Atac dur la adresa conducerii Rapidului: „La victorii toată lumea sare în sus. Acum tac toți. Nu vorbește nimeni”

Dinu Gheorghe critică dur conducerea Rapidului si crede ca numirea lui Bergodi e o mare eroare

„E o mare greșeală numirea lui Bergodi, nu a câștigat mari trofee în România. Are două Cupe și o Supercupă. Se vede încă o dată că povestea conducerii Rapidului cu Pancu sau Șumudică se închide. Ei nu sunt doriți acolo. Ei acum să își asume și numirea lui Mutu, să spună că au greșit. E o greșeală pentru că a ales să plece acum, nu după ultima etapă. A mai și prelungit, apoi pleacă.

Nu e Mircea Lucescu, pe care l-a luat Inter. Și Rapid a vrut să scape de el. Nu poți renunța la 200.000 de euro. «Păi, stai bă puțin. Pleci și fără clauză? Păi du-te, că vrem să scăpăm de tine». Galeria a acceptat ce a fost anul trecut, dar din prima etapă se schimbă lucrurile privind comportamentul galeriei. Va fi foarte greu dacă nu performează imediat.

Nu cred că Bergodi poate rezolva problemele. A avut două mandate la Rapid, nereușite. Nu am dușmănie cu nimeni, dar cei care conduc clubul ar trebui să se comporte altfel. Dacă nu vor comunica și nu vor ieși să spună ce s-a întâmplat, se va întoarce totul împotriva lor.

Trebuia să zică: «Mutule, nu pleci». La un club ca Rapid pui clauză la mișto, 200.000 de euro?”, a declarat Dinu Gheorghe, la „Digi Sport Special”.

Dinu Gheorghe a continuat: „La clubul Rapid, pe lângă ceea ce fac cei din conducere, un rol important îl are tribuna. Anul trecut au beneficiat de un credit. Nu se poate așa ceva. Să răspundă cine l-a lăsat pe Mutu să plece. Orice antrenor din România termina pe locurile 5-6 cu echipa asta și cu 12.000 de suporteri în spate.

În momentele astea nimeni nu iese în față. La victorie, toată lumea sare în sus. Niculae nu a zis nimic de 3 zile. Șucu vorbește de transparență, dar nu zice nimic”.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

22 de comentarii la „Atac dur la adresa conducerii Rapidului: „La victorii toată lumea sare în sus. Acum tac toți. Nu vorbește nimeni””

  1. Corsicanul si ceilalti ca el sa nu uite ca mai sint si alti suporteri ai Rapidului care nu sint de acord cu el. Noi il vrem pe Sucu si conducerea actuala. Noi vrem titluri nu doar victorii cu FCSB, poate Corsicanu si gasca lui ar trebuii sa se duca la Becali. Sumudica in ultimii 2 sau 3 ani a fost dat afara de la vreo 5 sau 6 echipe din Turcia, Romania, si de pe la Arabi. Ce mare antrenor este? Sumudica este mai mult circar, care de curind a facut circ si cu ocazia centenarului. Mai mult ce mare jucator a fost el, in afara de gura mare nu prea are cu ce sa se laude. Astia ca Corsicanul au mai distrus odata Rapidul cind i-au adus cosciugul lui Copos. Rolul galeriei este sa suporte echipa nu sa dicteze, mai mult ei sint un group de needucati, pe care ii iubim, dar foarte usor putem sa-i urim pt distrugerea echipei.

  2. De unde atât „sânge vişiniu”? Lucescu sau Rednic aveau „sânge vişiniu” când au luat trofee cu RAPID? Mai ales Mircea Rednic care a declarat ce a declarat după ce a plecat de la Rapid…sau poate voi sunteţi născuţi după ultima ploaie şi nu ştiţi despre lucurile astea, dar lasă că faceţi revoluţii pentru „sânge vişiniu”…

  3. Club de amatori FC Rapid, in teorie mister Sucu nu se baga la echipa, Niculae decide.
    Sucu zice ca „președintele știe”…președintele zice după „nu eu decid Sucu decide nu ii place de Sumudica”.

