherea activitatii jucatorilor imprumutati. Deci nu sunt dati si lasati la voia intamplarii.
Nu ne trebuie stefanescu.
Sa stea unde e.
Semi-amatorism? A fost adus pe gratis, probabil pentru că echipa de scouting a văzut ceva în el și nu are cum să prindă minute deocamdată în primul 11 al lui Bergodi, pe care-l vedem că nu-i place să introducă rotație în lot. Nu mi se pare deloc deplasat să îl împrumutăm unei alte echipe din Liga 1 ca să prindă minute serioase. Știu, la noi nu avem conceptul de „transferuri pentru viitor”, dar acuzele de amatorism sunt puțin deplasate. Nu am dat bani pe el să zici că pierdem ceva, avem de câștigat (dacă cei care se ocupă cu scoutingul au dreptate) un jucător cu potențial dacă la Arad arată bine.
Noi privim doar vârful iceberg-ului, niciodată nu o să ştim ce se întâmplă cu adevărat în spatele cortinei, ce combinaţii sunt, cine pe cine ajută, ce se doreşte pe viitor, scopul anumitor acţiuni…ş.a.m.d., noi suntem doar simpli observatori care au parte de dreptul la liberă exprimare…
Cred că vine ştefănescu la rapid. E bine că rapid mai dă jucători cu împrumut ca să joace. Avem echipă foarte bună şi lot numeros. deşi mă surprinde, apreciez că, de data asta, conducerea a judecat corect. Sper să-l vedem şi pe omar pe teren cât mai repede. Forza Rapid.
Șie „marile noastre speranțe” când se transferă la un club de top din străinătate,de cele mai multe ori a doua zi sunt împrumutați la alte cluburi . Poate la acest jucător s-au văzut un anumit potențial și spre materializarea lui a fost împrumutat. Dacă va confirma,va fi adus în lotul Rapidului,dacă nu drum bun și cale bătută,căci cea ferată este pe cale de dispariție.