Dan ȘucuGigi BecaliMarius SumudicaRapidȘtiri Rapid București

Marius Șumudică dezamăgit de decizia lui Dan Șucu: „Rapidistul Șumudică a murit! La anul pe vremea asta voi fi campion cu altă echipă”

Marius Șumudică a întors spatele clubului Rapid, după ce Cristiano Bergodi a fost ales în locul său și anunță că din acest moment este dispus să antreneze la orice echipă din România, inclusiv rivalele Dinamo și FCSB.

„Nu sunt mâhnit! Am sperat până în ultima clipă că se vor alinia planetele. Nu vreau să contest decizia conducerii Rapidului. Eu am fost sunat doar de Daniel Niculae. A zis că nu este decizia lui. Eu nu aveam nimic de împărțit cu el. N-am primit nicio ofertă. Ca să se liniștească și rapidiștii ăștia de 7-8 ani. Asta ca o paranteză!

Sunt decepționat. Am antrenat patru ani în Turcia și apoi în Arabia Saudită, sunt părinții mei (n.r. pentru că au plâns). Le respect această decizie, le doresc baftă. Sper să-și îndeplinească obiectivele. Nu mi s-a oferit această șansă, dar nu-mi permit să-i cer unui patron socoteală. Am ajuns la maturitate profesională și am făcut foarte multe greșeli în viață.

M-am atașat foarte mult de anumite cluburi, în speță de Rapid. Am o familie în spate și atâția fani în țara asta. Până acum eram Șumi-gol. În momentul de față, Șumudică spune ce simte. Rapidistul Șumudică a murit. Asta nu înseamnă că nu le doresc binele. De azi este antrenorul Șumudică, care a pus pe primul plan fotbalul înaintea familiei. De acum încolo, iau în calcul orice ofertă din țară, pentru că vreau să performez.

Dacă ajung la o echipă din primele 4-5, o să fiu fanul clubului, să dau totul pentru a lua campionatul. Eu voi fi campion la orice echipă merg. O să fac tot ce depinde de mine pentru echipa pe care o voi antrena: FCSB, Dinamo sau alta. Am refuzat de două ori o pălărie de bani de la domnul Becali. Pălăria aia se poate transforma în chipiu. Când am văzut că mama plânge, m-am îmbrăcat și am umblat pe străzi două ore. Nu mai plec în străinătate și îmi aștept rândul la oricare echipă din primele clasate.

Vreau să câștig trofee și să fiu adulat! Asta îmi place! La anul, pe vremea asta, o să fiu campion”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.