Dan Şucu a recunoscut că anumiţi „colegi” din clubul Rapid Bucureşti nu au crezut că toate promisiunile acestuia se vor materializa, ţinând cont că investiţia s-a ridicat la milioane de euro către prima echipă şi spre bazele sportive construite.
„Nu poţi considera o virtute faptul că-ţi faci treaba corect. Să fii normal, să faci lucrurile aşa cum e normal în toate domeniile. Sigur că în clipa când le-ai promis lucrurile astea au dat din cap, au aşteptat dacă aşa va fi şi lună după lună fiecare dintre ei au început să aibă încredere că promisiunile care au fost făcute sunt şi respectate”, a declarat Dan Şucu la Orange Sport.
„E adevărat că m-am întâlnit cu o doză de neîncredere atunci când am făcut anumite promisiuni în faţa diferiţilor colegi, o doză de neîncredere cu care nu m-am mai întâlnit de 20 de ani. La mine, când stăm de vorbă împreună şi hotărâm ceva, nu se mai pune problema dacă ce s-a discutat se mai rediscută, renegociază sau ceva. Se execută în conformitate.
Când am venit prima dată şi am spus <<Facem bază sportivă aici, vom avea salarii la zi, vom avea toate lucrurile făcute>>, am văzut că eram privit cu o oarecare neîncredere. La început n-am înţeles de unde vine, de unde vine neîncrederea asta, chiar m-am simţit uşor jignit, dar după am înţeles şi cred eu că acum tot clubul înţelege că atunci când există o promisiune făcută de proprietari ea este respectată.
Şi proprietarul are dreptul ca atunci când i se face o promisiune, acea promisiune să fie respectată”, a adăugat acţionarul de la Rapid Bucureşti, Dan Şucu.
Cu Victor Angelescu şi Dan Şucu în acţionariat, Rapid Bucureşti a reuşit calificarea în premieră în play-off, iar în etapa următoare joacă acasă împotriva Chindiei Târgovişte, sâmbătă, de la 20:00.







@ Luiza:
Am zis: „Eu unul cred ca batem, poate chiar la scor, de la 2 goluri diferenta in sus.”
Doua au fost.
Luiza s-a terminat 2-0 pentru adevărații rapidisti. Nu incepi din nou cu criticile?zecesebistule
Ole,ole mulțumim Rapidule!
Sugestie pentru administratorii site-ului. Daca o sa folosim si „Like” sau „Don’t like” ar fi mai simplu pentru toate lumea..
Mai încerc odată, sa-i amintesc Luizei ca Rapidul cu toate investițiile făcute în acești jucători și-a îndeplinit obiectivul,și ar fi bine ca și Luiza să vadă acest lucru sa nu mai fie gicacontra și sa lase Rapidul așa cum este el cu acționarii aceștia care au făcut minuni într-un timp relativ scurt.Hai Rapudul!Chiar dacă nu batem Chindia unul din obiective este atins. Dacă nici acum nu publicați comentariul meu,țin să cred că Luiza este administratorul site-ului.In rest numai de bine!
@Luiza
Eu unul cred ca batem, poate chiar la scor, de la 2 goluri diferenta in sus. Nu cred ca echipa asta o sa lege 3 esecuri la rand (pentru ca 0-0 cu Mioveni, fie el si in „deplasae” pentru noi to esec se cheama).
Am mai pus un comentariu,de ce nu-l publicați, oare pentru că am scris iar de Luiza?Cine cenzurează comentariile?
Luiza,vad ca-ti place sa fii apostrofata de adevărații rapidisti pentru comentariile tale împotriva actualei conduceri. Dar eu te invit sa bagi bani la club ca să poți să aduci ce jucători vrei tu,nu să fii gica contra tot timpul.Ce vrei Rapidul și-a îndeplinit obiectivul, punctele care mai vin sunt bonus,dacă batem Chindia e bine,dacă nu asta e.Cred ca lucul tau este in galeria zecesebeului alaturi de puscariasul de MM
Hai Rapiduletul !
Unde este comentariul meu?
Nu va place ce am scris despre Luiza?
Al cui site este acesta?
Credeam ca ma aflu printre rapidisti aici,dar văd că se încearcă să mi se bage pumnul în gură. Nu știu ce sa cred.Totusi hai Rapuduletul!
Luiza dar ție îți place să fii apostrofata,de ce nu bagi tu bani la Rapid ca să poți comanda ce jucători să se aducă și ți-am mai spus nu te mai băga în seamă că o să ți se strice tenul tău de zecesebista.Si dacă pierde Rapidul în seara asta,care e problema ta ca echipa și-a îndeplinit obiectivul inițial. Si daca o să câștige diseară cred c ar trebui sa ți dai ceva palme.Nu asa se comporta un adevărat rapidist.Hai Rapiduletul!
Jucatori, ce jucatori aduci, tot țânțari de 60 de kile și 1,50,cotati la câteva mii de euro?
Cand ne pierdem răbdarea, atunci o sa vedeti, anul asta ne-ați tradus cu locul 6!
Vedem din vara când trebuie aduși minim 15 jucatori, sa ai și banca, echipa asta a făcut maxim, o sa vedeti și în seara asta, o sa fie dezamăgire totala!
Daca pierdem pregătiți-vă de înjurături!!!
Era normal să privim cu ușoară neîncredere datorită vechilor patroni care n-au putut să facă mare lucru,dar unii chiar au încercat,poate au avut bună-voință dar n-au avut putere.
Oricum cred că în campionatul viitor vom avea o echipă puternică să nu ne mai fie frică de arbitri.
Nu ma iau doar dupa vorbe, ci dupa fapte. Si concret, faptele arata ca suntem in play-off, lucru care inainte era doar un vis. Faptele arata ca s-au platit datorii mari, foarte mari din urma, de pe vremea lui Copos si Vama. Faptele arata ca in timp ce echipe de traditie si nu tocmai de nimic (vezi Petrolul) sunt la pamant financiar, in timp ce la noi salariile sunt la zi, se construiesc baze sportive si moralul e sus. Faptele arata ca se construieste un „brand Rapid” in momentul asta. Stiu ca unii ar vrea deja sa-l aiba pe Salah, Firmino si Mane in atac, dar in momentul asta nu se poate. Deocamdata. Cine critica actionariatul Rapidului de azi, nu stie ce vorbeste.
Este Omul care ne trebuie ! Bravo!
Salut tuturor.Ma bucur ca avem o astfel de conducere.Imi doresc sa se detaseze si de indivizii capuse.sa nu se lase influentata de pareri diverse.Sa promoveze jucatori de la Academie,fara transferuri pompoase care nu justifica cheltuielile si rezultatele vor veni fara indoiala.nu se poate peste noapte.Sanatate tuturor.