Cristiano BergodiRapid

Botoșănenii produc surpriza și iau un punct pe Giulești. Rapid ratează șansa de a trece pe primul loc și ajunge la al doilea egal pe teren propriu

Rapid pornea favorită certă partida cu Botoșani.

Toată lumea se aștepta ca victoria entuziasmantă cu U Cluj din etapa trecută să fie dublată cu moldavii, iar publicul giuleștean, minunat ca întotdeauna, va pleca acasă fericit, bucuros că Rapidul a urcat pe primul loc în clasament.

Cristiano Bergodi nu a făcut nicio schimbare în primul 11 față de partida de la Mediaș, apelând la principiul „Echipa câștigătoare nu se schimbă”.

Și totul părea că va merge conform așteptărilor, după ce Dugandzic, în minutul 14, a luat pe toată lumea prin surprindere, transformând penalty-ul acordat Rapidului, cu un șut direct pe mijlocul porții, fără vestita-i țopăială de dinaintea executării loviturii de la 11 m.

A fost însă, din păcate, singura fază notabilă a primei reprize.

După pauză, Iulian Cristea o comite grav, Cîrjjan pierde o minge într-o zona în care de la copii te învață ca n-ai voie să pierzi mingea și botoșănenii conduc cu 2-1.

Bergodi a schimbat repede. Costache, Pănoiu și Ioniță au intrat in locurile lui Bamgboye, Cîrjan, Papeau.

A urmat o dominare a Rapidului, iar insistența giuleștenilor a fost răsplătită în minutul 81, când Dugandzic a reușit dubla la capătul unei faze superbe.

S-a terminat 2-2 după un meci în care eficiența a fost maximă: s-a înscris cam la toate ocaziile mari pe care cele două echipe le-au avut.

În concluzie, Rapid mai are multe lucruri de pus la punct. Mai e mult până departe.

Ție cum ți s-a părut meciul? Lasă un comentariu și hai să discutăm.

 

S-ar putea sa te intereseze

18 Comments

  1. BRAVO MOLDO !!!! Merci ca ne ai salvat.
    BRAVO DUGA !!!! Sa taceti toti aia care va tot luati de el….Ne-a scos….a bagat o el de 2 ori.

    Iata acum marile transferuri.
    Cristea o comite…si 1-1. Ce cauta asta la noi ?

    Carjan o comite…si 1-2.
    Si totusi MOLDO o scotea 100%, dar iata ca deviaza sutul, celalalt mare transfer.
    Ce cauta Oaida asta la noi ?

    Braun…depasit total pe final de joc, facut in foi de viţă de Camara…sau cum il cheama pe ala. Morais nu trebuie sa stea pe banca!!!!
    Vrei sa joci si cu Braun…pune-l frate in alt loc…dar nu in locul lui Morais.

    Iar „marele” antrenor bergodi….cu baieetziii lui… Saracul, nu stia pe cine sa mai bage….HAOS TOTAL. bergodi ne mai zice ca nu e suparat…😳😳😳….pe baieetziii si pe joc.

    Si a mai zis ca îi este teama de echipele mici. Aberezi mai bergodi, iti creezi motive…ce declaratie e asta ?
    La echipe mici le dai 4 boabe si ai terminat…ca doar iti trebuie puncte pt loc 1…3.

    Ce mai, o rusine de joc, alergau ca bezmeticii, fara faze clare de careu, de poarta.

    Pai daca jucam asa cu botsenii [si pe Giulesti], o echipa de 2 lei si 15 bani, ce facem la meciurile adevarate ?
    Locurile 1 ….. 3 ?
    Ha ha ha…ho ho ho… hi hi hi

    Inexplicabila prestatia „talentului” Ionitza.
    Posta cineva ca….bravo ionitza.
    Pai, dupa ce ca fie le pierdea pe la16 m, fie dadea pase la adversar, i-a pus Duga in gheata mingea pe care scria 3-2….si el ce face fratilor ? Cu toata poarta in fata, singur, perfect pozitionat, marele talent sparge peluza.

    Si inca ceva marca bergodi: zice ca o sa recuperam cele 2 puncte pierdute.
    Pai cum poti face asta mai bergodi ?
    Rejoci meciul ? Pa…ura si la gara…aceste puncte pierdute cu botsenii nu ai cum sa le mai recuperezi.
    Sunt istorie. domnule sucule, angelescule, aduceti fratilor jucatori, si scapati CAT MAI REPEDE, de refuzatii, resapatii, gratuiții adusi acum.
    Plus URGENT un ANTRENOR.

