Adrian Mutu după meciul cu Farul: „Au fost mai buni, dar și noi le-am făcut cadouri””

Întrebat dacă Farul a fost prea bună sau Rapid a fost mult sub așteptări, Mutu a explicat că ambele afirmații pot fi valabile. De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre fanii care au făcut deplasarea la Ovidiu.

„Haideți să spunem că, pe lângă faptul că Farul are calitate și jucători care fac diferența, le-am mai oferit și noi cadouri. O seară în care lor le-a ieșit tot și nouă nimic. Nu avem ce să spunem. Din orice unghi ai primi această seară, e o seară de coșmar, iar rezultatul spune tot.

Când o seară începe prost, se termină și mai prost. În secunda 30 să ai penalty… după aia, o ocazie imensă a noastră. Dacă marcam, s-ar fi schimbat ceva, dar nu am reușit să oprim acest iureș al celor de la Farul până în minutul 30. Lor le-a ieșit tot, au și calitate jucătorii, dar, pe lângă asta, și cadourile făcute de noi. Toți suntem vinovați de acest eșec. E greu de digerat, dar câteodată câștigi, alteori înveți. Sperăm să învățăm ceva.

Fanii au fost alături de noi. Cred că își dau și ei seama că a fost o seară în care nu ne-am ridicat la înălțime. Nu că n-am fi vrut, dar chiar nu ne-a ieșit nimic în seara asta. O seară pe care trebuie să o uităm”, a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

3 comentarii la „Adrian Mutu după meciul cu Farul: „Au fost mai buni, dar și noi le-am făcut cadouri”””

  1. La cum arata lucrurile la anul ne luptam la baraj pentru retrogradare.
    Suntem unde suntem pentru ca am avut noroc.
    U Cluj, Botosani, Voluntari, ne retrogradau de anul asta…..
    Mare noroc am avut sa scapam….Jucam baraj cu Dinamo

  2. Ba nenorocitilor, sa va duceti dracului cu totii, ordinarilor, pentru mine, nu mai existati!

  3. Nu vă luați după boccii. Ei s-au născut cu gură, maț și cur, dar fără creier.

Comentariile sunt închise.