Dan Șucu și Victor Angelescu, avertizați înaintea noului sezon: „Așteptările sunt foarte mari la Rapid! Ar trebui să se uite mult mai atent la ce vor să aducă”

Patronii de la Rapid, Dan Șucu și Victor Angelescu, au fost avertizați că trebuie să ofere o atenție deosebită perioadei de mercato din această vară, scrie prosport.ro.
Florin Motroc le-a transmis acționarilor Victor Angelescu și Dan Șucu să transfere doar fotbaliști care asigură creșterea nivelului valoric.
„Ce este foarte important este ca Rapid să înțeleagă că așteptările sunt foarte mari pentru sezonul care vine. Important este ca toți cei care conduc clubul să înțeleagă că tot ceea ce vor aduce sau ce vor să aducă pentru a ajunge la performanță trebuie să fie jucători care să aducă ceva în plus față de ce a avut Rapid în sezonul trecut. (n.r. despre Christopher Braun) Sunt de acord cu Șumi, nu văd, deja îl avem pe Morais. Eu consider că ar trebui să se uite mult mai atent la ce vor să aducă.
Rapidului i-au lipsit aripile, asta e părerea mea. Aripi înseamnă atât fundașii laterali, cât și extremele. Eu pe Coman l-aș lua mâine, dacă aș putea. Dacă Rapid era inspirată să se miște rapid acum ceva timp, când intrase într-o pasă moartă… Probabil că și prin ceea ce i-a arătat Florinel, l-a făcut pe domnul Becali se schimbe. Rapid are nevoie de jucători care să facă diferența. Rapidului îi lipsește un play-maker, aici a avut o mare problemă, are nevoie, în anumite momente, când echipele se închid, să vină cineva să scoată iepurele din joben. Au fost multe momente în care Rapid a adus lipsă de inventivitate. Rareș Ilie are avantajul că este sub regulă, pe lângă valoarea lui. A mai trecut și peste el un an, poate că perioada asta l-a ajutat să înțeleagă cam ce se întâmplă cu el, pentru Rapid ar fi o mutare interesantă dacă l-ar readuce.
Eu am spus și când am revenit în țară, în martie, când erau șanse, am crezut că se poate câștiga campionatul. Este foarte important semnalul pe care îl transmiți și dorința jucătorilor, ei trebuie să creadă. Suporterii au fost în multe momente un element hotărâtor, cred că în momentul în care se unesc toate forțele astea, Rapid poate să spere la câștigarea unui titlu la anul”, a spus Florin Motroc, conform sursei citate.
Acum trei ani ne bătea Dumbrăvița. Noi vrem să luăm campionatul ! Hai să fim realiști și să ne bucurăm de fotbal, de atmosferă, să luăm exemplul celor din Germania, Anglia, Italia, care umplu stadioanele și cântă indiferent de locul ocupat de echipa preferată ! Evident că e o bucurie să câștigi, dar mai sunt încă 15 echipe care vor același lucru. Poate ați uitat, dar primul campionat s-a câștigat după 45 de ani de la înființare !
Ce mai tura-vura, Sucu nu are oamenii potriviti in organigrama clubului pentru marea performanta ! Doar cu entuziasmul suporterilor, si acela exacerbat si nerealist uneori, este putin probabil sa accedem chiar si in play-off, daramite sa urcam in varful ierarhiei interne. Experienta in domeniu o va obtine dupa cateva esecuri care sa il arda scump la buzunar. Sper sa nu se ajunda acolo !
Hai Rapid !
Cu transferuri de jucători surplus, ca Oaidă, Yuri, Braun, junele nimeni Cârjan n-o să reușim mai mult decât cu Costache.
Un transfer cu adevărat important ar fi un antrenor…