    Asta daca intr adevar vreti loc 1…3.
    Dar nu mai cred ca vreti asta. dle sucu.
    E cum ziceam in urma cu ceva timp, vreti doar sa veniti la meci, la spectacolul galeriei, sa va simtiti doar dvs bine cu sotia, de ambianta, ….si in rest ..la ce o ieşi.
    DAR NU VRETI PERFORMANTA!!!

    Vedeti ca GALERIA A FOST DE NOTA 100, v-a dat CREDIT.
    Dar dle sucule, SA NU UITATI: CREDITUL SE SI TERMINA !!!

  2. Joc steril, haotic, crispat, CONSTIPAT,…sa ai abia vreo 3 cornere pana mai spre final joc, FARA FAZE DE POARTA CLARE [doar la gol, si aia lui Ionita, si cam atat].

    In loc sa iei 3p LEJERE si SA FACEM SCOR cu una dintre cele mai slabe echipe, transferurile lui sucu si marele bergodi, erau gata gata sa ia BATAIE IN GIULESTI. Si IATA CA MAI PIERDEM INCA 2 PUNCTE.

    Asa cum mai ziceam anterior, cine vrea si nu vrea, ne ia puncte in GIULESTI.

    PLUS CA PRIMIM TOT MAI MULTE GOLURI.

    Si sa nu uitam ca botsenii au avut mult mai multe ocazii ca Rapid.

    Ca sa nu mai zicem de ce a scos Moldovan in faza de unul contra unul.

  3. Din pacate victoria s-a pierdut de la gafa impardonabila a lui Cristea, lasand la o partea gafa, este un jucator care da dovada de o nesiguranta iesita din comun, nu are control asupra mingiei, nu poate sa dea o pasa lunga, la mirosit bine Jiji, cand te gandesti ca a mai fost convocat si la nationala… de asta suntem in lumea a parta a fostbalului. Acest jucator NU are cum sa joace pe merit niciodata in fata lui Iacob sau Ignat. In rest un mare plus pt Duga si Moldo.

  4. Joc steril, haotic, crispat, CONSTIPAT,…sa ai abia vreo 3 cornere pana mai spre final joc, FARA FAZE DE POARTA CLARE [doar la gol, si aia lui Ionita, si cam atat].

    In loc sa iei 3p LEJERE si SA FACEM SCOR cu una dintre cele mai slabe echipe, transferurile lui sucu si marele bergodi, erau gata gata sa ia BATAIE IN GIULESTI.

    Si IATA CA MAI PIERDEM INCA 2 PUNCTE.

    Asa cum mai ziceam anterior, cine vrea si nu vrea, ne ia puncte in GIULESTI.
    PLUS CA PRIMIM TOT MAI MULTE GOLURI.

    Si sa nu uitam ca botsenii au avut mult mai multe ocazii ca Rapid, ca sa nu mai zicem de ce a scos Moldovan in faza de unul contra unul.

    Acum:
    BRAVO MOLDO !!!! Merci ca ne ai salvat.
    BRAVO DUGA !!!! Sa taceti toti aia care va tot luati de el….Ne-a scos….a bagat o el de 2 ori.

    Iata acum marile transferuri
    Cristea o comite…si 1-1. Ce cauta asta la noi ?
    Ii tremura gladiolele, si are niste decizii in joc..de STAN SI BRAN.

    Carjan o comite…si 1-2.
    Si totusi MOLDO o scotea 100%, dar iata ca deviaza sutul, celalalt mare transfer.
    Ce cauta Oaida asta la noi ?

    Braun…depasit total pe final de joc, facut in foi de viţă de Camara…sau cum il cheama pe ala.

    Morais nu trebuie sa stea pe banca!!!! Vrei sa joci si cu Braun…pune-l frate in alt loc…dar nu in locul lui Morais.

    Iar „marele” antrenor bergodi….cu baieetziii lui…
    Saracul, nu stia pe cine sa mai bage….HAOS TOTAL.
    bergodi ne mai zice ca nu e suparat…😳😳😳….pe baieetziii si pe joc.
    Si a mai zis ca îi este teama de echipele mici. Aberezi mai bergodi, iti creezi motive…ce declaratie e asta ?
    La echipe mici le dai 4 boabe si ai terminat…ca doar iti trebuie puncte pt loc 1…3.

