Despre RAPID, arbitraje și Cristina Neagu. Concluzia e clară

Cu cât Rapidul devine mai important, cu atât atacurile la adresa sa și a suporterilor săi vor crește.

Eu nu le iau personal, ci merg pe firul logic, conștient fiind că cei mai mulți din oamenii care trăiesc în România nu sunt rapidiști, iar succesul său aduce clickuri cel mai mult din subiecte negative.

Sa le luăm pe rând:

Au început cu plăsmuirile bezmetice din mințile lor bolnave care i-au făcut să agonizeze peste tot că Rapid e o echipă avantajată de arbitri și s-a mers atât de departe cu delirul încât au afirmat că Rapid e echipa federației. Am văzut cu toții că situația e exact pe dos, Rapid fiind dezavantajată clar în nenumărate meciuri, așa că atacurile acestea nu spun altceva decât ce am spus la începutul articolului: RAPIDUL DEVINE DIN CE IN CE MAI IMPORTANT!

Au urmat doua meciuri de handbal. Unul la feminin al Rapidului cu CSM, altul la masculin al lui Dinamo cu GOG. In ambele, Cristina Neagu a fost salutată de galeriile celor două echipe. De către galeria Rapidului cu „M..e!” și atât, iar de galeria lui Dinamo tot așa doar că au adaugat și „la țigani!”. Reacția lor? Galeria lui Rapid pusă la zid, galeria lui Dinamo ridicata în slăvi. De ce? Simplu: Rapid devine din ce in ce mai important, iar Dinamo, săracii, știm cu toții în ce situație se află.

In 2020 pe vremea aceasta, la fotbal eram în Liga a 2-a, iar la handbal pe locul 11 din 14.

In sala Rapid, căprioarele primeau vizita fetelor din Baia Mare, iar maramureșencele au învins cu 27-20. Ce a făcut atunci Galeria Rapidului? „Needucații” aceștia, „Golanii” din Piata Universității care au îndrăznit să lupte mereu pentru dreptul lor de a fi liberi, au oferit fetelor de la ambele echipe flori, cu ocazia zilei de 1 martie.

Foto: prosport.ro

In afara de ProSport nimeni nu a prezentat acest gest absolut superb, iar aici îmi vine in minte un episod petrecut la o acțiune caritabilă a clubului la care am fost prezent alaturi de RAPPA, Costin Lazăr, Herea și Mircea Bornescu, acțiune la care a fost invitata și presa.

Am dus cadouri de Crăciun la un orfelinat in Damaroaia, in apropiere de stadionul Biruința, iar la final l-am întrebat pe unul dintre cei prezenți, ziarist la o publicație importanta, când o să apară și la ei articolul despre acțiune:

– Niciodată!  La noi? Exclus!

– Pai de ce?, am întrebat mirat.

– Pai uite, hai sa înțelegi: mă duc la șeful și îi spun că am fost aici și vreau să scriu un articol despre asta. Ce crezi că mă întreabă?

– ???

– „S-a f… cineva? Nu? S-a bătut cineva? Nu? Atunci dă-te-n p… mea cu articolul tau!”

Așadar dragi prieteni Rapidiști, haideți să ne bucurăm de tot ce se întâmplă pentru că din toate aceste știri negative care nu vor înceta să apară la adresa noastră, putem trage doua concluzii cât se poate de logice:

1. RAPID DEVINE DIN CE IN CE MAI IMPORTANT

2. LA FIGURAT VORBIND, RAPID F… PE TOATA LUMEA, RAPID BATE PE TOATA LUMEA!

O săptămână minunată sa avem!

Dragoș Leasă

1923.ro

PS: Am scris si un epilog. Il poti citi AICI.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

9 comentarii la „Despre RAPID, arbitraje și Cristina Neagu. Concluzia e clară”

  1. Bună ziua
    În alte discipline sportive unde lumea vine de placere cu toată famili au educația necesară să își încurajeze echipa favorita…… La fotbal în galerii sunt numai golani de prima clasă care sunt trimiși de cluburile lor cu un scop clar de a enerva și a aduce ijuri grave la anumiți jucătorii, acesta este rolul galeriilor din fotbal. Asa ca ar fi bine să lăsați restul sporturilor (ori cum nu înțelegeți nimica din ce se petrece pe teren) sa aibă suporterii lori pașnici și fără violenta fizica și verbală cum se întâmplă în fotbal…..!!!

