Adrian Mutu a dezvăluit cum l-a transformat pe Dugandzic într-o mașinărie de goluri, după Rapid – CFR Cluj 3-1: „El din fabrică are anumite mișcări prea largi. L-am învățat unele lucruri”

Adrian Mutu s-a afișat extrem de încântat după duelul Rapid – CFR Cluj, iar la flash-interviu a dezvăluit, printre altele, cum l-a transformat pe Marko Dugandzic într-o mașinărie de goluri. Atacantul croat a reușit o dublă contra campioanei și a ajuns la 19 goluri marcate în acest sezon, scrie ProSport.ro care citează DigiSport.ro.

„Așa este în fotbal, v-am mai spus. Nu aștept nimic din partea nimănui, doar îmi fac treaba. Când eram în dificultate, tot ce aveam în minte era să redresez echipa. Cred că am fost puțin influențați și de acel penalty foarte rapid, dar și de golul 2, care a fost foarte frumos. Per ansamblu, am făcut un meci foarte bun azi. Atât în prima repriză, când am marcat, dar mai ales în repriza a doua, când am știut să suferim. Știam ce ne așteaptă, ce stil de joc au. Într-adevăr, e o seară foarte frumosă.

Dugandzic? El este un jucător foarte bun, muncește foarte mult pentru echipa. Ceea ce cred eu că i-am dat a fost liniștea. I-am dat moral, l-am învățat anumite mișcări. El din fabrică are anumite mișcări prea largi, fuge mult pe margine. Am încercat să îl corectez, i-am spus să se demarce pe lățimea careului de 16 metri. Când jucăm pe margine și vine o centrare, trebuie să îl avem pe el că să finalizeze ca atacant. 19 goluri sunt multe, putea să aibă și mai multe dacă nu rata penalty. Mă bucură atitudinea lui și a băieților. Îi felicit, au muncit foarte bine, au rămas cu picioarele pe pământ. Am intrat bine, am intrat conectați”, a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.

În timp ce vorbea despre împăcarea cu fanii giuleșteni, care în seara duelului cu CFR Cluj i-au scandat numele, Adrian Mutu a fost luat prin surprindere de Dan Petrescu. Antrenorul formației din Gruia a intervenit în cadru, l-a pupat pe obraz pe Mutu, l-a îmbrățișat și l-a felicitat:

„Vom încerca să câștigăm cu toate echipele pentru noi, pentru a acumula experiență. Am văzut că fanii mi-au scandat numele azi. Nu, s-a întâmplat și la alte meciuri.

Mă bucur că a făcut gestul ăsta, chiar dacă a pierdut. Puneți-vă și în pielea lui, echipa a început să scârțâie, nu mai e la fel de ușor pentru ei.

Eu cred că Rapid a jucat foarte bine in această seară, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să o ținem tot așa. Farul? Tot timpul poate fi prima oară pentru ceva. Sper să îi batem la următorul meci.”, a mai declarat Adrian Mutu.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

3 comentarii la „Adrian Mutu a dezvăluit cum l-a transformat pe Dugandzic într-o mașinărie de goluri, după Rapid – CFR Cluj 3-1: „El din fabrică are anumite mișcări prea largi. L-am învățat unele lucruri””

  1. Victorie cu farul ct.Nu mă interesează cine ia titlul,locul 3 e foarte bun.O să fie greu cu oltenii acasă.

  2. Firco, frate, nu mă interesează cine ia titlul. Am trecut de faza aia. Pe mine mă interesează ca Rapidul meu iubit să urce cât mai sus., iar pentru asta trebuie să batem tot, inclusiv Farul și fcfcsb. Dacă încă mai sunt Rapidiști care gândesc la modul ăsta, e jale. „Să învingă cel mai bun” zice imnul nostru. Așa să fie! Atâta timp cât totul se decide pe gazon, să-l câștige oricine. Trebuie să învățăm să fim mai puțin ranchiunoși. Cu 4 victorii locul 3 e al nostru. FORZA RAPID!

  3. O victorie sau un egal cu Farul înseamnă titlul pentru Becali. Asta vrem?

Comentariile sunt închise.