Adrian Mutu, după rușinea cu Sepsi: „E cel mai slab meci al Rapidului de când sunt antrenor aici!”

„E cel mai slab meci al Rapidului de când sunt antrenor aici!”, a început Adrian Mutu seria declarațiilor după înfrângerea cu Sepsi.

„Aveam șansa de a trece pe locul 4, de ne apropia de podium și am ratat-o. Când poți să fii la câteva puncte de locul doi și nu ai motivația de a juca altfel, avem o problemă. Daca jucăm așa cum am făcut-o astăzi nici nu mai are rost sa vorbim despre cupele europene.

Nu pot sa iau decizii la cald. Vom analiza, vom vedea ce am făcut greșit și vom repara. Daca suntem băieți deștepți vom învăța din greșeli, daca nu, înseamnă că asta ne e valoarea”, a declarat Mutu la finalul meciului cu Sepsi.

Antrenorul nu giuleștean a vorbit și despre suporteri.

„E deja a doua oară când se întâmplă așa ceva. Nu mi se pare normal sa nu lași suporterii sa intre atâta timp cât ai foarte multe locuri libere în tribună”, a mai spus Adrian Mutu.

Rapid a pierdut meciul cu Sepsi și a ratat șansa de a se apropia de locurile fruntașe.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

6 comentarii la „Adrian Mutu, după rușinea cu Sepsi: „E cel mai slab meci al Rapidului de când sunt antrenor aici!””

  1. Trebuie un soc la echipa, ori schimba toti jucatorii ori stafful.
    Unui antrenor ii trebuie incredere su nu il schimbi la primul esec insa nici nu poti sa pici in extrema in care orice se intampla il tii cu pretul ca ratezi toate obiectivele, macar sa creasca tineri daca tot se sacrifica rezultatele…

  2. „Cel mai slab meci de când sunt la Rapid”, greșit, total greșit. Mai bine domnule Mutu ai numără meciurile bune sau foarte bună, că din aproape 40 de meciuri oficiale sezonul actual îți ajung degetele la o mana sa le enumeri, atentie pe cele bune.In rest, jocul este același, fără nici o viziune, fără trasee, static, anost, foarte slab, lamentabil de slab. O tot dai cu lipsa de atitudine, pai cine antrenează echipa de atâta timp? Nu este datoria antrenorului sa mobilizeze jucătorul, ce dracu faceti la antrenamente? Întreb și eu sa ma aflu în treaba. O concluzie personala. Vorbim cu siguranță de lipsa de valoare, mai mare pe banca decât în teren.

  3. Chestia e că nu prea se vede nicio creștere în jocul echipei, din vară și până acum. Zero progres. Sigur că ne trebuie jucători mai buni, dar și cu ăștia care sunt acum tot trebuia să se observe o evoluție, ceva. Eu unul nu remarc decât ascensiunea lui Onea. În rest, ce eram prin august-septembrie suntem și acum.
    N-ar fi trebuit să se vadă rezultatele muncii de la antrenamente?

  4. Asa de concentrați au fost anonimii de jucători inclusiv staff tehnic, ca erau preocupați de întârzierea începerii meciului pt motivul tâmpit ca nu au intrat pe stadion toți suporterii Rapidului. Deși regulamentul e clar. Mentalitate de amatori și club neprofesionist.

  5. Nu mai e nimic de analizat. Fii bărbat și da-ti demisia. N-ai valoare sa antrenezi Rapidul. Ai același discurs și nu se vede nicio schimbare în jocul echipei, în atitudine. Din contra, din ce în ce mai rău.

Comentariile sunt închise.