Pancu reacționează dur: „Este ceva de groază! I-aș aresta pe toți!”

Ce găsești în articol

  • Daniel Pancu trage un semnal de alarmă: "E o minciună ce se întâmplă la copii și juniori"
  • Daniel Pancu: "Implicarea părinților este ceva de groază, eu i-aș aresta pe toți"

Daniel Pancu trage un semnal de alarmă: „E o minciună ce se întâmplă la copii și juniori”

Pancu le sugerează antrenorilor de la copii și juniori să nu se mai plângă de salarii, scrie DigiSport.ro.

„La noi, am văzut antrenori care se plâng că: „Domnule, îmi dă 3.000 sau 4.000 de lei”. Păi care e problema? Că ești ca un medic care depui un jurământ. Dacă îți dă 3.000, nu mai pui pasiunea aia în meserie? De la 5.000 la un milion pe an, eu mă schimb, sau cum?

Dacă ți-ai luat angajamentul ăsta și te duci la copii, păi trebuie să transmiți pasiune, că de aici pleacă multe. Doar că în multe locuri e o minciună ce se întâmplă la copii și juniori. La selecție, eu am mai multe probleme când lipsesc doi-trei jucători. Aria aia de selecție e și așa mică”, a spus Pancu.

Daniel Pancu: „Implicarea părinților este ceva de groază, eu i-aș aresta pe toți”

Fostul mijlocaș ofensiv a dezvăluit însă și o altă mare problemă: faptul că părinții se implică prea mult în pregătirea tinerilor fotbaliști.

„N-aș vrea să intru în subiectul Cîrjan, că nu-l cunosc. La ce simt eu, aș dori mai mult din partea jucătorului, adică un semnal. A fost acțiunea aia, chiar dacă s-a jucat cu două echipe de club.

Mă duc în România și iau contact cu atmosfera, o miros, văd despre ce e vorba, sunt dorit, nu sunt dorit? Plus că vin și eu să-mi arăt valoarea, că antrenorul l-a văzut la antrenament, nu la jocuri.

Mai avem mari probleme la intensitate. Noi nu putem să o dăm parte-n parte cu ei cam 10 minute dintr-un meci, nu cred că mai mult. Forța ți-o dă duelul, competiția.

Pe lângă faptul că implicarea părinților este ceva de groază, eu i-aș aresta pe toți, i-aș trimite de acolo. Numai înjurături se aud, indicații tactice de la părinți, fiecare cum o vede personal”, a încheiat Pancu, conform sursei citate.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!