Rapid a ajuns la 6 meciuri consecutive fara victorie, iar Galeria pare că a ajuns la capătul răbdării.
Într-o intervenție la Fanatik.ro, liderul Peluzei Nord Rapid București, Bocciu, a avut un mesaj extrem de clar prin care susține înlocuirea lui Adrian Mutu din nevoia producerii unui șoc la echipă.
Există un zvon care circulă în rândul suporterilor conform căruia, după meciul cu Sepsi, Dan Șucu i-a convocat într-o ședință pe Victor Angelescu și Daniel Niculae, iar atmosfera de prietenie și amiciție pe care o afișează omul de afaceri ar fi dispărut brusc, fiind înlocuită cu una in care cei doi au simțit prin toți porii cine e și ce își dorește Dan Șucu de la echipă.
„In afară de suporteri, nimeni nu e de neînlocuit!”, le-ar fi spus Dan Șucu celor doi înainte de partida de la Craiova, însă, din păcate, deși atitudinea a fost diferită de cea din meciul cu Sepsi, Rapidul a pierdut din nou, crescând nemulțumirea atât în rândul suporterilor, cât și in ceea ce-l privește pe Dan Șucu, care își dorește și nu concepe un Rapid care să se mulțumească cu atât de puțin.
Pentru că locul 5 e foarte puțin pentru o echipă cu condiții la care multi dintre competitori nici nu indraznesc sa viseze. Salarii la zi, bază de pregătire modernă, un public extraordinar și o lipsă totală de presiune ar fi trebuit să aducă în rândul jucătorilor o voință uriașă de victorie.
Per total, jocul echipei a fost presărat cu doar cateva momente in care jucătorii au dat impresia că se pot ridica la nivelul galeriei.
In rest, deși cu un lot mult îmbunătățit, Rapidul lui Adrian Mutu nu a reușit să ne facă să observăm o diferență majoră între actuala echipă și cea condusă de Mihai Iosif. Și ganditi-vă că Mihai Iosif nu a jucat niciun meci pe noul Giulești, neavând astfel avantajul atmosferei de vis de care a beneficiat trupa lui Adrian Mutu.
Este așteptată în curând o reacție publică a lui Dan Șucu, in care este puțin probabil că va anunța schimbarea lui Adrian Mutu, dar nu putem să nu vă întrebăm pe cine va doriti antrenor la Rapid!
Așa că lăsați un comentariu și haideți să discutăm împreună despre asta!







Fiți raționali. Nu Mutu este problema ci calitatea jucatorilir pe care antrenorul Isărescu la dispoziție. Analizați prestația jucatorilor și o sa vedeți că mulți nu au progresat, nu se ridică la nivelul jocurilor din aceasta faza a campionatului. Doar portarul Moldovan și Onea au avut ceva salturi calitative în jocul lor fata de anul trecut, ceilalți jucători aduși sau cei rămași după promovare ,nu au progresat.
Poate să vină mama antrenorilor că cu acești jucători nu se poate face performanță.
Mutu e petarda, nu l-a tinut nimeni atat
Craiova lui mititelu nu juca nimic cu toti jucatorii actuali, cum a plecat s-a transformat echipa in bine
Voluntari, etc.
Insa la Rapid se vede ca a stat cel mai mult si nu are un siatem de joc, un 11
Cred ca are un contract beton iar astia sunt prea chitrosi sa ii achite clauza altfel nu se explica sa nu vezi jocul…
Maldarasanu e abia la inceput si nu il vad gestionand un vestiar greu. Daca va confirma, va avea usa mereu deschisa la Rapid, dar deocamdata nu a facut nimic, sa fim seriosi. Nu cred ca acum e momentul pt experimente gen Maldarasanu.
Personal cred ca Mutu ar merita un vot de incredere dar cu o remaniere serioasa a lotului. Sincer, nu vad alte solutii.
Ah daca ai putea sa il convingi pe nea Mircea sa vina sa faca o reconstructie ca la carte, din temelii, asta as vrea. Dar nu cred ca mai are motivatia sa faca asta in Romania.
Rapid nu joacă nimic. Nu avem fundaş dreapta. Ignat e ţinut pe bară nejustificat. Ne mai trebuie 2 mijlocaşi şi 2 atacanţi. Avem un antrenor fricos. Jucăm numai pase în spate, dar antrenorul se face că nu observă.Stan merită încercat. Epoca jucătorilor scunzi în apărare a trecut de mult. S-a prins chiar şi gigi, care a rezolvat problema. La noi nu vede nimeni….
