Transferul lui Drăguș a picat, iar unii suporteri il acuză pe Florin Manea că ar fi băgat bățul prin gard

Rapid mai dă și rateuri pe piața transferurilor. Dupa ce l-a pierdut pe Rareș Ilie, transferat in Elveția, giuleștenii au fost refuzați și de jucătorul de națională recomandat de Edi Iordănescu.
Negocierile cu Drăguș picat, după cum susține DigiSport, pentru că Denis Drăguș alături de agentul său au refuzat oferta venită din partea celor de la Rapid.
Aceeași sursă a mai menționat că Standard Liege ar fi fost dispusă să-l vândă pe Drăguș, mai ales că giuleștenii ofereau 1,3 milioane de euro pentru serviciile fotbalistului.
După șase luni petrecute la Genoa, Denis Drăguș a revenit la Standard Liege, care, în trecut, l-a mai împrumutat la Crotone, în perioada septembrie 2020 – iunie 2021.
Unii suporteri îl acuză pentru nereușita transferului pe Florin Manea, care declara în urmă cu ceva vreme că Rapid ar fi un pas inapoi pentru fotbalist.
„Sunt rapidist, dar eu sunt sincer mereu, spun lucrurilor pe nume. Pentru Rapid ar fi un transfer excepțional aducerea lui Cîrjan, pentru el ar fi dezastruos. Eu sunt rapidist, mi-aș dori să vină, dar nu l-aș sfătui. De la locul doi în Premier League poți să mergi la o echipă mai jos în clasament, la echipe din Championship, în primile ligi din campionate puternice.
Ce să faci în Liga 1? Probabil că va fi foarte bun aici, își va domina adversarii, dar nu asta e miza lui. Aici poate să fie rechinul în acvariul de guvizi. Nivelul este foarte slab.
La fel s-a vorbit și de Drăguș, care e un băiat excepțional, am o relație bună cu el. Mă văd mereu cu el, vorbesc mereu cu el. Se vorbea să se întoarcă, dar nu cred că se va întoarce prea curând. E un jucător foarte bun, ar trebuie să rămână la Genoa și să lupte pentru un loc. El a venit acolo într-o perioadă când era greu să se schimbe echipa.
În Serie A, nu o să mai câștige Genoa atâtea meciuri la rând, or fi și meciuri mai slabe. Va avea și el șansa lui. Are calități bune și este un băiat care a înțeles ce înseamnă fotbalul din străinătate, se pregătește bine la antrenamente. Cei de acolo spuneau că nu au ce să-i reproșeze. La un moment dat, toată munca asta o să dea roade.
Jucătorul român trebuie să fie mai insistent, să lupte mai mult pentru ce vrea să obțină și pentru ce crede că merită. Asta îi sfătuiesc și pe Cîrjan, și pe Drăguș”, a spus Manea, pentru sport.ro.
Rapid, în perioada de mercato
Antrenor – Adrian Mutu (confirmat)
Veniri – Cătălin Cîrjan (20 de ani / mijlocaș central / România / Arsenal U21 / împrumutat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / FCSB / liber de contract), Borja Valle (30 de ani / extremă stânga / Spania / FC Cartagena / liber de contract), Christopher Braun (31 ani / fundaș dreapta / Germania, Ghana / CFR Cluj / 300.000 de euro), Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FCSB / liber de contract), Omar El Sawy (19 ani / mijlocaș ofensiv / România, Egipt / AFK Csikszereda Miercurea Ciuc / 400.000 de euro)
Reveniri după împrumuturi – Albert Stahl (24 de ani / extremă dreapta / România / UTA Arad), Alexandru Despa (21 de ani / atacant / România / Progresul Spartac), Ștefan Lefter (18 ani / portar / România / Corvinul Hunedoara), Enrichi Finica (20 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași), Antonio Bradu (21 de ani / închizător / România / Corvinul Hunedoara), Alexandru Gheorghe (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)
Plecări – Antonio Sefer (23 de ani / extremă dreapta / România / Hapoel Beer Sheva / 400.000 de euro), Damien Dussaut (28 de ani / fundaș dreapta / Martinica, Franța / FCV Farul / contract încheiat), Younes Bnou Marzouk (27 de ani / atacant / Maroc / contract încheiat), Ljuban Crepulja (29 de ani / închizător / Croația / FC Voluntari / contract încheiat), Kevin Luckassen (29 de ani / atacant / Olanda / contract încheiat), Hervin Ongenda (27 de ani / mijlocaș ofensiv / Franța, Belgia / contract reziliat)
De data asta, oricat de mult il antipatizez pe fomistul Florin Manea, nu cred ca a avut vreo influienta in decizia luata de Dragus. Cred ca are suficient discernamant ca sa-si dea seama ca un astfel de om, care se baga singur in seama, nu merita ascultat.
O sa lustruiasca banca de rezerve toata viata daca merge pe linia asta si se ia dupa Florin Manea.
Drăguș nu are valoare de pretențiile financiare pe care le are. Ducă-se unde vrea el. La Liege e rezervă. Treaba lui. Ăsta e unul din motivele pentru care noi nu mai avem fotbaliști: banii. Se gândesc doar la bani. Plăcerea de a juca fotbal de performanță, sau de a câștiga trofee, e în plan secund.
O fi avut, n-o fi avut vreo influenta, nu putem sti, dar fara certitudini haideti sa nu vorbim aiurea. pe de alta parte Dragus e un jucator cu pretentii salariale. Mai bine nu. Nu trebuie destabilizat vestiarul. Pentru Cirjan cred ca e bine, pt ca va juca in mod sigur si are posibilitatea sa mai creasca.
FZR!