Gigi Corsicanu, mesaj ferm inainte de Rapid – FCSB: „Aici e Rapid, e Giulești, nu e un club oarecare”

Gigi Corsicanu’, unul dintre cei mai vechi lideri ai suporterilor Rapidului, a explicat că ce i s-a scandat lui Adrian Mutu „a fost o reacție firească, de moment. Așa au simțit suporterii, nu a fost nimic premeditat împotriva lui. E normal după atâtea meciuri fără victorie, după atâtea evoluții care au lăsat de dorit.

Nu se pune problema să demitem noi antrenorul, asta e treaba conducerii. Dar trebuie să avem o întâlnire cu conducătorii, înaintea acestui meci extrem de important cu FCSB, să le spunem ce gândim și noi, să luăm niște decizii. Oamenii sunt nemulțumiți de cum arată, cum joacă echipa. Aici e Rapid, e Giulești, nu e un club oarecare”.

Imediat după meciul Rapidului la Craiova, Daniel Pancu declarase pentru gsp.ro: „La Rapid, sunt absolut normale lucrurile acestea cu cerutul demisiei. Li s-a întâmplat tuturor. Normal că fanii voiau titlul, au devenit și ei, oarecum, de rezultat, nu mai sunt ca înainte”.

Gigi Corsicanu’ a ținut să-l contrazică pe fostul jucător al Rapidului:

„Nu e adevărat, nu suntem suporteri de rezultat. Dovadă ce am făcut mereu, începând de la Liga a 4-a. Și acum, la fel.

Păi, după atâtea rezultate proaste, poți să spui că suntem de rezultat, din moment ce galeria e singura din toata ecuația asta care și-a făcut datoria cu vârf și îndesat?! Am fost mereu alături de echipă, în ciuda rezultatelor, dar contează și ele. Noi avem încredere totală în domnul Șucu și pentru asta nu am avut o reacție. Chiar am intervenit în pauza de iarnă, când suporterii cereau transferuri. Le-am zis că trebuie să avem încredere în omul ăsta, fiindcă performanța nu o faci peste noapte. Dar nici așa nu se mai poate. Până la urmă, nu se vede nimic. Transferurile care s-au făcut sunt 90% eșuate. Noi nu punem pumnul în gura oamenilor. Suporterii așa simt, că lucrurile nu merg.

Sperăm ca această reacție pe care a avut-o galeria la Craiova să fie benefică, să îi trezească, să aibă altă atitudine! Că și despre asta e vorba. Au fost meciuri în Giulești când n-au câștigat, dar tot stadionul i-a aplaudat la final, cum s-a întâmplat cu Farul. Atunci s-a văzut atitudine”, a declarat Gigi Cosicanu pentru GSP.

Suporterii reproșează campania de transferuri, fiindcă s-au adus jucători care n-au confirmat. Oamenii își lasă familiile, vin după echipă, plătesc bilete, au dreptul să aibă o reacție.

– Gigi Corsicanu’, lider galerie Rapid

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

8 comentarii la „Gigi Corsicanu, mesaj ferm inainte de Rapid – FCSB: „Aici e Rapid, e Giulești, nu e un club oarecare””

  1. Cine este cioara din poză? Să vină și să plătească biletul pentru a susțin echipa! Iar încep cu mizeriile Corsicanii? Cât au plătit din buzunar jucătorilor vopsiți care au dat clubul în judecată la TAS? Este ușor să vorbești pe banii altuia.
    Ăștia îl vor pe maimuțoiul Șumudică. Le plac cocalarii care miros a transpirație și sunt în război cu săpunul și deodorantul.
    Eu am încredere în domnul Șucu. Un club sănătos nu se clădește peste noapte. Nu se face cu hoții marca Copos. Orice afacerist normal la cap și care nu este un securist face fundație la casă și nu pune între cărămizi magiun.

  2. Este bine ca a intervenit Gigi sa mai linisteasca putin apele, ca se apucase pe un drum total gresit pentru club.

  3. BUN AM INTELES CA SE INTILNESC , GALERIA CU DAN SUCU CU NICOLAE SI VICTOR. DUMINICA ASTEAPTA CEVA CU STEAUA. GIGI VA DA PRIMA, SE VA JUCA PE GRESELI. DACA STEAUA VA BATE , INCEPE GALERIA BATALIE CU DAN SUCU, DACA SI CU CFR CLUJ VA LUA BATAIE, SUCU CRED, ASA CRED VA S HIMBA DECIZIA CU PRIVIRE LA MUTU!

Comentariile sunt închise.