    O groaza de minciuni ne tot aburiti aici cu ” imagine profesionista” ca in afara și am rămas fără antrenor cu o saptamana inaintea inceperi canpionatului cand Angelescu și Niculae anu trecut îl țineau pe Mutu in brațe acum nu vrea sa joace cu trei fundasi? ce ma? numai minciuni bravo acum sa văzut ce amatori sante-ti si pe deasupra mincinosi.

    Bergodi e un antrenor de duzina o sa jucam la fel sau mai rău și anu asta, Sumudica are gura mare da așa e mai abereaza dar e antrenor mai bun ca Bergodi și în momentu asta era cel mai indicat pană la urma poate sa faca din cacat bici trebuia analizat ca antrenor strict nu ca vorbește nu știu cum.

  4. I-auzi,bre,NUMAI antrenor cu „sange visiniu„sau Pep Guardiola,altfel…CE?Ati innebunit de tot…Corsicanu minte ca a dat 30 000 de euro pe o loja,cand cea mai scumpa e 1500 de euro si deci cat mai poate fi de credibil?Sumi se bucura ca este apreciat si starneste viesparul impotriva conducerii cu,sau fara sa vrea,nici nu mai conteaza…In afara de primul titlu,castigat cu un RAPIDIST,nea Tinel,noi nu am castigat mai nimic cu”pur-sange”visiniu!Si sa nu uitam Nea Tinel a luat titluri si cu Dinamo,cu Craiova,primavara europeana cu Steaua…deci toate astea luptand contra RAPIDULUI,el,care era RAPIDIST.Bai asta face parte din istoria noastra,dar noi,din tribuna,azi din peluza,nu am hotarat niciodat cine e antrenor…ca uneori se ia in seama si parerea noastra,e altceva…Oricum,ciudat,atata patima pentru Sumi,nu pentru Pancu,Malda,Nico,Razvan si altii care au insemnat mai mult in istoria RAPIDULUIO,nu vi se pare?Dam foc Giulestiului pentru Sumi?

  5. Dacă pleacă Sucu și Angelescu cine finanțează? Tu cu Sumudica, Corsicanu și Bocciu? Se pare că ai cap doar ca să nu te plouă în gât!

  6. Plângeți după „marele rapidist” Sumudica care a renegat clubul când a luat-o de la zero. Nu doar atât, dacă va uitați la declarațiile lui din ultimii ani, sunt doar atacuri la adresa clubului, iar acum o parte dintre suporteri îl ridicați în slavi. Loviți în oameni care au fost la greu lângă club, în cei care vor sa facă din Rapid un club puternic pentru un profitor. Felicitări! De la Dinu Gheorghe, Dani Coman și niște pseudojurnalisti nu avem pretenții, dar de la suporteri avem. Ar fi bine ca fiecare să-și facă treaba în pozițiile lor, suporterii în tribună, jucătorii pe teren, conducătorii sa lucreze pentru echipă. Altfel vom dispărea, iar de data asta definitiv, pentru ca nu va mai veni nimeni sa bage bani la Rapid. Sa vedem atunci dacă un frustrat ca Sumudica mai da grămadă sa vina la club. Și încă ceva: dacă nu era nebunia lui Burca, a lui Niculae, a lui Pancu, a lui Maftei,a lui Voicu și a încă câtorva „nebuni” frumoși, Rapidul nostru nu mai era acum. Unii sunt rapidisti doar din gură, la greu nu există și nu ma refer doar la Sumudica, Dinu Gheorghe, Coman și alții ca ei, ci și la o parte a galeriei, mai ales la autoproclamatii lideri, care prin acțiunile lor destabilizează și provoacă haos. Oameni buni sa nu repetăm greșelile din trecut, pentru ca o alta șansă nu va mai fi. Cu respect pentru toți suporterii Rapidului închei cu un indemn la calm, unitate și înțelepciune.

  7. Off-topic: Dle Leasă ce se mai „aude” despre noul sponsor tehnic, se mai semnează cu kappa sau rămânem tot cu nike? Mulțumesc!

