Rapid a început noul sezon de campionat cu un avertisment pentru tot fotbalul românesc.
Pentru că asta a făcut Rapid, in aceasta seara, indiferent cat se chinuie presa sa ne facă să credem că, de fapt, s-a încheiat un sezon, realitatea e că de fapt a început altul.
Unul în care Rapidul e o forță din toate punctele de vedere.
De aceea, toata energia noastră trebuie sa o concentram într-o singură direcție: RAPID CAMPIOANA! Se poate și o merităm!
Rapid a încheiat sezonul centenar cu o victorie de răsunet împotriva FCSB-ului. Rivala de moarte a celor de la CSA.
E punctul final al unei ere. Era în care Rapid a avut adversari! Incepe una in care așa ceva nu mai exista!
Forza Rapid!







@octavian 👍
@ Vali
Nu fii amarat, exista viata si in afara fotbalului. Acum tu te caci pe tine daca nici jocul si scorul din meciul acesta nu te multumeste.
Triumf înșelător, într-un meci de antrenament. Am pierdut, în schimb, consecutiv ultimele 5 meciuri cu echipele prăzarilor. Și alea chiar contau in clasament. Halal “mentalitate de campioni“!
Nu mai contestati, ca in seara asta am jucat fotbal adevarat. Nu e vorba doar de scor sau de adversari. E vorba de joc si jocul a mers.
Iar va îmbătați cu apa rece! Scorul a fost in favoarea noastră, dar sa nu uitam ca aveam 10 fundași chiar și când steliștii aveau un om in minus! La atitudinea asta de amărâți și bătuți de soarta ar trebui sa se lucreze! Plus ca am câștigat exact meciul care nu avea nici o miza. La cele importante ne-am cacat pe noi!
Am bătut pe Steaua și pe FCSB de nu știu câte ori. Dar avem doar 3 (trei) titluri. Ce vrem să fim? Rapid sau Sportul Studențesc?
Măi oameni buni, chiar nu puteți să vă bucurați după un 5-1 cu oile ? Cică nu contează ?! Cum să nu conteze victoria în fața ăstora, care ne-au umilit, ne-au jignit, ne-au făcut țigani, ne-au furat meciuri ba cu arbitrii, ba cu bricheta ? Ce-ar fi zis ăia din peluză dacă ne băteau ? Mereu vedem ce e rău și parcă a dispărut puterea de a te bucura !!!
Păcat că a fost doar un meci de vacanță.
Oricum, Iacob a arătat bine, Ștefan la fel, Papeau și-a revenit complet, Lukassen a demonstrat că e un adevărat atacant negru, puternic și relaxat. Pănoiu în schimb mi se pare în eclipsă, chiar dacă a marcat.
Dar mai bine pierdeam toate meciurile cu Gigi și eram pe locul 1 sau 2.
Sa fim seriosi. Am castigat exact meciul care nu mai conta. Trebuia sa batem acasa Sepsi si CSU in 10 oameni o repriza. Alea contau si in alea iti aratai valoarea. In meciul asta cu un fcsb in deriva totala si jumatate de ora cu om in minus, victoria nu are nicio importanta. Cum nu avea nici daca pierdeam. Da, e o victorie intr-un derby, dar absolut degeaba si tipic Rapidului – exact atunci cand nu mai are nicio importanta.
Să nu ne îmbătăm cu apă chioră că am bătut o turmă de oi zăpăcite. Un lucru remarcabil: au apărut și tineri în echipă.
Fara mutu ar fi cel mai bine.
mutu declara acum, ca RAPID a intrat in play off ca sa testeze jucatorii 🙃
Noaptea mintii.
mutu insa uita ca obiectivul RAPIDului era un trofeu ceva: fie Cupa RO, fie Cupe europene.
In schimb e deranjat acest zeflemitor de mutu, si ataca reporterul ca nu vorbeste de victoria de azi.
Pai mai mutule…zi mai baiatule…ca azi nu ai jucat pt nimic…CA AI RATAT TOT.
Au jucat BAIETII DOAR PT SUPORTERI, si sa bata oile.
Tu mutule AI RATAT TOT!
Te sustine angelescu…si chiar nu meriti.
Victorie frumoasă și mai ales un scor ce ne aduce o bucurie moderată. Păcat că nu s-au făcut acele schimbări în echipă cu mai multe etape înainte. Bravo Rapid !
1,2,3, NE-AM PIȘAT PE EI !!! Și nu vorbesc de jucători, staff,etc, vorbesc de acest club STALINIST care nu ar trebui sa existe!!! Și nimeni nu ma poate contrazice!!! Forza Rapid!!!