Se compară Mutu cu măldarasanu? Niciodata. Mutu are o viziune moderna are experienta cluburilor mar unde a jucat. Este vorba de echipă ca este praf. Nu avem lot pt competitiè.SĂ RĂMÂNĂ MUTU
Sunt RAPIDIST din anul 1952, luna martie. Nu împlinisem vârsta de 6 ani. Atunci m-a luat tata la meciul de cupă cu Dinamo Galați. Locuiam în cartierul TEI. Puteam fi dinamovist, pentru că stadionul Dinamo era mai aproape de Șoseaua Petricani, fosta stradă Toboc. Zăpada era mai sus de glezne. Rapid a învins cu 2-0.
De atunci m-am îndrăgostit de fotbalul practicat de giuleșteni. În timp, am văzut atâtea meciuri ale echipei… M-am împrietenit cu Teo Codreanu, Marin Stelian, Nae Manea, Marin Teleșpan. Mulți dintre jucătorii rapidului erau angajați ai Poștei Române și luau salariul din Centrul de Tranzit Poștal București. Angajate în Centrul de Tranzit erau și soțiile câtorva fotbaliști: Vichi Manea, Steliana Marin (soția lui Marin Stelian), Maria Teleșpan și prietena lui David. Mergeam cu ele la meciurile amicale sub tribuna I-a. În 1959, fiind în tabăra la Bușteni am văzut meciul Rapid – Caraimanul Bușteni. A fost 12-0, (6-0 la pauză). A fost un 11 metri pentru Rapid. A executat Titus Ozon care i-a arătat portarului celor de la Caraimanul unde va trimite balonul. Acesta a privit cum mingea se duce în colțul din stânga, sus, al porții.
În 1983, sfârșitul lunii Aprilie sau începutul lunii Mai a fost adus, în salonul de unde fusesem externat de la CFR 2, Nea Ghiță (magazionerul echipei Rapid) cu fractură de bazin. Auzind că sunt rapidist și cunosc câțiva jucători, m-a rugat să-i duc cheia de la magazie fratelui său care preluase postul său. Atunci l-am cunoscut și pe Floarea Cojocaru.
În concluzie, consider că pe unul dintre cei doi „Marius” îl văd antrenorul care o poate face pe RAPID campioană.
De regulă sunt ponderat (în declarații), dar acum, deja am trecut de „linia rosie”!…Nu se poate merge mai departe; vinovații sunt „cei 3 mohicani „, mutu, nico și victor, plus Săpun, adică echipa! Am vrut sa cred ca pot face ceva,-nu vorbesc de rea voință, ci NEPRICEPERE!!!…Totul trebuie sa se oprească AICI, ACUM !!! Oricum nu mai contează rezultatele! NOUA ECHIPĂ trebuie sa fie clădită din acest moment! Adică Antrenor Nou, Președinte NOU, Jucători NOI!!! Când am văzut echipa de start am crezut ca-i o farsă! Crepulja???? Sefer și Panoiu împreună?! Cu cine sa câștigi?! Cu 3 închizători?! Cu Moldovan, cu aerele lui idioate?! După 1 an nu avem un prim11 stabil?! Mutule, cu tot respectul, începe măcar cu liga2, în niciun caz cu un club ca RAPID!!! Și sincer, cu toată dragostea, Săpun trebuie sa lase loc altora, clar! La fel Grigore, Morais și restul!… Nu cred ca mai mult de 5,6 merită să rămână din tot lotul!! App, de ce nu joaca Ignat?! Ca nu vrea Săpun?! E peste ei sia dovedit-o Când a jucat cu Sibiul! Deci clar, Mutu cu Nico trebuie sa plece!!! Sa vină Coman cu Măldă! Sau un antrenor cu ștaif! Nu cred ca Răzvan ar veni acum iar pe Șumi nu-l pot ierta pentru cea făcut !!! Atât!! Sper intr-o răbufnire de orgoliu cu fcsb, altfel Șucu sa nu le mai dea NICIUN BAN!!! Pana la final!!! RAPID E UNUL SINGUR SI NU VA MURI NICIODATĂ!!!
Maldărasanu..Dar și jucătorii ne trebuie.Cam 80/ la sută dintre ei nu-i mai văd la rapid la pretențiile lui .