  8. Bă Gheorghe, nu ți-e rușine la obrazul ăla de vameș șpăgar? Șucu plătește datorii de milioane lăsate în urmă de șmecherii incompetenți ca tine. Ascunde-te în gaura ta și ține-ți râtul închis!

  9. Repet….banii lui Sucu reprezinta un aspect, si e important ca DORESTE sa investeasca, dar priceperea si deciziile pe partea de fotbal reprezinta altceva.

    Apropos de bani, inca nu se vad investitiile acelea de 4 milioane in echipa.
    A vandut pe Sefer pe cateva sute de mii…si a cumparat tot de un pic mai multe sute de mii. Deci nbalanta e foarte departe de 4 milioane.

    Revenind la antrenor.
    In Giulesti e nevoie de sange VISINIU, nu avem nevoie de alti mercenari, sau de alti costumati…cum a fost mutu cu fitxe si cu costume de casa de moda…..cum ar fi acum bergodi, un costumat cu aere de serios….si ambii antrenori fara sange visiniu, fara sa simta in ei ce inseamna RAPID, FARA SA IUBEASCA RAPID, doar niste mercenari…si fara realizari si performante.

    Dle Sucu, nu confundati RAPID cu un teatru, la care veniti in loja cu familia, ca sa vedeti o piesa, asa din exterior !!!

    Trebuie sa intelegeti ce inseamna RAPID.
    Iar banii Dvs trebuie sa fie in si pentru spiritul Giulestiului.
    Trebuie sa investiti in FENOMENUL RAPID !!!
    NU in MERCENARI si STRAINI, CARE NU SIMT NIMIC FATA DE RAPID !!!

    Daca intelegeti aceste aspecte, veti intelege ca SOLUTIA NU A FOST MUTU, SI NU E ACUM BERGODI !!!!

    Iar daca totusi doriti sa alegeti pe cineva care nu are sange visiniu, atunci trebuie sa bagati mana in buzunar si sa aduceti un super-super-super PROFESIONIST…de talie europeana.
    Cum de ex a fost si este…un Lucescu, un Böloni, chiar si Olaroiu…..

    Intelegeti dle Sucu cum sta treaba …?

    Nu sariti va rog din lac in put, de la mutu la bergodi.
    Locul 6…7 e al nostru oricum….dar ce faci cu acest loc ?

    Haideti dle Sucu, aratati ca sunteti un profesionist si ptr forbal !

  10. Total de acord cu „Cetățeanul”!
    Dacă nu venea Dl. Șucu eram și acum în liga a doua sau poate chiar mai rău, Dl. Angelescu nu mai avea puterea financiară să țină de unul singur echipa…
    Forța Rapid !

  11. TREBUIE LUATA ATITUDINE URGENT.

    NU TREBUIE SA VINA BERGODI !!!!

    TREBUIE INIMA VISINIE !!!!

  12. După lacrimogenele de la Craiova lui Mititelu ( și atacul la Săpunaru) conducerea n-a zis nimic.
    După statul în ploaie și noroi de la Ovidiu conducerea n-a spus nimic.
    …
    Acum ,tot Onor conducerea îl numește pe Bergodi,deși galeria (adică al 12- lea jucător, cea care a fost gazată ,cea care a stat în ploaie și noroi,cea care își lasă familiile în zi de sărbătoare să meargă să susțină echipa) crede că mai potrivit și spre binele echipei ar fi Șumudică .
    Nu vi se pare că suntem luați de fraieri și că doar prezența și banii noștri contează ?

  13. Speram sa se invete minte cei 2 actionari….iar de la Sucu ma asteptam la mai multa judecata.
    Banii reprezinta un aspect si e pozitiv ca doreste sa investeasca, insa meseria si priceperea la fotbal reprezinta altceva….si aici e cam nepregatit.
    De angelescu nu mai zic nimic…ca era fan mutu…si asta spune tot.