    Ce mai, o rusine de joc, alergau ca bezmeticii, fara faze clare de careu, de poarta.
    Pai daca jucam asa cu botsenii [si pe Giulesti], o echipa de 2 lei si 15 bani, ce facem la meciurile adevarate ?

    Locurile 1 ….. 3 ? Ha ha ha…ho ho ho… hi hi hi

    Inexplicabila preststia „talentului” Ionitza.
    Posta cineva ca….bravo ionitza.
    Dupa ce ca fie le pierdea pe la16 m, fie dadea pase la adversar, i-a pus Duga in gheata mingea pe care scria 3-2….si el ce face fratilor ?
    Cu toata poarta in fata, singur, perfect pozitionat, marele talent sparge peluza.

    Si inca ceva marca bergodi: zice ca o sa recuperam cele 2 puncte pierdute.
    Pai cum poti face asta mai bergodi ? Rejoci meciul ?
    Pa…ura si la gara…aceste puncte pierdute cu botsenii nu ai cum sa le mai recuperezi. Sunt istorie.

    domnule sucule, angelescule, aduceti fratilor jucatori, si scapati CAT MAI REPEDE, de refuzatii, resapatii, gratuiții adusi acum.
    Plus URGENT un ANTRENOR.

    Asta daca intr adevar vreti loc 1…3.

    Dar nu mai cred ca vreti asta.
    dle sucu, e cum ziceam in urma cu ceva timp, vreti doar sa veniti la meci, la spectacolul galeriei, sa va simtiti doar dvs bine cu sotia, de ambianta, ….si in rest ..la ce o ieşi.
    DAR NU VRETI PERFORMANTA!!!

    Vedti ca GALERIA A FOST DE NOTA 100, v-a dat CREDIT.
    Dar dle sucule, SA NU UITATI:
    CREDITUL SE SI TERMINA !!!

  5. Nu-mi place sa polemizez dar,fara Albu, Oaida( eventual Kait) am fi sparti exact in …centru. Pe timpul lui Mutu asta a fost linia cea mai uzata (Albu,Kait, Emmers) care trebuia sa ajute apararea imbatranita dar si atacul in care existau doar Duganzici si Papeu (uzati si ei prea mult). Acum cu Cristea si Braun, bineinteles Onea si Sapunaru(posibil Iacob) raza de acoperire este mult mai mare in aparare, In sfarsit prin Papeau, Carjan, avem si noi patrundere in centru(unde nu contam) ajutati mai mult de Albu si Oaida(Kait) (degrevati de mult alergus inutil( pe vremea lui Mutu) Iar Duganzici si Funsho(in crestere) ,alaturi de Papeau si Carjan pot sa faca atacuri periculoase. Bineinteles ca asta nu merge 40 de etape ,trebuie ca si rezervele sa fie de aceeasi valoare. Varf real nici nu avem de schimb. Executant de lovituri libere pe poarta nu avem. Petrila o sa acopere necesarul in stanga. Un varf competitiv trebuia adus urgent. De ieri. In rest,ne mai carpim din mers.

  6. @Cetateanu Petrila are clauza de cumparare. Nu inteleg de unde ati scos asta ca nu are clauza. Mai mult, Rapidul nu o sa dea 500k pentru imprumut. Unde naiba credeti voi ca poate sa dea un club si 500k si doar pentru un imprumut? Pe bune?

  7. A aparut iar octavian sa-i suga pl lui Sucu! Mars ma sclavule, taran coclit si iobag!

  8. Multumim Moldovan! Punctul i se datoreaza in mare masura. Pentru cele 2 puncte pierdute vina este colectiva. Ne-am creat putine ocazii periculoase iar Cristea si Carjan au gresit ca niste incepatori. Mai greu e pentru Cristea mai ales ca a venit de la FCSB. Sper sa fie iertat de suporteri.
    Personal, dupa 3 etape, mi se pare ca echipa incearca sa fie mai ofensiva dar este mai putin prudenta in aparare. In seara asta nu a jucat stralucit dar nici dezastruos, a dominat pe alocuri copios, insa ineficient. Asteptam ca patronatul sa bage mana mai adanc in buzunar si sa cumpere atacantul promis.
    Hai Rapid!

