Cristiano BergodiRapidȘtiri Rapid București

Cristiano Bergodi e increzator inainte de Rapid – Sepsi: „Conteza mai mult rezultatul decat jocul echipei!”

Cristiano Bergodi, noul antrenor principal al Rapidului, a participat la conferința de presă dedicată jocului de vineri, contra lui Sepsi OSK, scrie fcrapid.ro.

Rapid va debuta în noul sezon pe Giulești, chiar contra fostei echipe a antrenorului italian, formație cu care a câștigat în ultimele 14 luni două Cupe ale României și o Supercupă a României.

“Mâine începe un nou campionat, unul foarte important pentru toată lumea, mai ales pentru clubul nostru. Ne dorim să realizăm lucruri importante, Rapid este un brand. Am venit ca antrenor aici, am dorința maximă de a realiza o performanță importantă. Debutăm în acest campionat împotriva fostei mele echipe, o echipă pe care o cunosc foarte bine.

Primele zile de antrenament au decurs bine. Băieții au fost receptivi și au dat dovadă de disponibilitate maximă la ceea ce am încercat să fac cu ei în aceste patru zile. Se poate spune că nu am reușit să fac aproape nimic din ceea ce eu gândesc și din ceea ce îmi doresc eu de la echipa pe care o antrenez. Este dificil să îți impui strategia și stilul de joc din primul moment în care ajungi la o echipă nouă, dar băieții au fost receptivi.

Într-adevăr, cunosc îi cunosc foarte bine pe cei de la Sepsi, dar, în egală măsură, și ei mă cunosc pe mine foarte bine, cum pregătesc meciurile. Pentru ei nu va fi o surpriză, însă noi încercăm să jucăm ceea ce trebuie și să obținem un rezultat bun. Pentru mine, la acest meci, contează mai mult rezultatul pentru că este mai important să câștigăm aceste trei puncte decât evoluția echipei. Este normal, am venit la echipă în urmă cu doar patru zile, după ce fostul antrenor a pregătit altceva în cantonament, cu atât mai mult că și el a schimbat sistemul de joc față de cel pe care l-a pregătit anul trecut. Nu va fi ușor nici pentru mine, nici pentru echipă, dar sunt încrezător. Am o mentalitate pozitivă și merg, tot timpul, înainte.

Cred că atmosfera va fi la fel de frumoasă ca de obicei. Este primul meci și sper că stadionul va fi plin. Dacă debutăm cu un rezultat pozitiv și vom începe cu dreptul acest campionat, sunt sigur că și suporterii se vor bucura. Va fi un campionat foarte dificil. Este un stadion plin întotdeauna. Acest lucru te ajută tot timpul, suporterii te împing de la spate, este normal. Sper că așa va fi și la meciul de mâine.

Urmează un campionat dificil. Toate echipele de anul trecut au luptat pentru Play-Off și cred că vor avea un cuvânt de spus în lupta pentru campionat. Nu putem anticipa care va fi parcursul echipelor în această competiție.

Din ce am observat până acum, la Rapid, sunt persoane serioase, iar antrenorul are toate condițiile pentru a-și face treaba bine, așa cum trebuie.

O victorie mâine seară ar fi foarte importantă, am începe acest campionat cu dreptul, ar fi extraordinar, însă avem în față un campionat lung, de uzură și nu este ușor să obții victoria în fiecare meci.

Pentru mine, să câștig titlul cu Rapid, ar fi cel mai mare vis. Cred că, mai devreme sau mai târziu, merit să câștig un titlu. Am fost aproape de a obține de această performanță, îmi doresc să o obțin cu Rapid. Sunt mândru de faptul că sunt ultimul antrenor care a adus un trofeu Rapidului”, a declarat Cristiano Bergodi.

S-ar putea sa te intereseze

5 Comments

  1. Cristiano Bergodi DACA ESTI ANTRENOR PORNESTE TITULAR CU ALEX STAN SI IACOB

  2. Multa bafta la acest debut, Cristiano. Avem mare nevoie de un succes ca sa se cicatrizeze ranile unora care-l apreciaza pe Smudica mai mult decat merita, desconsiderandu-te pe tine.
    Hai Rapid!

  3. Au mai rămas doar câteva bilete la zona VIP,restul…….vândut.m-am uitat pe site poate reușesc ceva,chiar s-au vândut toate?

  4. Primul meci, primul esec, pana-n iarna iti dai singur demisia!
    De ce?
    Nu ai jucatori, majoritatea suporterilor nu te vreau la echipa, majoritatea supprterilor si-au dat seama de „mobila si compania”, „avem buvet de 4 milioane de euro, numai pentru transferuri” HAI SICTIR, MA!

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.