Se apropie cea mai importantă zi din toată istoria greu încercată a Rapidului. Flacăra vișinie a ajuns la borna 100, iar clubul a oferit detalii complete despre evenimentul programat pe 25 iunie.
Din păcate, pentru că stadionul este închiriat de foarte mult timp celor de la UEFA pentru Euro U22, gazonul nu va putea fi folosit, astfel încât suporterii nu vor avea parte de un meci aniversar.
În schimb, clubul promite un spectacol artistic total, dar și multe surprize.
Iată ce îi așteaptă pe fani ⬇️
STREET FOOD FESTIVAL
Ținând cont de faptul că locurile din stadion vor fi limitate, va fi organizat pentru prima dată, în Giulești, Street Food Festival. Tot pentru prima dată se închide Calea Giulești, de la Podul Grant până la intersecția cu strada 9 mai, pentru ca rapidiștii să se poată recrea, cu ocazia acestei sărbători unice.
Accesul la Street Food Festival va fi liber, se va face de la ora 12:00, până la miezul nopții.
SHOW ÎN STADION
De la ora 18:00, spectacolul va începe și în interiorul stadionului Giulești. În prima parte a evenimentului vor fi numeroase momente rapidiste supriză, iar pe scena amplasată la Tribuna a II-a vor urca foarte mulți artiști în vogă. Horia Brenciu, Connect-R, Felicia Filip, Rappa, Delia, Damian Drăghici Brothers, Andrei Ștefănescu, Hoynar, Amer1knu, Virginia, Teodora Dinu, Cortes, dar și alți artiști îi vor încânta pe cei prezenți la marele eveniment de Centenar.
Spectacolul va fi presărat cu diverse momente speciale, pe care suporterii prezenți le vor putea vedea și trăi într-o seară unică, și se va încheia în jurul miezului nopții, cu un show de artificii.
BILETE
Biletele pentru evenimentul din interiorul Stadionului Giulești, vor avea aceleași prețuri ca și la meciurile de campionat:
- Peluza Nord: 30 lei
- Peluza Sud: 30 lei
- Tribuna I: 65 lei
- Tribuna 0: 100 lei
- VIP: 300 lei
PRIORITATE PENTRU ABONAȚI
Abonații din sezonul regular sau din Play-Off, dar și abonații Clubului Sportiv Rapid, vor beneficia de prioritate la achiziționarea biletelor, astfel:
- Online (www.entertix.ro): de duminică, 11 iunie, ora 19:23, până miercuri, 14 iunie, ora 12:00.
- Casa de bilete (stadionul Giulești): luni, 12 iunie – 12:00 – 20:00 & marți, 13 iunie – 12:00 – 20:00.
– Deoarece la Tribuna a II-a va fi amplasată o scenă spectaculoasă, abonații din acest sector își pot achiziționa bilete doar în următoarele zone: Peluza Nord, Peluza Sud sau Tribuna I.
– Abonații la VIP își pot cumpăra bilete în orice zonă a stadionului: VIP, Tribuna 0, Peluza Nord, Peluza Sud sau Tribuna I.
– Abonații la Tribuna 0 își pot cumpăra bilete în următoarele zone: Tribuna 0, Peluza Nord, Peluza Sud sau Tribuna I.
– Abonații la Tribuna I își pot cumpăra bilete în următoarele zone: Tribuna I, Peluza Nord sau Peluza Sud.
– Abonații la Peluza Nord sau Peluza Sud își pot cumpăra bilete în următoarele zone: Peluza Nord sau Peluza Sud.
Fiecare abonat poate achiziționa un singur bilet per abonament, în limita locurilor disponibile.
BILETE PENTRU TOATĂ LUMEA
Începând de miercuri, 14 iunie, se pun în vânzare bilete pentru toată lumea. Acestea vor putea fi achiziționate online, de pe www.entertix.ro, sau de la casa de bilete a stadionului Giulești, după următorul program:
- Miercuri, 14 iunie: 12:00 – 20:00
- Joi, 15 iunie: 12:00 – 20:00
- Vineri, 16 iunie: 12:00 – 20:00
De miercuri, fiecare persoană poate achiziționa cel mult două bilete.
În cazul în care o persoană părăsește stadionul, aceasta nu mai poate intra cu același bilet.
Pentru detalii suplimentare, puteți trimite un e-mail către ticketing@fcrapid.ro.







Din pacate evenimentul de pe stadion nu ma atrage, nu e pt mine. Regret f mult ca nu voi veni doar ca sa ma zgaiesc la cantareti de nise. Pt mine Rapid e alceva. E echipa&galeria….. Daca venea Motul, Jan, Anda … galeria din ceruri as fi mers fara retinere. Alte gusturi, alte generatii. Hai Rapid, multi ani traiasca!
Fara FOTBAL…..
Asa fac si cluburile mari din lume…
Mai bine cu mancarica si bauturica…
https://youtu.be/pIVc1h43AbM
Fara FOTBAL.
Tor asa fac marile cluburi de pe afara
felicitari
https://youtu.be/pIVc1h43AbM