Delegația rapidistă s-a întors în România cu mai puțin de o săptămână înaintea startului de campionat. Jucătorii nu au oferit nicio declarație pe aeroport, iar Adrian Mutu nu a ieșit alături de echipă.
În schimb, pagina oficială a clubului ne transmite sec faptul că antrenorul Rapidului este Adrian Mutu, ca și cum tot ce se discută în presă e o realitate paralelă.
Adevărul e că atunci când nu ai nimic de zis, taci!
Iar în acest moment, la Rapid, liniștea produsă de tăcerea tuturor inspiră orice, numai pace nu!
Și e de înteles, pentru că ne aflăm în fața unei decizii proaste indiferent cum ai da-o: dacă îl pun pe Bergodi antrenor, își pun în cap suporterii, dacă îl pun pe Șumudică, vor lucra cu cineva cu care nu vor să lucreze!
Ar mai fi și a treia, probabil cea mai proastă dintre toate: să pice plecarea lui Mutu la Baku și să rămână la Rapid.
Vom vedea!







Galeria, care nu sint doar suporteri, fac jocul lui Becali. MM bag astrimbe, ca de fapt antrenorul cel mai bun pt Rapid este Sumudica. Alde Corsicanii sau Ungureni ar trebuii sa inchida gura sa suporte echipa nu pe Becali si FCSB. Ei nu fac decit sa dezbine, sa-si aduca aminte ca nu sint cei destepti, doar niste loseres.
Obligatoriu înainte, indiferent de antrenor. Unde este marea familie RAPID dacă ne înjurăm unii pe alţii? Şumudică sau Bergodi, ambii sunt peste mega-super-antrenorul Mutu, iar voi ştiţi lucrul ăsta şi mai mult ca sigur asta o să se vadă cu timpul. Haide să susţinem RAPIDUL indiferent de antrenor şi (probabil) de perioada tensionată care o să urmeze şi o să se vadă în primele meciuri.
Hai Rapid! 🇱🇻
Miroase foarte clar a lovitură gen Wagner. Oameni care până ieri erau prieteni (între ale rapidismului, evident), azi se înjură și aproape scot cuțitele ! Iar toată chestiunea a plecat de la demiterea lui Șumi de către arabi. Atunci s-au pus în mișcare toate manevrele și mijloacele de influență. Iar masa de oameni, atât de ușor de manevrat, a căzut în plasă, formând taberele aparent ireconciliabile. Poate trecem și peste asta ! Hai Rapid !
Cel mai mult ma enervează in toată aceasta nebunie, bucuria ciobanului și cățelului sau de turma- Meme! Bineînțeles si a magarusilor pupi cu…rajosi așa numiți jurnaliști! Noirapudistii ne certam și alții jubilează! E păcat!
Puneți l domne odată pe Sumi și pe Coman, dar păziți vă buzunarele. A mai lipsește Vamă, găsiții și lui un loc.
Mult patos pentru nimic. Mutu ne-a lasat in rahat. Sucu sa bage mana in buzunar (daca nu se ofera cumva guristii care vor sa-i faca angajarile) si sa aduca antrenor de top, obisnuit sa se bata la varf, cupe europene, gen Lucestii,Dan Petrescu, Olaroiu nu carpaci prafuiti si plafonati ,specialisti in salvari de la retrogradare care traiesc din amintiri, sau pe groparii lui Copos. Si inca 2-3 jucatori de top. Restul e gargara de destabilizare a Rapidului, platita bine de eternii inamici (cine are creier stie despre ce este vorba) si de lacomii si pofticiosii dornici de banii lui Sucu.
Comentariul meu ateapta moderare. NU AM JIGNIT PE NIMENI
HAI RAPID
E trist. Pe nici-un post de trleviziune nu s-a spus oficial ca Mutu a plecat. Sunt doar analistii tv care spun asta. Din club nu avem reactii oficiale nici interviuri nici nimic
Daca Mutu se simte in rahat ar trebui sa fie primul care vorbeste
Daca Niculae era presedinte cu scoala trebuia sa fie primul la camerele tv
SUMI ANTRENOR
COMAN PRESEDINTE
HAI RAPID
Pentru conducere nu există decât o soluție : ȘUMI! În acest moment echipa nu e pregătită, sistemul de joc e falimentar și singurul antrenor căruia nu i se vor reproșa posibilele rezultate modeste în primele 10 etape este ȘUMI. Dacă va reuși să redreseze corabia după 10 etape, va rămâne la Rapid! Dacă nu, în iarnă, poate fi adus orice „Bergodi” și nimeni nu va reproșa acest lucru.
Cred ca dl. SUCU va fi destul de înțelept să-i tempereze pe Angelescu și Niculae care au un cui împotriva lui ȘUMI. La rândul lui, ȘUMI va trebui să se sincronizeze cu cei 2 în declarații, să se controleze și să ducă echipa în cupele europene pentru că e un antrenor foarte bun și un băiat isteț! A dovedit-o când s-a împăcat cu Niculae.
Alternativa? Război cu galeria și nu numai, cel mai probabil cu consecințe pentru antrenor și președinte!
Oricum urâtă plecarea lui Mutu cu 6 zile înainte de începerea campionatului. Asta spune multe despre caracterul acestui om, indiferent de aparențe!
„Asta-i Rapidul din Giulesti, iubeste-l și ai sa inebunesti”. Mai simplu de atât nici ca se poate. Toți, dar absoluți toți sunt niște fricoși. Ieșiți oameni buni și explicați, dați informații măcar pentru suporterii, care v-au umplut buzunarele prin prezenta pe stadion. Vad ca cam toată lumea îl vrea pe Sumi, sa vina. Îl vreau și eu acum, cu toate ca are câteva lucruri sa ne explice (știe el foarte bine). Altfel, unde este acel profesionalism de care se tot vorbește???? Personal nu îl vad, probabil am nevoie de ochelari speciali.
Nu-i vrem pe trădătorii Sulămică și Banii Coman.
Nimic nu se uită, totul se notează 🖕
Chiar e abrambureala!!!!!!
Sa va fie rusine nesimtitilor. Mutu e primul
Niculae al doilea. Angelescu al treilea
Va purtati ca chilotii in cur. Fiti profesionisti si iesiti la interviuri ca de aia va platesc TV -urile milioane de euro. Sa va vada!! Sa va vedem.
!!!
Noi platim televiziunile.Din noi traiti
SUMI ANTRENOR!!!!
COMAN PRESEDINTE!!!!!
Restul e pe lânga
HAI RAPID
Sper ca in cateva ore sa se anunte oficial numele noului antrenor, indiferent care va fi acesta mai putin Mutu, care daca a negociat cu azerii nu cred ca mai are obrazul sa ramana la noi daca pica intelegerea cu ei.
Jucatorii ce sa mai zica si ei. Ma uitam la imaginile de la digi cum se uitau Iulian Cristea si Braum suparati cu capu in pamant, probabil stiind si ei ca daca pleaca Mutu au fost adusi cam degeaba.