Rapid a început în forță meciul cu Farul. Albu putea să deschidă scorul repede, însă portarul constănțean s-a opus.
Alibec și Grameni puteau la rândul lor sa înscrie, însă bara porții lui Moldovan a fost zguduită serios, iar la pauză s-a terminat 0-0.
Repriza a doua a adus un suflu nou in echipa giuleșteană prin introducerea lui Funsho in locul lui Panoiu, iar în minutul 55 atacantul rapidist a înscris primul sau gol in tricoul vișiniu și a deschis scorul.
Dugandzic putea sa faca 2-0, dar a trimis pe lângă din câțiva metri.
Minutul 76 a adus egalarea. Nedelcu a șutat imparabil din afara careului, după ce în prealabil l-a fentat pe Emmers.
Sali putea aduce Farul in avantaj, însă Moldovan și-a făcut din nou datoria si a păstrat tabela nemodificata.
S-a terminat 1-1, iar la finalul meciului am văzut ceva ce întâlnim mai rar: doi antrenori fericiți, zâmbind și felicitandu-se reciproc. Nu-i de mirare că sunt, la egalitate, cei mai buni marcatori din istoria naționalei României.







Personal nu ma pot declara mulțumit. Mulțumit pentru ce? Poate ca nu am pierdut asa cum cel mai probabil trebuia sa se întâmple. Speram ca după jocul cu CFR, unul foarte bun, poate cel mai bun al sezonului, aseară sa confirmam. Din păcate, am revenit la jocul încâlcit, fără orizont, fără idei, doar ghinionul Farului a făcut sa nu întram la pauza în dezavantaj. Mutu începe încet sa devina „Pancu 2” . Mai țineți minte când echipa nu juca nimic cu Pancu pe banca el lauda jocul nostru? Când joci acasă, când ai o asemenea atmosfera lângă tine, nu trebuie sa îți stea nimeni în cale. Noi aseară 75 de minute ne-am aparat. Cum sa emiți pretenții la mai mult?