Rapid transfera de la CFR Cluj? Angelescu nu neaga: „Poate vom mai lua jucatori de la CFR!”

Conducătorii Rapidului lucrează de zor la lista cu jucătorii care s-ar putea alătura lotului pregătit de Adi Mutu, în această vară, pentru a pune umărul la îndeplinirea marelui obiectiv al giuleștenilor: câștigarea campionatului.
Printre fotbaliștii care au ajuns pe lista alb-vișiniilor s-ar număra și patru jucători de la CFR Cluj: Boateng, Yuri, Braun și Fica.
Victor Angelescu a recunoscut că sunt urmăriți chiar și jucători de la CFR Cluj, însă a refuzat să dea nume, considerând că n-ar fi corect din moment ce campionatul încă nu s-a încheiat, iar negocierile cu oficialii campioanei nu au fost demarate.
„N-am discutat așa ceva. Nu s-a pus problema. Nu vă pot confirma numele jucătorilor. Unii dintre ei sigur nu sunt pe lista noastră. Nu am discutat nimic cu CFR Cluj. Și noi și CFR încă suntem angrenați în anumite obiective, ei pentru titlu și cupe europene, noi doar pentru cupe europene. Nu s-a vorbit așa ceva. Nu vă pot confirma.
În primul rând nu sunt jucătorii de care eu să știu că noi îi avem pe listă. CFR Cluj are jucători buni, dar orice discuție despre vreun jucător de-al lor sau de-al nostru ar trebui făcută când se termină sezonul”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
Poate vom mai lua jucători de la CFR Cluj. Am mai luat și în trecut. Cred că avem 2-3 care au venit de la CFR Cluj. Sunt și jucători de la Rapid care au ajuns la CFR, dar nu s-a discutat nimic. Din ce mi-ați spus, nu sunt pe lista noastră și nu am avut nicio discuție pentru vreun jucător cu CFR”, a declarat patronul alb-vișiniilor conform sursei citate.