    Din pacate se adevereste ce speram sa nu se intample…macar acum in ceasul 12.
    Din lac in put ….ziceam sa nu fie asa cu alegerea noului antrenor.
    Deci scapam de mutu si pe cine aducem….? Pe bergodi.
    Fratilor nu e de RAPID, nu e de titlu….e moale rau de tot, nu are vana, e slab…SI NU E CU INIMA VISINIE.
    La fel, un alt mercenar…..

    Nici Sumi sau Malda nu stim daca rezolva ecuatia RAPID, dar e diferenta fata de mutu sau bergodi.

    Iar despre mutu….sa-i fie rusine…nu l-as mai primi in Giulesti nici ca spectator.
    Era demn sa plece la final campionat…IMEDIAT, nu sa bage vrajeli de declaratii pt noul campionat, cu pretentii de europa etc etc…., ca apoi, acum cand incepe etapa, sa pleci.
    LA CARACTERUL CARE IL ARE [DE FAPT NU IL ARE], EU ZIC CA A FACUT INTENTIONAT, CA SA ISI BATA JOC DE RAPID.
    Urat…foarte urat….mutule, lipsa de demnitate si caracter, lipsa de fairplay, SA ITI FIE RUSINE.

    Ai aratat acum la final, tot ce ai simtit tu pt RAPID si cat a contat RAPID pt tine…adica nimic. Nu su iubit RAPID nici cat negrul de sub unghie. Numai minciuni si fitze.

    Zero ca antrenor.. zero ca OM.

  14. Cumparati voi Rapidul si numiti antrenor,daca nu era Sucu eram tot in liga a 2 sau mai rau.toti lingaii de la Tv in frunte cu marele ,,VAMA,, SI COMAN fac propuneri de ce nu au venit ei investitori cand era nevoie?

  15. Bergodi este un om educat, nu are ce cauta la noi !
    Il vrem pe sumi, cu el distrugem tot, … chiar si stadionul, ca-i mic si urat ! N-ai dat banii pe transferuri, Sucule ? Ii vei da pe amenzi …

  16. Mneata.
    Nici nu vreau sa ma gandesc, ce urmeaza…
    Am trimis un mail, m-am interesat cum imi pot recupera banii de pe abonament.
    720 de lei nu este o suma mica, nesemnificativa, pentru mine…
    Succes Rapid, dupa multi, multi ani, iau in considerare sa ma mut la tv.
    Nu stiu sigur daca asa voi face.
    Pareri sunt multe, toti or avea dreptate.
    La Rapid, e clar, trebuie mult, mult suflet, inclusiv ratiunea trebuie sa fie picurata cu ceva suflet, chiar si atunci cand iei decizii importante.
    Asta e, sunt dezamagit, nu conteaza, cone sunt eu ?
    Acum zece zile eram zmeu, tocmai facusem 100 de ani.

  17. Treziti-va putin. Vama e ala de-il aduce lui Copos pe Codrea si alti jucatori care o cam terminasera cu fotbalul ,pe un purcoi de bani? Si vrea bani nemunciti de la Sucu? Sucu a platit mult pentru groparii Rapidului lui Copos. Nu stiu sa fi pus cineva vre-un chior la plata datoriilor ca sa poata emite pretentii acum. Coman ne -a salutat din mers. Sumudica ne-a intors curu’ cand ne ardea buza prin B,prin C. Noroc cu Pancu, si mai ales Iosif. Acum trebuie antrenor de top, sa stie sa se bata la varf,cupe europene, gen Lucestii,Dan Petrescu, Olaroiu, sau echivalent, nu specialisti in salvari de la retrogradare perimati si prafuiti care traiesc din amintiri.

  18. “Rapid este un greiere care cântă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decât este.”

  19. Rog redactia sa trimita mesajul asta domnilor Sucu, Angelescu si Daniel Niculae, ca sa afle ca eu, Radu Nicolescu doresc ca intreaga conducere a Rapidului sa-l instaleze pe Sumi si inca, asta cat mai repede. Daca afla ca si eu vreau asta, poate se indupleca.

Comentariile sunt închise.