  9. Nu pricep ce tot au sămânțarii cu Ioniță. El și Costache au intrat foarte bine și au schimbat jocul.
    (Dar unde e Borja Valle ??)

  10. Etapa a 3 a din 40. Cum am presupus meci greu, greseli individuale din care am luat gol ( ma asteptam la una ,nu doua) arbitraj ostil (numeroase faulturi nesanctionate,inclusiv penalty neacordat). Joc mediocru, dar ascendent ca organizare, ca implicare (prima repriza), inca o dovada ca nu avem banca de rezerve competitiva ( cel mult Kait,Emmers s-ar putea adapta,posibil Panoiu in timp, Costache dezavantajat de fizic, Ionita… dar toti sub valoarea titularilor).traim fara cel de -al doilea varf. O sa vina Petrila. Bun, extrema autentica, dar imprumut fara clauza de cumparare. (daca joaca bine il ia inapoi, daca joaca rau…bani aruncati(500 000). Urgent inca un varf, cel putin de valoarea lui Dugandzici (am fi putut juca la 2-2 cu doua varfuri) si fara vanzari (cum am arata fara Albu,Moldovan,Dugandzici,etc nume vehiculate pentru vanzare ?) Meci greu si etapa viitoare( bine ca a plcat Ciubotariu de acolo, Poenaru e mai accesibil,dar lotul lor este bun,omogen). Urgent un varf! Bun. Si o extrema buna ,sa fie a noastra. E timp, dupa tur-retur ,injumatatire, penalizari cateva puncte plus-minus nici nu conteaza. Dar ,totusi,desteptarea! Mana in buzunar ,macar un varf!

  11. Un joc slab, foarte slab, de fapt în nota Rapidului de anul trecut. Îți trebuie banca, Ioniță trăiește din amintiri, Costache aleargă bezmetic și fără pic inteligenta, Panoiu este necopt și total nepregătit pentru un asemena obiectiv. Și exemplele pot continua. Conducerea ne spune ca mai avem nevoie de 1 maxim 2 jucători, personal cred ca mai avem nevoie de 5. Iar aia 5 trebuie neapărat sa fie mult peste ce avem acum. Altfel, obiectivul 1-3, nici pomeneala, poate 7-8.

  12. Mie mi-a plăcut mult abordarea Rapidului, se vede mâna lui Bergodi.
    Presing criminal, o groază de recuperări în treimea adversă, circulație rapidă a mingii, densitate mare în zona careului advers. Din păcate mai trebuie și precizie, nu-i de ajuns să-ți “dai viața pe teren“. Azi Cîrjan n-a mai reușit decât o pasă foarte bună, Papeau și-a pierdut inspirația după primul sfert, Funsho s-a agitat mult dar degeaba.
    Oricum, fără eroarea neprovocată a lui Cristea probabil că meciul avea alt traseu și acum eram câștigători. E o lecție de învățat de aici: înainte de a zburda în atac trebuie să fii mereu exact și concentrat în apărare. Prima non prenderle, se spune în italiană.

  13. Salut tuturor.Parere personala:lasati-i pe Ionita,Panoiu si Costache sa-si gaseasca drumul lor.Nu te pot ajuta nici ca rezerve.Imi pare rau pt ei ca oameni.

  14. Praf jocu… nimic nu a mers. Cred ca numai Duga a jucat bine, in rest toti au fost tamaie… 4 puncte pierdute deja pe Giulesti

  15. Locurile 1-3 in pula la hector, cu toate rebuturile astea aduse gratis! Bunica-mea are viteza si sprint mai bun decat cristea! Am adus rebuturile oierului si vrem campionatul! Sa-l tragem in pl si pe niculae, impreuna cu fanfaronii aia care se dau mari finantatori pe burta goala! Afara ba gunoaielor, prefer in liga a doua si curat decat cu prostul ala de sucu care isi prezinta pantalonii visinii la vip si in loc sa bage bani isi scoate nevasta la stadion ca le nu stiu ce mare trofeu! Mergeti in pl mea la mobexpert, suntem satui de banii vostri imaginari

  16. Care surpriza? Mi-am spus inainte de meci ca daca batem, sarbatoresc. N-avem material. Ambele goluri botosenene au fost din vina a trei nou-veniti: Cristea parca, Oaida si Carjan. Pana se rodeaza si ei se termina turul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.