Orice antrenor care a dovedit că poate lua campionatul cu o echipa merita sa vina la Rapid. Echipa Rapid nu-și poate permite experimente cu antrenori care m-au câștigat niciodată în trofeu că antrenor.Dar că sa ai un astfel de antrenor(chir și jucători) trebuie sa ai investitori potenți , nu sa iei jucători liberi de contract, cei care sunt la final de carieră, jucători refuzați de alte echipe, tineri de care m-am auzit nimeni, jucători străini care nu-și găsesc contracte, etc
Daca te numești INVESTITOR, atunci trebuie sa bagi mana in buzunar nu doar să-ți faci imagine cu fularul rapidului la gât și să aștepți să vina profitul
Echipa , jucătorii n-au nici o vina și-au atins limita, atât pot ei, asta e nivelul lor
S-a vorbit de un francez care a luat campionatul in Franța , unde e?, s-a vorbit de Ciprian Deac, unde e?, s-a vorbit de Adam Nemet unde e?, s-a vorbit de Gătită de la Argeș, unde e? doar abureală, la toți li s-au oferit salariu sub 10 mii și toți au refuzat
Rapidului ii trebuiesc in primul rand investitori potenți financiar, nu doar contabili care sa tina evidențele la cheltuiel, venituri și facturi.Rapidul nu e Clinceniul sau Voluntarul, are 100 de ani de activitate neîntreruptă , este club cu pretenții, are cei mai mulți suporteri in tara și în lume, Rapidul e o legendă
Sper să citească comentariul și Sucu și Angelescu și să facă ce trebuie la Rapid ,daca nu sa se duca după Copos(Copos are tot respectul meu pentru ce a făcut la Rapid)
Vrajeala…praf in ochi…..se va merge cu mutu…din pacate.
Zero antrenor…zero ambitie….jocuri parca de vacantza…..nu se baga osul….zero scheme…zero tactica.
Antrenor … ?
Daca nu ne permitem ceva high, sau pe Sumi, sa fie macar unul cu sange….tip Malda, Balint, Croitoru, ….
Vrem de la locul 4 in jos…cum zic si unii de pe site …de pe aici ?
Poate sunt catzei…sau wcsb-isti.
Sper ca Peluza N si liderii sa aiba un cuvant…insa nu prea cred ca vor reusi ceva.
Ne meritam soarta.
Ba da, e nevoie să spui de ce. Ca să aibă de unde pleca a treia oară ca nesimțitul?
Marius Șumudică să vină antrenor la RAPID sau Cristi Chivu a fost coleg la Nationala mare a României cu Daniel Niculae să vorbească Nico cu el să vină în România să antreneze RAPIDU am citit în presă despre Cristi Chivu că nu mai este dorit la echipa mare a lu Inter Milano pentru că nici Inter Milano prima vera nu merge bine a pierdut multe meciuri.
Razvan Lucescu ! Nici nu cred ca mai este nevoie sa zic de ce ?
Măldărășanu
Basme. Știu sigur că Șucu merge pe mâna lui Mutu 100%.
Sumudica-Dani Coman
Salut tuturor.imi doresc ca patronii sa nu ia o decizie la presiunea tribunei sau a presei sa faca jocul celor care nu vor Rapidul o forta.Uitati-va extrapoland in ce hal e tara asta din cauza vechilor si noilor ciocoi comunisti.Trebuie sa fim destepti sa ne croim propriul drum folosindu-ne noi de ei si de acealeasi arme(dezbina si cucereste…va suna cunoscut?!)Sunt rapidist de peste 45 de ani si imi place sa cred ca nu am „dormit in ghete” asa ca fiti atenti.Da nu jucam nimic dar nici cu Pancu(cauta scuze mereu) nu jucam mare lucru,nici cu Iosif(vedeti aventura de la Baia Mare).Trebuie sa gandim foarte bine inainte de-a lua vreo decizie!Eu as baga acum jucatorii adusi sa ma conving de potentialul lor si daca vor sa joace aici.Mie personal…Ongenda…cred ca are tupeul necesar.Mai am o intrebare grea:De ce nu putem juca 90 de minute cu disperarea de la 2-1 pt Craiova sau din cea de-a doua repriza de la acel 2-2 cu Farul?!Cred ca daca vom rezolva asta vom fi multumiti cu totii.Succes conducere si „galerie”…sa facem totul in liniste si corect.ii puteti „scutura” si fara zgmot😉👍
Haide măi „1 rapidist”. Erai tare-n mesaje ieri la toate articolele… nu concepeai ca echipa să nu fie pe unul dintre locurie 1-3 (deşi investiţiile şi lotul sunt ambele de locurile 4-7). Hai mai bagă un mesaj cu antrenorul care-l doreşti…
PS: am şi eu o întrebare asemănătoare cu a ta: câţi ani ai (de şcoală)…la ce comentarii ai scris nu-ţi dau mai mult de 4…
1. Măldă
2. Măldă
3. Măldă
4. Hagi
5. Superdan