Dan Șucu a fost invitatul RAPID TV la sesiunea de Q&A, în care a răspuns întrebărilor adresate de suporteri, pe pagina de Facebook oficială.

Au fost foarte multe întrebări, iar acționarul Rapidului a răspuns la majoritatea dintre ele.

“Într-o primă fază, am investit la Rapid din perspectiva Centrului de Copii și Juniori. Am plecat de la dorința de a vedea cât mai mulți copii care fac sport. Am plecat de la o premisă, oarecum greșită, că e suficient să-i arăți unui copil un teren de sport și să-i pui o minge în față și el va pleca din fața calculatorului și din fața telefonului mobil și se va apuca să facă sport. Asta era valabil acum 40 – 50 de ani, nu mai este valabil astăzi.

Din punctul meu de vedere, ca să putem să ne facem copiii să viseze ei trebuie să vadă modele, iar modelele le văd pe stadionul mare, modelele trebuie să fie de succes. Am considerat atunci că este foarte important pentru copiii noștri și pentru România, în general, ca fotbalul și fotbaliștii să redevină modele. De aceea am investit și sunt convins că am făcut bine ce am făcut.

“Rapid este clubul cu cei mai înfocați fani”

Sunt absolut convins că investiția a fost cât se poate de bună. Rapid este clubul cu cei mai înfocați fani. Este clubul care, din punctul meu de vedere, este cel mai frumos din punctul de vedere al imaginii și al capacității de a realiza exact ceea ce mi-am propus: să văd cât mai mulți copii venind la sport.

Obiectivul final al Academiei este acela de a putea promova la echipa mare dacă nu doi jucători pe an, măcar unul. Acesta este Obiectivul final. Acesta este obiectivul care a fost trasat de către proprietari către Academie. Anul trecut juniorii noștri jucau în liga a doua, liga a treia ale juniorilor.

În clipa de față, de anul acesta, noi suntem în elita fotbalului de juniori din România și nu oriunde în elită ci în primele patru – cinci echipe. Lucrurile s-au schimbat peste noapte și din ce în ce mai multe cluburi de juniori sunt de acord să ne ofere nouă prioritate în a promova mai departe juniori cu talent.

Am scurtat foarte mult termenul pentru că ne gândeam că o să dureze trei – patru ani până când vom putea crește generații de juniori buni, care să poată avea o penetrare spre echipa mare. Juniorii noștri sunt acolo sus. Joacă de la egal la egal cu toate cluburile care au deja tradiție și în zona de juniori.

Investițiile în Academie încep deja să dea roade. În clipa de față toate echipele noastre de juniori au rezultate cât se poate de bune și, mai departe, sunt mulți copii promițători în toate aceste grupe.

“Economic, creștem rapid”

Puterea economică a clubului crește și crește rapid. De aceea spun că, din punctul nostru de vedere, este inacceptabil ca Rapid, anul viitor, să nu lupte la titlu. Din punctul meu de vedere, viteza cu care avansează Rapid în momentul de față fie că e vorba de organizare internă, fie că e vorba de echipa mare, fie că e vorba de juniori, fie că e vorba de fiecare departament care există aici, viteza în care avansează este mai mult decât în regulă. În condiția în care vom reuși să avansăm, în continuare, cu aceeași intensitate nu văd niciun motiv pentru care nu putem chiar și să scurtăm termenele pe care ni le-am propus.

Dacă facem o radiografie a Rapidului în ziua de astăzi poate unora le place, altora nu le place. Dacă urmărim o evoluție a ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani sau ce s-a întâmplat din clipa în care Rapidul a promovat în prima ligă, nu avem cum să nu observăm cât de mare este progresul făcut.

Le mulțumesc foarte mult suporterilor și mi-aș dori să aibă convingerea că nu există o variantă prin care Rapid să nu lupte pentru titlu. Deja, din punct de vedere economic, anul acesta stăm bine, iar începând cu anul viitor nu există nimic mai puțin fezabil, nimic mai puțin ca putere, economic vorbind, pentru a putea lupta la titlu.

Există un plan foarte clar prin care puterea noastră economică va crește și va continua să crească. Avem atât speranța, cât și convingerea că suporterii sunt alături de echipă în fiecare clipă. Nu ai nevoie de cine știe ce optimist ca să vezi că lucrurile merg exact în direcția pe care o vrem toți. Nu este optimism, este pur realism”, a spus Dan Șucu, co-acționarul Rapidului, cel ce a preluat 50% din acțiunile clubului, în luna mai a anului trecut.

Emisiunea completă poate fi urmărită pe canalul de YouTube oficial – FC Rapid 1923: