Un fost jucător al Stelei nu își explică cedarea lui Iulian Cristea la Rapid: „Era cel mai bun fundaș central de la FCSB!”

Mai mulți oameni de fotbal din România au apreciat că cei de la FCSB au comis o eroare majoră în momentul în care l-au pus pe liber pe Iulian Cristea, care ulterior a semnat un contract cu rivalii de la Rapid, fiind de altfel și prezentat oficial, scrie prosport.ro.

Lucian Goian a spus că pentru el nu are sens decizia luată de cei de la FCSB, în condițiile în care, din punctul său de vedere, Iulian Cristea a fost cel mai bun fundaș central al echipei roș-albastre în sezonul recent încheiat.

„Cred că va fi un jucător important pentru Rapid. Cei de acolo au un sistem de scouting foarte bun și nu cred că s-au înșelat în momentul în care l-au acontat. Și eu sunt de acord că e o greșeală că l-au cedat atât de ușor pe Cristea. Din punctul meu de vedere, era cel mai bun fundaș central de la FCSB. Sincer nu mi-au plăcut nici Tamm, nici Dawa, jucători inconstanți, care au gafat, mai ales Dawa, de multe ori a gafat.

La fundași ai nevoie de stabilitate. Ăsta cred că a fost un factor foarte important, de la mijloc în sus FCSB-ul a stat foarte bine, dar pe linia de fund, acolo au fost problemele și au fost foarte multe meciuri în care au pierdut puncte importante, puncte care la final s-au dovedit că au contat foarte mult în economia campionatului. Rezultatele se văd”, a spus Lucian Goian, conform sursei citate.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Un fost jucător al Stelei nu își explică cedarea lui Iulian Cristea la Rapid: „Era cel mai bun fundaș central de la FCSB!””

  1. Atata vreme cat Becali e singurul factor de decizie la FCSB, nimic nu e de mirare. El ar fi incercat sa scape si tripleta Messi, Suarez, Neymar dupa un meci, doua, slabe, sau daca i-au iesit de la suflet. In schimb, daca s-a indragostit de cineva, il tine titular tot campionatul, chiar daca e inconstant sau face greseli dupa greseli, doar ca sa nu recunoasca: „Am gresit!” (cazul lui Dawa).

  2. Oare de ce a renuntat asa de usor fcsb? Mai vine si atentionarea lui nea Valerica. Sa stie el ceva?

Comentariile sunt închise.