  2. Total de acord cu Marius.
    Pe lîngă asta, și bannerul de la meciul cu UTA mi s-a părut total neavenit. Deloc în spiritul Rapidului. Eram mai diferiți, la nivel de mesaje, în sensul bun. Acum pare ca ne-am bădăranizat și nu știu motivul. Prin mesaje de genul ăsta ne-am coborît în mocirla celorlalți „vecini”.

  3. Total de acord, insa nu pot fi de acord cu injuraturile. Daca Neagu ar fi injurat vreo jucatoare de la Rapid, as intelege ca atungi galeria ia apararea acelei jucatoare. Noul Rapid trebuie sa fie despre fairplay, despre civilizatie si bun simt, si spun asta ca un rapidist pana in maduva oaselor. Inteleg ca au fost provocari, tensiuni, sicanari…dar hai sa va intreb altceva: ce sau cum ar trebui sa ii explic eu fiicei mele, scandarea cu „mu#e steaua”, cand jucatorii sunt chemati de galerie? Motive sa urasti acea echipe sunt sute si mii, si stiu, si celelalte galerii ne injura, dar noi rapidistii suntem diferiti, suntem altceva (dovada si faptul ca au fost 10000 suflete pe stadion la un banal meci cu Chiajna), dar intorcandu-le injuraturile nu aratam de fapt ca suntem ca ei. Ce frumos gest cand i s-a acordat „dusmanului” Hagi onoarea de a da lovitura de start in meciul cu Rapid…si de acolo pana la a injura o femeie, parca sunt poze din filme diferite, nu credeti? Cand eram mic, ne invata la scoala ca „intr-o femeie sa nu dai nici macar cu o floare”… Probabil ca nu o sa fiu in asentimentul multora, dar ca rapidist un lucru il stiu: sa imi sustin punctul de vedere, chiar daca e impotriva tuturor. Hai Rapid!!

  4. Articol slab cu argumente mai mult inchipuite decat argumente reale si valide.
    1.Pe firul logic lucrurile sta in felul urmator:Neagu nu a fost injurata in halul ala niciodata nicaieri.Cam mare coincidenta ca astfel de lucruri se intampla fix cu galeria voastra si cu clubul vostru,nu crezi?
    2.Conform anilzei greselilor pro si contra nu exista niciun dubiu ca Rapid nu este nici pe departe o echipa dezavantajata la fotbal.

    vedeti voi, una este sa vorbim pe firul logic si pe dovezi argumente obiective si alta e sa ne inchipuim conspiratii peste tot..

  5. CSM și comuniștii de acolo se comportă ca Valentin Ceaușescu care a scos echipa când Dinamo le-a dat cu terenul în cap. A murit unul și au răsărit zeci de Valentini. Nu îmi este frică de ăia mari și hoți. Îmi este teamă de toți funcționarii slugarnici ținuți prin primării pentru limbile moi și votul pentru cine trebuie.

  6. TOTAL DE ACORD !!! p.s.:sper ca „bunul Național, inocenta făptură „cu 20000£\lună, care înjură birjareste, care a dus Naționala pe cele mai înalte culmi, NU va accepta capcana pusa de aurolaci!!! Asta logic pentru a ne incita și eventual ,posibilitatea unor evenimente nedorite! Atenție conducere Rapid!!! Atenție frf!!!

  7. pai, doar se stie ca Rapidul le sta in gat la toti ticalosii din toate domeniile. si asta chiar e buna, tocmai javrele din groapa bolnave de jigodie au pus capac la aceste
    jigniri cu totul deplsate, si neadevarate aduse clubului nostru, sa-s vad de falimentul lor de care nu vor scapa indiferent ce militieni mai aduc la conducerea clubului, si inca una, au tot atat de multi dintre cei carora le sriga m…ie. pana si sclavul de la palatul oierului a recunoscut ca au chiar mai multi tigan ca altii.

Comentariile sunt închise.