Rapid poate să rămână fără antrenorul Adrian Mutu, care negociază preluarea echipei naționale a Nigeriei, scrie prosport.ro.
Echipa națională a Nigeriei îl vrea pe Adrian Mutu pe banca tehnică, astfel că Rapid poate rămâne fără antrenor. Africanii sunt în negocieri cu reprezentanții tehnicianului în vârstă de 44 de ani, care este primul pe lista „vulturilor”.
„Nu mai este nicio ştire faptul că Federaţia face deja eforturi pentru a-i găsi un înlocuitor portughezului Peseiro. Printre numele menţionate până acum, se află şi numele lui Adrian Mutu, cel care, la un moment dat, a jucat şi pentru Chelsea Londra.
Reprezentanţii lui Mutu sunt deja în Nigeria şi aşteaptă un acord verbal cu Asociaţia de Fotbal din Nigeria. Un oficial de rang înalt al Casei Fotbalului a declarat, sub anonimat, pentru nsmmedia.com.ng, că au fost selectate şase nume pe lista înlocuitorilor, iar Adrian Mutu este considerat candidatul prioritar.
Născut pe 8 ianuarie 1979, în vârstă de 44 de ani, Adrian Mutu este în prezent antrenorul lui FC Rapid 1923, club pe care l-a preluat în 2022, când a semnat un contract pe trei ani”, a scris publicația nigeriană NSM Media.







Daca si voi ai ajuns sa faceti click bait si sa scrieti mizerii despre orice, numai sa va fie deschise articolele, e clar!
UN MARE FÂS!…Totuși, dacă ar fi adevărat, fiți siguri ca am aduce jn antrenor de valoare, RAPID atrage!!!(Bergodi aproape liber). Dar nu cred ca Mutu pleacă! App.,am văzut un comentariu( bebe curea) care m-a uimit; păi flăcău, tu ești Rapidist doar în anumite situații?! Eu zic sa cauti altceva atunci! Altfel, pustiul Omar este chiar talentat, l-am văzut la acea finală, bravo lui!!!Și nouă!!!
Si o completare…apropos de „abordarile” si „gandirile” lui angelescu.
Acum cateva zile, CAND MAI SUNT DOAR CELE 2 ETAPE, declara OBIECTIVUL:
Obiectivul nostru este să câștigăm toate jocurile rămase. Depinde ce va face și CFR-ul și vom putea urca pe locul 3. Și locul 4 e bun pentru că ne duce în cupele europene.
Adica sa batem pe prăzari si pe oieri…
Acesta este acest angelescu…..acestea sunt viziunile lui….el e cel care-l ține pe mutu….
Oriunde …numai sa scapam de el
Din pacate este acest angelescu, care nu intelege ca mutu e problema obstacol pt RAPID.
Merge cu mutu inainte si zice:
Va rămâne în continuare la Rapid.
Sper ca mutu sa-l lase balta….nu m-ar mira
Așa o să țin și eu din nou cu Rapid!
Eu am vazut o stire ca va fi imaginea lui Erdogan in al doilea tur!Ce sa zic mult succes!
Cred un site care mănâncă rahat, sau mai multe, dar trebuie să le preluați şi voi?
Pfff.
Să-i urăm succes în Africa.
Ar fi super dar bu cred ca il ia careva…
Dacă e pe Prostport înseamnă că NU e adevărat.
Așa că nu vă bucurați degeaba. Liniuță rămâne ☹️
De la „Adrian Mutu demisionează şi pleacă” ştire sigură pe 1923.ro la „au fost selectate şase nume pe lista înlocuitorilor”, iar Mutu este prioritar (o sursa de prin Nigeria) parcă e o diferenţă cam mare…
Nu e o mare pierdere.Noi trebuie sa investim in transferuri de calitate daca vrem sa emitem pretentii la primele 3 locuri la anul.
Să dea Domnul să plece.