Adrian Mutu le amenință pe rivalele din campionat și spune că trupa giuleșteană se va lăsa purtată de val, iar dacă va avea ocazia se va lupta pentru câștigarea titlului.
De asemenea, antrenorul Rapidului spune că altele vor fi pretențiile în stagiunea viitoare, când se așteaptă investiții în aducerea de noi jucători din partea lui Dan Șucu și a lui Victor Angelescu.
„Vom da 100% și vom merge la victorie în fiecare meci. Nu există egal. E păcat să nu îți joci șansa cum ar trebui. Și în același timp vom încerca să construim o echipă pentru la anul, pentru că obiectivul va fi altul. După părerea mea e un play-off de foc.
Foarte greu va fi pentru oricare echipă. Mai ales că și distanța e foarte mică între echipe. Mai sunt trei meciuri din sezonul regulat și așteptăm să vedem și celelalte două echipe.
Probabil va fi Universitatea Craiova și o luptă între Sepsi, U Craiova 1948 și Petrolul. Dar primele două au șanse mai mari. Indiferent care va intra dintre ele, va fi ceva greu pentru oricare echipă din play-off.
Multe persoane încearcă să minimalizeze rezultatul din acest moment al Rapidului. Să nu uităm că e al doilea an Rapidului în Liga 1 după o lungă perioadă.
Atunci ambiția despre care vorbeam am încercat să o privesc din alt unghi și să privesc meci cu meci pentru că o să vedem ce ne oferă play-off-ul și realitatea din teren ne va spune unde putem ajunge. Ambiția noastră e să ajungem cât mai sus”, a spus Adrian Mutu, pentru Fanatik.







MULTUMESC PENTRU PRECIZARE!
O ZI FRUMOASA!
HAI RAPIDULETUL!
@un rapidist adevarat unele comentarii nu se aprobă automat din cauza filtrelor de spam pe care le avem și fără de care am fi bombardați cu mesaje de reclama la Viagra si alte produse asemănătoare. Însă stai fără grijă. Cele ale rapidiștilor vor fi aprobate manual imediat ce sunt văzute de un moderator!
DE CE NU PUBLICATI COMENTARIUL,ESTE SITE LUIZEI SAU LUIZULUI?
Luiza sau mai degraba Luizu nu am gresit cand am spus ca esti din oile zecesebiste,carcotas mai mare nici ca mai exista ,te rog abtine-te si du-te si posteaza in alta parte,ne-ai zapacit cu parerile tale despre Rapid,lasa-ne pe noi si spuneti parerea in alta parte ca aici esti degeaba.Afara de pe acest site.Indiferent de parerile tale Rapidul este o forta si speram sa fim si mai buni in play off si cine stie,poate pana la urma o sa te oftici cand o sa vezi ca nu terminam pe locul 6.HA!HA!HA!Ole ,ole multumim Rapidule!
Vom fi furați ca-n codru.Sluga oierului pune presiune pe arbitri și după cum am văzut au fost avantajați 3 meciuri la rând.
Rapidul va fi o forță , nu mai vorbi aiurea Maria
Locul 6, ciuca batailor, dar o sa trec peste anul asta, vedem in vara ce aduceti, in deplasare, mutule, recunosti ca suntem varza?
de acord. dar sa vedem si daca vom face fata fizic in primul rand, mental si tactic. abia astept sa vad cum va fi in acest play-off de foc. circumstantele cum ca suntem abia de doi ani in prima liga nu are sustinere. cunosc echipe din europa care venind din liga a 2-a au castigat campionatul. totul va tine de seriozitatea, determinare si unitatea grupului.
Bravo pentru această abordare. Numai așa vom ști pe ce ne putem baza în ediția viitoare de campionat, și totodată dacă ne va ieși bine laurii ne pot aștepta la încheierea campionatului. Succes în această corectă aventură. Încă odată felicitări pentru viitoarea tactică.